ULTIMA ORĂ! Restricții noi anti COVID-19 în 2 orașe și 15 comune din Mureș! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 39824 Vizualizări

ULTIMA ORĂ! Restricții noi anti COVID-19 în 2 orașe și 15 comune din Mureș!

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a aprobat luni, 12 octombrie, un set de măsuri valabile începând de miercuri, 14 octombrie, în 17 localități din județul Mureș unde în ultimele 14 zile incidența cumulate a cazurilor de infecție cu COVID-19 din ultimele 14 zile a depășit pragul de 1,5 la 1.000 de locuitori.

Astfel, pentru localitățile Târgu Mureș, Ungheni, Aluniș, Băla, Band, Brâncovenești, Corunca, Cristești, Cucerdea, Cuci, Lunca, Papiu Ilarian, Râciu, Sâncraiu de Mureș, Sângeorgiu de Mureș, Sântana de Mureș și Voivodeni au fost luate următoarele măsuri:

a) suspendarea, pe o perioadă de 7 zile, cu posibilitate de prelungire, a activității cu publicul în interiorul clădirilor, a tuturor operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor, cafenelelor și cluburilor;

b) suspendarea, pe o perioadă de 7 zile, cu posibilitate de prelungire, a activității restaurantelor și cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă numai pentru clienții cazați.

c) suspendarea, pe o perioadă de 7 zile, cu posibilitate de prelungire, a activității operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția pariurilor și loteriilor unde se eliberează bilet, cu respectarea regulilor de distanțare și a măsurilor de siguranță sanitară.

”Pentru operatorii economici prevăzuți mai sus, la literele a) și b), se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu se vor  consuma în interiorul clădirilor. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minim 2 metri între mese și participarea a maxim 6 persoane la o masă, dacă sunt familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară. Reluarea activităților suspendate în baza prezentei hotărâri se va dispune prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Mureș, în condițiile în care rata de incidență cumulată a cazurilor va fi mai mică sau egală cu 1,5/1.000 locuitori, cu respectarea reglementărilor legale în vigoare”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Cancelaria Instituției Prefectului – Județul Mureș.

Potrivit sursei citate, de aducerea hotărârii la cunoştinţa membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş și a persoanelor responsabile răspunde Serviciul de monitorizare a instituţiilor publice şi situaţii de urgenţă din cadrul Instituţiei Prefectului -J udeţul Mureş.

”Facem un apel către mureșeni de a respecta normele de protecție: purtarea măștii, respectarea distanțării fizice și spălarea mâinilor cât mai des este posibil. Prin respectarea acestor reguli simple, veți avea grijă de sănătatea voastră și a celor din jur: familie, prieteni, întreaga comunitate. Îi îndemnăm pe toți mureșenii să aibă o implicare civică activă și să sesizeze orice încălcare a normelor de protecție sanitară la TelVerde – 0800800165”, se menționează în comunicat.

(Redacția)

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE