Sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare Religie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 159 Vizualizări

Sărbătoarea Sf. Vasile cel Mare

Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie alături de Sfinţii Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părințîi lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică.

Temelia educației sale este pusă de tatăl sau, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. În anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică.

Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al monahismului

Părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Prima formă de monahism pe care Sfântul Vasile a studiat-o a fost cea urmată de ucenicii episcopului Eustațiu de Sevasta, însă, nu s-a regăsit în monahismul predicat de acesta.

Călătorește pentru cunoașterea monahismului în Siria, Palestina, Egipt și Mesopotamia. Planul de organizare a vieții monahale l-a alcătuit după anii petrecuți alături de ucenicii Sfântului Pahomie cel Mare și de anahoretii care trăiau după regulile Sfântului Antonie cel Mare. Acest plan a fost pus în practică la Annesi, un vechi domeniu al familiei sale, din vecinătatea răul Iris. Viață ascetică de la Annesi se schimbă după venirea în acel loc a Sfântului Grigorie de Nazianz. Se construiesc noi chili, iar munca este împletită cu studiul și rugăciunea.

A scris Regulile viețîi monahale și a pus bazele Filocaliei cu Sfântul Grigorie. Regulile monahale ale Sfântului Vasile au rămas în Biserica de Răsărit temelia organizării vieții mănăstirești. În Apus, ele au circulat în traducerea făcută de Rufin de Aquileia și au fost cunoscute de Sfântul Cassian și Sfântul Benedict, legiuitori monahali apuseni.

Deși Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului, el nu a disprețuit familia și căsătoria, căci spune: „Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărțit viață oamenilor în două feluri de viețuire, adică în viața de căsătorie și în cea de feciorie, așa încât cel care nu poate să ducă lupta fecioriei să-și ia femeie (soție) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduință de înfrânare, sfințenie și asemănare cu sfinții care au avut soție și au crescut fii”.

Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al dreptei credințe

Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva pnevmatomahilor, a celor care negau dumnezeirea Sfântului Duh. A argumentat pe baza Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții că Duhul Sfânt este de o ființă cu Tatăl și cu Fiul.

Până la Sfântul Vasile cel Mare, termenii ousia și hypostasis erau socotiți sinonimi, iar această abordare provoca neînțelegeri și controverse. Sfântul Vasile cel Mare a insistat asupra individualizării termenilor: o singură usie și trei ipostase (în Dumnezeu există o singură usie și trei ipostasuri).

Sfântul Vasile cel Mare – practicant al milosteniei

Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență a milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire.

Sfântul Vasile cel Mare a trecut la cele veșnice pe 1 ianuarie 379.

Legătura Sfântului Vasile cel Mare cu țara noastră

În scrisoarea nr. 155, Sfântul Vasile cel Mare îi cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, să-i trimită moaștele martirilor din aceste părți. Acest guvernator îi trimite moaștele Sfântului Sava, martirizat de goţi la nord de Dunăre, în anul 372. Amintim că pe 10 octombrie 1777, patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Țării Românești titlul onorific de locțiitor al scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflată sub stăpânire otomană.

După ce Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în anul 1925, acest titlu a început să fie purtat și de către Patriarhul României, întrucât acesta este și mitropolit al Țării Românești.

Semnificația numelui Vasile

Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătură cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă formă Vasile (la vechiul Vasilie pare să fi renunțat chiar și conservatoarea limba bisericească), cu prescurtarea populară Sile. Feminine că Vasila sau Vasilcă se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilică. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilică și Sica/Sica.

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare

Liturghia Sfântului Vasile cel Mare se oficiază în Biserica Ortodoxă de zece ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în joia și sâmbătă din Săptămâna Patimilor, în ajunul Crăciunului și Bobotezei și, desigur, în sărbătoarea care îi este dedicată în ziua de 1 ianuarie.

La mulţi ani tuturor celor care îşi celebrează ziua numelui astăzi.

Sursa: Adrian Cocoşilă, www.crestinortodox.ro/

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE