Reprezentanții Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș au informat cu privire la faptul că începând de luni, 11 ianuarie, Direcția de Asistență Socială Târgu Mureș a început preluarea cererilor pentru acordarea ajutorului de urgență sub formă de lemne de foc din fondul forestier proprietate Unitate administrativ – teritorială Târgu Mureș, …
Citeste mai mult »Arhive zilnice: 13 ianuarie 2021
Asalt asupra ghișeelor Primăriei Târgu Mureș
Odată cu deschiderea ghișeelor Primăriei Municipiului Târgu Mureș, în data de 11 ianuarie, pentru plata impozitelor și taxelor locale, peste 1.200 de târgumureșeni s-au prezentat să își achite taxele și impozitele pentru întreg anul 2021. Pentru a evita aglomerația, în contextul pandemiei Covid 19, edilii locali au pus la dispoziția …
Citeste mai mult »Modul de realizare a programărilor pentru a doua etapă de vaccinare
Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Mureș au informat prin intermediul unei postări pe pagina de Facebook, modul de realizare a programărilor în platforma oficială pentru a doua etapă de vaccinare. Așadar, programările se pot realiza prin intermediul angajatorului, pentru personalul care desfășoară activități în domenii cheie, iar prin această metodă, …
Citeste mai mult »Mall-urile din Târgu Mureș vor găzdui centre de vaccinare
Prefectul județului Mureș, Mara Togănel a avut o întâlnire cu reprezentanții centrelor comerciale din Târgu Mureș, prilej cu care s-a luat în discuție faptul că acestea ar putea oferi un spațiu în care să funcționeze un centru de vaccinare. „Centrele din etapele 2 și 3 de vaccinare trebuie să fie …
Citeste mai mult »Infracțiuni rutiere constatate în flagrant de polițiști
La data de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 23.40, polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 11 Târnăveni au oprit în trafic, pe DJ 142, un autoturism, condus de un bărbat, de 47 de ani, din Iernut. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul …
Citeste mai mult »Bărbat arestat preventiv pentru furt calificat
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Târnăveni au identificat și reținut pentru 24 de ore, un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Ulterior, cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. La data de 11 ianuarie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul …
Citeste mai mult »Rapoarte de activitate cerute de conducerea ANAF pentru circa 2.000 de șefi din agenție
Conducerea ANAF a solicitat rapoarte de activitate pentru anul 2020 de la persoanele cu funcții de conducere din ANAF, până la nivel de șef de serviciu, potrivit informațiilor Profit.ro. Rapoartele trebuie să includă și obiectivele acestora pentru perioada următoare, structurate pe luna ianuarie, primul trimestru și întreg anul 2021. Potrivit …
Citeste mai mult »Săptămâna culturală, punte de legătură între Ziua Culturii Naționale și Ziua Culturii Maghiare
Fundația Studium–Prospero organizează în perioada 15 – 22 ianuarie cea de a treia ediții a seriei de eveimente intitulată Săptămâna culturală, eveniment care în acest an va avea loc în formar online ca urmare a pandemiei Covid-19 „A devenit deja o tradiție că la mijlocul lunii ianuarie, cu prilejul Zilei …
Citeste mai mult »Simion Moldovan expune la Camera K’ARTE
Artistul plastic reghinean Simion Moldovan revine în această săptămână (vineri, 15 ianuarie, ora 18:00) la Camera K’ARTE cu prilejul primului eveniment din seria de expoziții IN VITRO, parte din proiectul 3g HUB “Forma 2 – Cultural Local”, proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii. Instalația lui Simion Moldovan chestionează modul …
Citeste mai mult »Ratele de incidență din localitățile mureșene
Reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Mureș au transmis miercuri, 13 ianuarie, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că în urma modificării ratei de incidență în localitățile din județul Mureș, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a adoptat la data curentă, Hotărârea nr. 7, cu următorul cuprins: ,,Articolul 1 …
Citeste mai mult »