Home / Administratie / Simon István: ”Investiții de 100 de milioane de euro anul trecut în Sânpaul”

Simon István: ”Investiții de 100 de milioane de euro anul trecut în Sânpaul”

În anul 2020 comuna Sânpaul, una dintre cele mai dezvoltate comune din punct de vedere economic din Transilvania, a beneficiat de investiții private care însumează fabuloasa sumă de 100 milioane de euro. Primarul comunei, Simon István, a anunțat în cadrul ședinței ordinare de Consiliu Local, faptul că anul ce tocmai a trecut a fost benefic pentru UAT-ul pe care îl conduce.

”Ce este foarte important pentru comuna Sânpaul este că și în 2020 am reușit să atragem noi investiții private, am putut colabora cu investitorii strategici. I-am putut convinge că este bine să investească în comuna noastră, noi fiind deschiși către dezvoltarea zonei economice.”, a declarat edilul local.

Puiul de Crăiești, Silodep și Hirschmann România, Euro Gas System, Abraziv SRL  sunt companiile care au decis să investească în 2020 în comuna mureșeană.

”Investiția celor de la Puiul de Crăiești într-un abator de păsări este terminată, cei de la Silodep au și ei finalizată investiția. Cei de la Hirschmann România, care mai au pe raza comunei două fabrici, depun actele pentru autorizație de construcție pentru a treia unitate de producție în domeniul automotive, cu o investiție de aproximativ 40 milioane de euro. Euro Gaz System mai construiesc o hală de producție în Parcul Industrial iar cei de la Abraziv SRL vor face o unitate de producție.”, a mai adăugat Simon István.

În total pe raza comunei, în 2020, an de pandemie, s-au decis investiții  de aproximativ 100 milioane de euro. În comuna Sânpaul mai activează o serie de companii naționale și internaționale cum sunt cei de la East Grain, Hirschmann România, AKSD România, Vertisa Enviromental România, M Real Estate, Elmas România, Oprea Avicom, Diadrag și Biogaz.

”Avem pe raza comunei companii private care oferă mii de locuri de muncă, vin oameni din tot județul să lucreze aici, și mai ales ele ne oferă venituri importante la bugetul local. În continuare încurajăm orice investitor să vină la noi în Sânpaul, avem cele mai bune condiții din județ pe zona industrială, fiind poziționați strategic lângă autostrada-aeroport și cale ferată.”, a mai declarat primarul mureșean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Sighișoara: Se lucrează la zidul Cetății Medievale!

Primarul municipiului Sighișoara, Iulian Sîrbu, a transmis pe pagina sa de Facebook, în data de …