Școala din Batoș, model de gestionare a resurselor Comune
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2584 Vizualizări

Școala din Batoș, model de gestionare a resurselor

Școala Gimnazială Batoș poate fi considerată pe bună dreptate ca fiind una din unitățile de învățământ etalon în ce privește mediul rural, aflată mereu în căutarea celor mai bune soluții pentru desfășurarea eficientă a procesului de învățământ.

„În acest an școlar avem un număr de 430 de copii. Avem structuri în fiecare localitate aparținătoare comunei Batoș, începând de la Dedrad unde avem două grupe de grădiniță și clase, începând de la grupa pregătitoare până la clasa a 8-a, avem la Goreni o grupă de grădiniță, alături de două clase simultane, iar la Batoș avem două grupe de grădiniță, ciclul primar acoperit, de la clasa pregătitoare până la clasa a 4-a, la care se adaugă secția maghiară cu o clasă simultană, plus gimnaziul, clasele 5-8. Nu în ultimul rând, avem o structură și la Uila, respectiv o grupă de grădiniță, Uila fiind singura localitate unde nu avem elevi, doar cei de la grădiniță. Avem un număr de 38 de cadre didactice cuprinse în acest an școlar, marea majoritate fiind titulare, la care se adaugă cei care sunt suplinitori sau cei cu fracțiuni de normă la noi în unitate”, a declarat prof. Răzvan Vasile Dan, directorul Școlii Gimnaziale Batoș.

În 2020 și-a făcut prezența pandemia COVID-19, fapt care a dat peste cap procesul de învățământ, lucru resimțit din plin și de școala din Batoș.

 „Dacă e să o luăm cu începutul, când am fost în starea de urgență, venirea acestei pandemii ne-a prins total nepregătiți. Nu am avut o platformă a școlii în care să putem să funcționăm on-line, care la acea perioadă a fost și nu a fost obligatoriu. S-au dat și nu s-au dat note, astfel încât toată situația pentru anul școlar 2019- 2020 s-a încheiat binențeles în favoarea elevului. Începând din toamnă, o dată cu noul an școlar, ne-am întors fizic la școală, am desfășurat adecvat procesul de învățământ până în data de 11 noiembrie când din nou au fost suspendate cursurile cu elevi la școală, după care iar s-a trecut la învățământul online. Ne-am pregătit în toată această perioadă de pandemie, am achiziționat o platformă cu care lucrăm și în continuare, astfel ne-am desfășurat învățământul în mediul online. Din punctul meu de vedere, noi ne-am făcut treaba, am reușit să ne adaptăm acestei situații determinată de pandemie, am reușit să ne desfășurăm activitățile în mare parte, la fel și copiii, s-au implicat și au participat la aceste activități”, a precizat prof. Răzvan Vasile Dan.

Binențeles, nu toate au funcționat la parametrii optimi, după cum afirmă directorul Școlii Gimnaziale din comuna Batoș.

„Au fost și anumite probleme, prin prisma faptului că sunt elevi care nu sunt conștincioși. La început au invocat tot felul de motive, precum lipsa dispozitivelor, fapt pentru care am încercat să remediem această situație. Am achiziționat dispozitive prin Ministerul Educației, le-am pus la dispoziție celor în măsură, dar din păcate, în anumite cazuri a fost un efort în van, situație întâlnită totuși la un număr mic de elevi, majoritatea și-au desfășurat activitatea adecvat. Am încercat să ajutăm pe fiecare copil care a avut probleme în ce privește neajunsuri. Cine nu a avut un dispozitiv i s-a pus la dispoziție sau a fost ajutat să treacă cu bine peste acest tip de învățământ online. În acest sens, am primit un număr de 165 de dispozitive, tablete de la Ministerul Educației la care se adaugă un număr de 10 telefoane primite dintr-o sponsorizare care au fost puse la dispoziția elevilor. Și aici au apărut anumite probleme pe parcurs, dispozitivele primite de la Ministerul Educației au avut anumite probleme, aspecte care nici în momentul de față nu am reușit să le rezolvăm. Sperăm ca o dată cu încheierea semestrului I să se încheie și școala online iar din 8 februarie să revenim fizic cu toții la școală”, a menționat prof. Răzvan Vasile Dan.

Părțile pozitive ale pandemiei

Paradoxal, pandemia a avut și părțile ei pozitive, respectiv dotările care s-au făcut pentru Școala Gimnazială Batoș.

„Pandemia în anumite aspecte ne-a și ajutat pe parcursul anului 2020, și aici mă refer la economiile care au fost făcute, în special în ce privește utilitățile, fapt pentru care am reușit să facem câteva achiziții extrem de importante pentru școala noastră pe care nu am reușit să le facem de foarte mult timp. Este vorba de un număr de 24 de laptopuri pentru cadrele didactice din școala noastră necesare desfășurării activităților online, precum și achiziționarea unui număr de 17 televizioare smart cu diagonala de 120 și 146 de centimetri. Astfel am utilat fiecare sală de clasă cu un astfel de dispositiv”, a punctat directorul Școlii Gimnaziale Batoș.

Revenirea elevilor la școală, feedback pozitiv

Speranțele pentru revenirea la un program normal se leagă de 8 februarie, dată la care sunt așteptați elevii să revină pe băncile școlii.

„Suntem și acum pregătiți cu săli de clasă igienizate, mobilier adecvat cu respectarea măsurilor de distanțare, trasee stabilite, dezinfectanți de tot felul. În concluzie, suntem pregătiți din toate punctele de vedere pentru derularea în bune condiții a procesului de învățământ începând cu data de 8 februarie când copiii sunt așteptați din nou la școală. La nivel național este această dorință manifestată de părinți, profesori, copii, toată lumea așteaptă cu nerăbdare revenirea fizică a elevilor la școală. Dacă e să ne raportăm la elevi, doar dintr-un singur punct de vedere au fost mai avantajați prin acest învățământ online, la ora 8 fără zece minute se trezeau, iar în cazul în care trebuie să fie prezenți fizic la școală, ar implica o trezire mult mai devreme. A fost singurul avantaj pentru ei, în schimb revenirea lor la școală aduce mult mai multe avantaje benefice procesului de învățământ”, a menționat directorul Școlii Gimnaziale Batoș.

50% din personal, pro vaccinare În ce privește vaccinarea, jumătate din personalul școlii și-au exprimat dorința de a se vaccina.

„Pot spune că ne-am mișcat destul de repede. Cei care au solicitat să fie programați pentru vaccinare au și început acest lucru în cursul acestei săptămâni. În ce mă privește, m-am vaccinat în cursul serii de marți. Întreg personalul care s-a programat va fi vaccinat la finele acestei luni și începutul lunii februarie. Din școala noastră s-au programat pentru vaccinare un număr de 24 de persoane, dintr-un total de 44”, a arătat prof. Răzvan Vasile Dan.

Reabilitarea școlii

Nu puteam trece cu vederea faptul că școala din Batoș a rămas ultima în ce privește reabilitarea, deși este situată în centrul de comună.

„Clădirea școlii de la Batoș nu se ridică la nivelul celorlalte unități de învățămînt din comună, situație care nu va dura prea mult, datorită implicării autorităților locale care depun eforturi în acest sens. Aici mă refer la proiecte care au în vedere modernizarea și reabilitarea acestei școli din centrul de comună realizate încă din anul 2019. Așteptăm un semnal din partea celor în măsură să aprobe aceste proiecte cu finanțare europeană, deoarece școala are nevoie de o reabilitare. Chiar dacă aspectul exterior al școlii lasă de dorit, în interiorul școlii condițiile sunt bune pentru desfășurarea procesului educațional, Mai mult de atât, și sala de sport din cadrul școlii trece printr-un proces de reabilitare începând cu anul 2020, în sensul că au fost făcute anumite lucrări extrem de importante, modernizarea vestiarelor schimbarea pardoselii, zugrăvit, corpuri de iluminat noi, urmează montarea unei suprafețe care se pretează acestor săli de sport, investiții care vor face ca acest loc să fie unul adecvat desfășurării în cele mai bune condiții a orelor de sport. Tot legat de lucrări, în cursul anului trecut a fost schimbat și gazonul sintetic de la terenul de sport situat în imediata apropiere a școlii, Și această sală de sport e inclusă în proiectul de reabilitare al școlii, dar cum ea se prezenta într-un stadiu foarte avansat de degradare, au fost necesare aceste lucrări, derulate prin bunăvoința autorităților locale, respective a Primăriei comunei Batoș”, a subliniat prof. Răzvan Vasile Dan.

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE