Cristoiu cere anchetarea lui Arafat. Replică dură dată de fondatorul SMURD! Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 975 Vizualizări

Cristoiu cere anchetarea lui Arafat. Replică dură dată de fondatorul SMURD!

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a publicat sâmbătă, 20 februarie, pe pagina sa de Facebook, un mesaj dur la adresa jurnalistului Ion Cristoiu.

Cristoiu despre Arafat: ”A închis ochii la niște lucruri”

După incendiul de la Constanța în care o femeie și-a pierdut viața pentru că salvatorii nu erau echipați corespunzător, jurnalistul Ion Cristoiu a afirmat, în emisiunea ”Gândurile lui Cristoiu” de la Aleph News că ”normal era să se facă și o anchetă în legătură cu Raed Arafat” deoarece ”el este demult, este șeful ISU.”

”Eu cred că domnul Raed Arafat e de vreo 30 de ani și se simte așa o anumită oboseală. Normal era acum să se discute despre condiția sa”, a precizat Ion Cristoiu.

Totodată, publicistul a mai susținut că ”e clar” că în perioada pandemiei ”Raed Arafat a închis ochii la niște lucruri”, respectiv că ”toți în perioada pandemiei au fost complici.”

Arafat despre Cristoiu: ”Veți continua să răspândiți minciuni”

În replică, răspunsul venit din partea șefului Departamentului pentru Situații de Urgență a fost extrem de dur, jurnalistul Ion Cristoiu fiind catalogat de către Raed Arafat drpet mincinos și autor de știri false.

,,După cum am mai arătat și altă dată, minciuna și denaturarea adevărului sunt uneltele folosite de unii jurnaliști sau pseudojurnaliști, pentru a atinge scopul lor de a manipula opinia publică și de a promova unele narative false referitoare la o persoană anume sau la un subiect. Domnul Ion Cristoiu excelează în acest mod de abordare și folosește platforme, precum Mediafax în cazul de față, pentru a răspândi veninul lui și minciunile care nu au bază în realitate. În articolul anexat, ”maestrul” Cristoiu afirmă că eu aș fi în funcție de 30 de ani, adică de când am terminat facultatea de medicină. De fapt de 30 de ani am înființat primul echipaj SMURD și fără să fi avut vreo funcție, iar primii 8 ani am muncit voluntar fără să am vreun venit pentru munca depusă. Prima funcție a fost cea de subsecretar de stat și ulterior de secretar de stat în Ministerul Sănătății, între august 2007 și ianuarie 2014, iar a doua funcție, pe care o am și în prezent, este cea de secretar de stat șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, începând cu 28 ianuarie 2014. Cele două funcții diferă ca atribuții și responsabilități, chiar dacă pe partea asistenței medicale de urgență există o continuitate între ele. Ca urmare, mesajul meu către ”maestrul” Cristoiu este următorul: Nu am obosit să muncesc, nu am obosit să-mi fac treaba, dar m-am săturat de personajele ca dumneavoastră, domnule Cristoiu, care sunt dispuse să denigreze și să murdărească venind cu știri false și cu informații incomplete, pline de venin, dar care nu au niciun fundament în real. Daca mă uit la cei 30 de ani în care am muncit continuu cu colegii mei, pot demonstra oricând ce am făcut și ce am realizat pentru România și pentru sistemul de urgență. Nu știu însă dumneavoastră cu ce ați putea veni ca realizări, altele decât cele clasice de manipulare și de a răspândi minciuni și mesaje false și tendențioase despre o persoană sau alta. În concluzie, eu îmi voi continua munca de a construi mai departe, iar dumneavoastră veți continua să răspândiți minciuni și narative false și veninoase, pentru că la vârsta dumneavoastră sigur nu vă veți schimba!”, a scris, pe pagina sa de Facebook, dr. Raed Arafat.

Alexandra HAJA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE