VIDEO: Centrul Cochrane România, lansat la UMFST Târgu Mureș Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 561 Vizualizări

VIDEO: Centrul Cochrane România, lansat la UMFST Târgu Mureș

Centrul Cochrane România – Affiliate Centre, parte a rețelei Cochrane Collaboration, a fost lansat oficial vineri, 1 octombrie, în Sala Senatului Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

În anul 2020, Cochrane România a fost aprobat ca Affiliate Centre, având Cochrane Austria ca centru coordonator și trei universități membre ale unui consorțiu universitar: UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș – care va asigura, pentru primii 3 ani, finanțarea și sediul, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Carol Davila” din București și Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași.

Dovezi medicale de cea mai bună calitate

Directorul Centrului Cochrane România, prof. univ. dr. Lucian Pușcașiu de la UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, a arătat că lansarea de la Târgu Mureș întregește câțiva ani de eforturi academice depuse de cele trei universități partenere, astfel încât publicul, profesioniștii și decidenții din domeniul Sănătății să poată accesa ”acele informații de cea mai bună calitate medicală utile pentru clinicieni, public și în luarea deciziilor politice medicale astfel încât să fie luate cele mai bune decizii bazate pe cele mai bune dovezi medicale.”

În acest sens, în februarie 2020 a fost înființată platforma online romania.cochrane.org, care conține informații gratuite, stratificate, care se adresează profesioniștilor și publicului larg, fiind caracterizat drept ”un portal prin care se poate ajunge la cele mai bune dovezi medicale existente în acest moment.”

”Acest concern a pus bazele și materiale, dar și umane, ale unei aplicații pentru stabilirea primului Centru Cochrane în România. Ce reprezintă acest lucru? Reprezintă conectarea vieții universitare românești, a cercetării medicale din România la una dintre cele mai respectate rețele de producere a dovezilor medicale de cea mai bună calitate reprezentată de Cochrane România. O istorie de aproape 30 de ani începută la Londra de un grup de entuziaști ai une noi paradigme în Medicină care la vremea respectivă era Medicina bazată pe dovezi și care s-a dovedit de-a lungul timpului standardul în elaborarea dovezilor medicale de cea mai bună calitate. Cochrane România deschide această poartă și medicilor, cercetătorilor și publicului din România, cu toții aliniindu-se la acest deziderat de a genera și de a prezenta publicului cele mai bune dovezi medicale existente în momentul de față”, a declarat prof. univ. dr. Lucian Pușcașiu.


Pas înainte către îmbunătățirea tratamentelor

Importanța Centrului Cochrane România a fost subliniată de conf. univ. dr. Ionuț Nistor, reprezentant al UMF ”Grigore T. Popa” din Iași, totodată directorul Centrului metodologic bazat pe dovezi și cercetare medicală din cadrul aceleiași instituții.

”Cochrane România este un centru în care ne punem foarte mari speranțe, este un centru care atunci când specialiștii vor fi ascultați în politici de sănătate publică sunt convins că va duce la îmbunătățirea semnificativă a calității tratamentelor care se fac în prezent pacienților din România”, a afirmat conf. univ. Ionuț Nistor, care deține și funcția de director adjunct al Cochrane România.

”Este uriașă cantitatea de informații medicale pe care o vedem pe toate platformele sociale, este foarte greu atunci când nu ai pregătire să poți să tragi o concluzie legată de care este opțiunea cea mai bună și exact acest lucru și-l propune să facă Grupul Cochrane, și îl face de altfel de foarte mulți ani”, a completat conf. univ. dr. Ionuț Nistor.

”România are nevoie de Cochrane”

În cadrul evenimentului au mai susținut alocuțiuni prof. univ. dr. Leonard Azamfirei – rectorul UMFST ”George Emil Palade” din Târgu Mureș, prof. Gerald Gartlehner – directorul Cochrane Austria, prof. asoc. Miloslav Klugar – directorul Cochrane Republica Cehă, prof. univ. dr. Cristian Băicuș – reprezentant al UMF ”Carol Davila” din București și prof. univ. dr. Mihaela Grigore – reprezentantă a UMF ”Grigore T. Popa” din Iași.

”România are nevoie de Cochrane”, a afirmat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei, care a mai spus despre Centrul lansat că ”a fost un vis foarte vechi” care a devenit realitate datorită implicării academice ale universităților partenere.

Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE