Program de voluntariat la Muzeul Județean Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 250 Vizualizări

Program de voluntariat la Muzeul Județean Mureș

Cu prilejul Zilei Internaționale a Educației care este marcată în fiecare an la 5 octombrie, Muzeul Județean Mureș, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș a demarat un nou proiect de educație nonformală intitulat „Programul de Voluntariat al Muzeului Județean Mureș” (prescurtat PVM). Prin acest program se dorește dezvoltarea relațiilor de colaborare și de implicare a studenților atât în practica de specialitate cât și în formarea lor profesională și personală, în cadrul activităților muzeale.

Detalii de înscriere pentru doritori

PVM este destinat elevilor, studenților și tuturor persoanelor cu vârsta peste 16 ani, care activează, doresc să activeze sau sunt pasionați de următoarele domenii de activitate: Muzeologie, Istorie, Arheologie, Filosofie, Litere, Artă, Științe Naturale, Antropologie, Etnografie și nu în ultimul rând Turism și Marketing Cultural.

Purtătorul de cuvânt al Muzeului Județean Mureș, muzeuograf Liliana Lircă, a anunțat că va organiza în luna octombrie, în fiecare zi de marți, în intervalul orar  12.00 – 14.00, la sediul administrativ, patru sesiuni de informare pentru toți cei interesați de Programul de Voluntariat.

„În perioada noiembrie 2021 – ianuarie 2022, voluntarii recrutați în Programul de Voluntariat al Muzeului 2021-2022 vor putea participa la o sesiune de training gratuit, în cadrul unor ateliere de educație nonformală săptămânale, în care vor fi abordate toate aspectele ce țin de implicarea lor ca voluntari permanenți ai Muzeului. Partea aplicată a cunoștințelor și abilităților dobândite se va desfășura în perioada februarie – septembrie 2022”, a precizat Liliana Lircă.

Beneficii ale voluntariatului:

– Voluntariatul este în primul rând o formă de dezvoltare personală și profesională pentru tineri și o formă de învățare pe tot parcursul vieții și îmbătrânire activă pentru adulți.

– Recunoașterea voluntariatului ca experiență profesională de către angajatori.

– Acordarea de către organizația gazdă a unui Certificat de competențe dobândite prin voluntariat. Se eliberează doar la cerere și conține 8 competențe-cheie preluate din Cadrul Național și European al Calificărilor.

Reglementări obligatorii în relația Voluntar – Muzeu:

– Contract de voluntar (conform Legii nr. 78/2014 privind reglementarea activității de voluntariat în România) – minim pe un an de zile, prezența fizică este de minim 3 ore/săptmână. După semnare, contractul de voluntariat va fi înregistrat în Registrul de Evidență a Voluntarilor Muzeului

– Fișa voluntarului (care se va completa împreună cu voluntarii și în care vor fi trecute responsabilitățile pe departamentul ales).

– Fișa PSI SSM care se va completa de către personalul specializat, conform atribuțiilor din Fișa voluntarului.

– Certificatul de voluntariat.

– Ecuson nominal cu fotografie. Intrarea în spațiile Muzeului Județean Mureș se va face exclusiv pe baza ecusonului nominal.

Mălina MORARU

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE