UMFST, inclusă în premieră în QS World University Rankings Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

UMFST, inclusă în premieră în QS World University Rankings

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureș a fost inclusă pentru prima dată în rankingul internațional QS EECA (Emerging Europe & Central Asia) University Rankings 2022, pe poziția 301-350.

Potrivit Biroului de presă al UMFST ”George Emil Palade”, clasamentul universitar QS EECA 2022 a fost publicat în anul 2014, iar metoda de evaluare utilizează indicatorii cheie ai clasamentului global, cum ar fi reputația academică, reputația angajatorului, raportul studenți/cadre didactice, numărul studenților internaționali, numărul lucrărilor publicate, numărul citărilor în lucrările publicate în revistele științifice, vizibilitatea sau numărul angajaților care dețin titlul de doctor, dar se iau în considerare și un set de indicatori de performanță adaptate cu atenție pentru fecare regiune în parte.

”În clasamentul recent publicat, pe 15 decembrie 2021, au fost selecționate la nivel mondial peste 450 de universități, din care 60 nou intrate, iar din România 20 de universități”, se arată în comunicat.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE