INTERVIU. Mărioara Budușan: ”Pregătirea mesei de operație este ca o artă”

Un act medical de calitate are loc în echipă, iar într-o intervenție chirurgicală în Blocul Operator acest aspect este și mai important. Între medicul chirurg și asistentul instrumentar se creează o simbioză, deoarece în echipa operatorie asistentul medical are atribuții și responsabilități, care sunt diferite de ale medicului, dar se contopesc ca un întreg cu ale acestuia, pentru a fi rezolvată intervenția chirurgicală. Nu este ușor să stai preț de câteva ore fără să bei, să mănânci, să mergi la baie sau să stai jos și în tot acest timp să fii vigilent, cu ochii în plaga pacientului pentru a știi ce urmează să facă chirurgul.

Însă pentru asistenta medicală Mărioara Budușan această activitate reprezintă o rutină pe care o practică zi de zi, de 38 de ani încoace. Lucrează în Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Târgu Mureș din data de 1 august 1983, momentul în care s-a dat în folosință unitatea sanitară, și a fost aleasă să lucreze în Blocul Operator din 1 noiembrie 1983. Din anul 2000 este asistent principal responsabil la Bloc Operator Chirurgie 2 a SCJU Târgu Mureș și are în subordinea sa 27 de asistente medicale și infirmiere.  Este o experiență de viață, cu continuitate în timp, în același loc, fără întrerupere, pe care puțini oameni pot spune că o au. Despre experiența sa profesională, activitatea în sala de operație, ce înseamnă pregătirea sălii de operație și a instrumentarului, dar și despre modul în care a reușit să îmbine armonios viața de familie cu cea profesională, printre urgențele la care trebuia să răspundă prezent și în timpul liber, Mărioara Budușan a oferit mai multe detalii în cadrul unui interviu acordat cotidianului Zi de Zi. 

Reporter: Ce v-a determinat să alegeți cariera de asistent medical și mai ales să ajungeți să lucrați în Blocul Operator?

Mărioara Budușan: De mică mi-am dorit să fiu asistent medical. aveam în familie un unchi, care era medic, și mereu îmi spunea: ”când vei crește mare te iau la mine, ca asistentă”. La vârsta de 14 ani am venit în Târgu Mureș, la Liceul Sanitar. Era concurență mare pe atunci și era ceva deosebit să reușești să intri. Fiind elevă la Liceul Sanitar am făcut practică în Blocul Operator. Atunci am văzut ce înseamnă, este o altă muncă decât la patul bolnavului si mi-am dorit să lucrez în Blocul Operator.

Lucrez în acest spital (n. red. – SCJU Târgu Mureș) din 1 august 1983, din prima zi când s-a dat în folosință. Cunosc toate colțurile și absolut toate încăperile din acest spital. Am început la Clinica Chirurgicală nr. 1, pe atunci toate chirurgiile erau împreună și erau conduse de domnul profesor Emilian Victor Bancu. A fost o mare onoare să cunosc acest mare profesor, care s-a stins mul prea repede. La acea vreme trebuia să stai pe secție o perioadă și dacă domnul profesor Bancu te vedea mai orientată, mai finuță și mai receptivă ajungeai în blocul operator.

După câteva luni de zile în care am lucrat pe secție am ajuns în Blocul Operator pentru a învăța, deoarece nu poți intra imediat în sala de operații și să instrumentezi. Eu am crezut că îmi ajunge o singură dată să văd din fiecare operație, dar nu a fost de ajuns. Cred că în Blocul Operator trebuie să stai cel puțin 4 ani de zile ca să vezi toate tipurile de operații, să cunoști chirurgii, pentru că fiecare au un stil aparte. La Târgu Mureș exista și o tradiție, în Blocul Operator instrumentau asistente medicale, deși în alte părți din țară instrumentau și medici rezidenți. Profesorul Bancu a ales să instrumenteze asistentele, ne vedea probabil mai pedante, mai ordonate, mai atente. Nu aș spune că medicii rezidenți nu au aceste calități, dar așa s-a păstrat această tradiție.

Atunci când eu am început toți chirurgii operau la fel, era altă școală. Acum s-a specializat fiecare pe diferite domenii, a apărut chirurgia minim invazivă, se fac mult mai multe tipuri de operații față de atunci. Chirurgia și chirurgii au evoluat foarte mult.

Rep.: Prin ce este specială munca în Blocul Operator?

M.B.: Bolnavii nu știu despre noi, vin și văd cum pregătim totul, pregătirea mesei de operație este ca o artă, ca o piesă de teatru. Îmi plăcea să fiu ca o artistă când pregăteam câmpurile operatorii, bolnavii se uitau la noi și noi la ei. De multe ori te duci acasă încărcat, nu poți rămâne rece la toată suferința pe care o au oamenii. Noi, acolo, împreună cu chirurgii, ne dăm seama ce înseamnă să ai sănătate și să o apreciezi.

Rep.: De ce este o artă pregătirea mesei de operație?

M.B.: Deoarece trebuie să îți pregătești totul ca pe o piesă de teatru și parcă toți ochii sunt ațintiți asupra ta. Tu, asistenta instrumentară, trebuie să ai tot ce îți trebuie, pentru că în operație există momente dificile, în care chirurgul este doar el cu Dumnezeu și asistenta care muncește cot la cot cu el, îl înțelege, și tu dacă nu ai să-i dai ce-i trebuie îl stresezi foarte tare. Trebuie să existe o simbioză între asistent și medic și trebuie mereu să privești acolo, în plagă, și să crezi că pe masă este cineva foarte apropiat ție, nu este un străin, este un om. Mereu am pus suflet și empatie în munca mea.

Ca asistent instrumentar faci parte din echipă, ești scrisă în protocolul operator, ești răspunzătoare de sterilitate, de tot ce se întâmplă în blocul operator. Și chiar dacă ai îmbrăcat halatul steril și ți-ai luat mănușile și nu te mai poți atinge de nimic, din privire poți sa comunici cu echipa.

Rep.: Ce dificultăți întâmpinați în munca dumneavoastră? Cum reușiți să le faceți față?

M.B.: În momentul în care intri în operație, aceasta poate dura ore întregi în care nu mănânci, nu bei, nu poți avea absolut nici o problemă, trebuie să uiți de ele și să rămâi în operație.

Rep.: Ați trait multe momente pe care le considerați speciale în parcursul dumneavoastră?

M.B.: Au fost multe momente speciale. Mă gândesc aici la toate progresele care s-au făcut, pentru că am început cu operații care acum se fac la ordinea zilei – gastrectomii totale, amputațiile de rect etc. Operații care atunci se făceau în pemieră acum se fac zilnic, chiar minim invaziv. Fiecare succes al clinicii și al medicilor a fost o satisfacție a mea și o mândrie.

Rep.: Dacă facem un arc peste timp cum aveau loc în trecut intervențiile chirurgicale și cum sunt acum? Mă refer aici dacă aveați consumabilele necesare, instrumentarul pe care dumneavoastră îl pregătiți pentru operație.

M.B.: Să știți că și pe vremea când nu aveam atâtea fire, aparatură, laparoscoape se făcea o chirurgie de înaltă performanță. Și poate că acele vremuri m-au ajutat. Când rămâneai atunci fără ceva te descurcai, dar acum te gândești ”păi atunci nu am avut, ce pot să fac acum să rezolv problema?”, pentru că un asistent medical trebuie să fie creativ și inventiv, nu doar să ți se pună toate în față și tu să te folosești de tot ce ți se dă. Trebuie să anticipezi operația, să știi ce pași urmează și ce materiale sunt necesare.

Rep.: Practic trebuie să fiți pregătită să interveniți ca un strateg pe câmpul de bătălie.

M.B.: Așa este. Chiar dacă nu ai ce îți dorești, te folosești de ce ai.

Rep.: De-a lungul timpului tehnologia a evoluat și ați rămas lângă masa de instrumentat. Cum v-ați adaptat la schimbările ce au avut loc?

M.B.: Da, au apărut operațiile laparoscopice, prima dată am făcut foarte multe colecistectomii, apoi s-au făcut fel de fel de cursuri și s-a ajuns la ora actuală să se facă operații pentru obezitate, aproape toate intervențiile chirurgicale să le facem minim invaziv. Este total diferit de chirurgia clasică. Ca să faci chirurgia laparoscopică trebuie să cunoști foarte bine chirurgia clasică. Da, am rămas la masa de instrumentat, este chiar mai greu pentru că acum se lucrează cu multe steplere, foarte performante și trebuie să știi și să cunoști toate instrumentele laparoscopice ca să nu creem un stres suplimentar chirurgului. La chirurgia laparoscopică prin trocar se introduc instrumentele, foarfeci lungi, pense de prehensiune, pe care trebuie să le cunoști, pentru că fiecare operație are intrumentar aparte.

Rep.: Pentru a practica această meserie aveți nevoie de mult curaj și forță interioară. Ce vă motivează să mergeți înainte?

M.B.: Garantat nu este o rutină. Deși am atâția ani de muncă este o plăcere și o dorință de a face ceva nou. Târgu Mureș este printre cele mai mari centre chirurgicale din țară și vreau să las în urma mea un grup de colege care să fie foarte bine pregătite și să ducă mai departe această profesie. Sunt fete bine pregatite și cei care (n. red. – chirurgi din alte centre) vin și operează aici, la noi, le aduc laude.

M.B.: Practic lăsați în urma dumneavoastră o școală de asistente bine pregătite să lucreze în blocul operator. Însă, de-a lungul timpului, cu siguranță v-ați ocupat de multe asistente, cum sunt generațiile de acum față de cele din trecut? Există același interes pentru practicarea meseriei?

M.B.: Nu mai există același interes, dar noi avem asistente foarte bune, care vor duce mai departe această profesie pentru că e altceva decât la patul bolnavului, sunt ale trăiri, alte sentimente.

Rep.: Ce sfat le-ați oferi viitoarelor asistente medicale?

M.B.: Să nu evite blocul operator, pentru că este ceva deosebit. Noi, pe de altă parte câștigăm o specializare în plus, nu oricine poate să facă munca pe care o facem noi. Aceasta competență se câștigă în timp prin multe ore lucrate în sala de operație.

Rep.: Meseria de asistent medical în blocul operator v-a influențat în vreun fel viața personală?

M.B.: Da, am avut zile, săptămâni, luni, când operațiile nu se mai terminau. Am stat în operație și câte 8-9-10 ore.

Au fost perioade în care nu era schimbul doi și trebuia să stai să termini operația, să îți aduni instrumentele, pentru că asistentele trebuie să spele instrumentele, să le dezinfecteze, să le decontamineze și să le pregătească, să fie sterile pentru a doua zi, pentru alte intervenții.   

Și copilul meu era la gradiniță și era scos ultimul, de multe ori sunam și spuneam ”ajung imediat să îl scot”. Dar mi-am făcut timp să mă ocup și de el, să merg la ore de tenis și de engleză. Da, mi-am făcut timp și pentru familie. Am urmat și studii superioare de psihologie, care m-au ajutat foarte mult, dar am preferat să rămân, în continuare, în Blocul Operator.

Am fost chemată de multe ori de acasă. Ajungeam poate la oră târzie și, pe când credeam că s-a terminat, mă sunau și veneam la serviciu. Am venit și voi mai veni, în continuare. Iubesc chirurgia, colegii și munca pe care o fac cu toată dragostea.

A consemnat Arina TOTH