5 campioni în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă Eveniment
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 157 Vizualizări

5 campioni în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă

În cadrul Galei Dezvoltării Durabile care a fost transmisă de TVR1, luni, 2 ianuarie, reprezentanții Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României au premiat cinci organizații care s-au distins prin activitatea lor din ultimii 3 ani în domeniul educației pentru dezvoltare durabilă.

Potrivit informațiilor furnizate de către reprezentanții Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, ,,campionii au fost selectați în urma unei competiții la care s-au înscris peste 150 de organizații, dintre care 132 au fost considerate eligibile și au intrat în jurizare. Juriul a fost format din Bogdan Voicu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române și conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, sociolog cu îndelungată experiență în domeniul educației și al valorilor comunitare; Cosmin Mălureanu, coordonatorul Ascendia SA, o companie inovatoare în domeniul e-learning și al desing-ului educațional, un catalizator al dezvoltării de conținut educațional cu implicarea profesorilor prin intermediul platformei Livresq; și un reprezentant al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă”.

Organizațiile premiate sunt următoarele: Școala Gimnazială nr. 2, comuna Țețchea, jud. Bihor, la categoria ȘCOLI, Universitatea București, categoria UNIVERSITĂȚI ȘI INSTITUTE DE CERCETARE, Impact Club Pașcani, categoria ONG, Primăria Municipiului Buzău, categoria ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ, Urbasofia, categoria SOCIETĂȚI COMERCIALE.

,,România durabilă va arăta exact așa cum ne dorim doar dacă vom oferi tinerelor generații educație de calitate și motivația de a se dezvolta aici, într-o societate construită pe principii de meritocrație. Ne bucură nespus oportunitatea pe care o avem de a premia organizații cu proiecte extraordinare pe zona de educație. Pentru că de aici pornește schimbarea de mentalitate la care aspirăm cu toții, din perspectiva Agendei 2030, educația fiind o temă fundamentală”, a precizat László Borbély, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

,,În timpul Galei, au fost prezentate profilurile organizațiilor-campion, pentru ca acestea să devină modele pentru viitorii campioni ai dezvoltării durabile pe care Departamentul Dezvoltării Durabile își propune să-i identifice într-un ciclu competițional de 7 ani, care a început în 2021 investigând inițiativele din domeniul educației. În fiecare din următorii ani vor fi lansate competiții de identificare a organizațiilor ce performează în următoarele domenii: apă; echitate; sănătate; schimbări climatice; consum și producție; digitalizare”, au precizat reprezentanții Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

,,Gala Dezvoltării Durabile a fost realizată în parteneriat cu TVR și face parte dintr-un program de informare și educare a publicului cu privire la cele 17 Obiective ale Dezvoltării Durabile (ODD), înscrise în Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă a României – Agenda 2030, o strategie coordonată cu Uniunea Europeană și ONU. Succesul acesteia și, implicit, obținerea premiselor unei lumi durabile, depind în mod esențial de înțelegerea și asumarea de care dau dovadă cetățenii în aplicarea principiilor dezvoltării durabile”, au mai precizat reprezentanții Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Pentru mai multe detalii se poate accesa următoarea pagină web: www.dezvoltaredurabila.gov.ro.

Alexandra HAJA

Foto: www.tvr.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE