Noi negocieri între Rusia și Ucraina Stiri din vecinatatea Romaniei
  • Alexandra Haja
  • 0 comentarii
  • 181 Vizualizări

Noi negocieri între Rusia și Ucraina

O nouă rundă de negocieri au avut loc sâmbătă între delegațiile rusă și ucraineană, discuțiile fiind purtate prin videoconferință. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov, a informat că Vladimir Medinski, consilierul preşedintelui Putin, a condus delegaţia rusă.

„Din partea noastră, delegaţia este condusă în continuare de Medinski”, a spus purtătorul de cuvânt, dezvăluind că ambele părţi în conflict au avut mai multe întâlniri în acest format.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul preşedinţiei ruse sâmbătă, Vladimir „Putin le-a spus în detaliu preşedintelui francez Emmanuel Macron şi cancelarului german Olaf Scholz despre recenta serie de discuţii între reprezentanţii ruşi şi cei ucraineni care au avut loc în ultimele zile în format video”. După conversaţia telefonică pe care cei trei lideri au avut-o sâmbătă, surse de la Palatul Elysée au asigurat că preşedintele Putin nu intenţionează să „oprească războiul”, deşi au remarcat o schimbare de ton în discursul liderului rus, întrucât acesta nu mai vorbeşte despre „denazificarea” Ucrainei şi nici despre destituirea preşedintele Zelenski.

Până atunci nu se ştia că cele două părţi negociează prin videoconferinţă, după cele trei runde faţă în faţă, desfăşurate cu câteva zile în urmă. Prima rundă de discuţii ruso-ucrainene a avut loc în regiunea Gomel pe 28 februarie şi a durat cinci ore. A doua rundă a avut loc pe 3 martie, tot în Belarus, şi a avut drept rezultat un acord privind crearea de coridoare umanitare pentru civili.

Cea de-a treia rundă a avut loc în regiunea Brest din Belarus, pe 7 martie. Pe 10 martie, ministrul rus de externe Serghei Lavrov şi omologul său ucrainean Dmitri Kuleba s-au întâlnit în Antalya.

„Noua abordare” a lui Putin

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat satisfacţia pentru noua abordare, „fundamental diferită”, a Moscovei, în recentele convorbiri cu Kievul, subliniind că Rusia nu se mai mulţumeşte „doar să dea ultimatumuri”. Întrebat despre declaraţiile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin, care a evocat „progrese” în convorbirile ruso-ucrainene, preşedintele ucrainean s-a declarat „mulţumit că avem un semnal din partea Rusiei”, în cadrul unei conferinţe de presă de la Kiev difuzate pe contul de Telegram a preşedinţiei ucrainene.

La ultimele discuţii, „am început să vorbim” şi Moscova „nu a mai dat pur şi simplu ultimatumuri”, ceea ce reprezintă „o abordare fundamental diferită”, a adăugat Zelenski. Potrivit lui, în cursul ultimilor doi ani, Ucraina a solicitat Moscovei acest lucru „de peste zece ori (…) fără a auzi vreodată că poate avea loc un dialog”. Zelenski a făcut aceste afirmaţii în contextul discuţiilor dintre şeful diplomaţiei ruse şi omologul său ucrainean în Turcia, prima la acest nivel de la începutul conflictului, Anterior, trei sesiuni de convorbiri la nivel de delegaţii au avut loc, prima la frontiera ucraineano-belarusă şi celelalte două la frontiera polono-belarusă.

Zelenski a deplâns totuşi că „partenerii occidentali (ai Ucrainei) nu sunt suficient de angajaţi” în această abordare. În termeni de garanţii de securitate, „Ucraina nu va putea avea încredere în Rusia după acest război sângeros. Astfel de garanţii de securitate trebuie să fie propuse de alţi lideri străini”, a estimat el. Reuniţi la Versailles, europenii au sporit presiunea asupra Rusiei pentru ca aceasta să-şi înceteze ofensiva militară cu ameninţări de noi sancţiuni „masive” împotriva Moscovei şi o dublare a finanţărilor pentru armament destinat Ucrainei.

Emmanuel Macron nu a exclus ca UE să lovească ulterior importurile de gaz şi de petrol, până acum scutite din cauza costului unei astfel de măsuri pentru europeni, foarte independenţi de hidrocarburile din Rusia.

AFP

( www.agerpres.ro )

Foto: https://blacknews.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE