VIDEO, FOTO: ”Gala Limbii și Literaturii Române” 2022 Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 790 Vizualizări

VIDEO, FOTO: ”Gala Limbii și Literaturii Române” 2022

După un an școlar tumultos și un traseu care i-a readus pe dascăli și elevi înapoi în sălile de clasă, finalul s-a arătat roditor și înfloritor. Pentru a celebra nu doar limba pe care o vorbim, ci și performanțele tuturor celor care nu s-au mulțumit cu puțin și au dorit să clădească tot mai mult din ecoul neamului românesc, luni, 6 iunie, Sala Mare a Palatului Culturii din Târgu Mureș a fost gazdă pentru ”Gala Limbii și Literaturii Române”.

Evenimentul care nu s-a organizat în premieră și-a păstrat tradiția de a evidenția dedicarea și implicarea, astfel, în cadrul acestuia au fost decernate premii tuturor profesorilor de Limba și Literatura Română și elevilor care s-au remarcat de-a lungul acestui an școlar.

Coordonatorul evenimentului, prof. dr. Maria Kozak, inspector școlar de Limba și Literatura Română i-a primit călduros pe toți cei din sală.

„Bun venit, tuturor, elevi olimpici, profesori, părinţi, la Gala Limbii şi Literaturii Române! Celebrăm Limba şi Literatura Română, celebrăm excelenţa şi omagiem cei 133 de ani de veşnicie eminesciană! După un an şcolar rodnic, premiem valoarea, recunoaştem excelenţa!”, s-a adresat prof. dr. Maria Kozak celor prezenți.

Mulțumiri dascălilor și elevilor

”Gala Limbii și Literaturii Române” a fost organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş, instituție reprezentată de către prof. drd. Sabin-Gavril Pășcan, inspector școlar general, și prof. Illes Ildiko, inspector general adjunct, care au adresat cuvinte de apreciere elevilor și profesorilor care au obținut rezultatele minunate. Invitați speciali ai evenimentului și totodată parteneri ai acestuia au fost prof. univ. dr. Giordano Altarozzi – decan al Facultăţii de Ştiinţe şi Litere „Petru Maior” din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, conf. univ. dr. Luminiţa Chiorean – reprezentantă a Departamentului de Ştiinţe şi Litere dinn cadrul UMFST „George Emil Palade”, dr. Monica Avram – director al Bibliotecii Județene Mureș și prof. Valentin Drăghici – director al Centrului Județean de Excelență Mureș.

Inspectorul școlar general, prof. drd. Sabin-Gavril Pășcan a oferit un scurt gând celor care au adus cunună de mândrie județului: ”Dumneavoastră, profesorii de Limba Română sunteți oamenii care reușiți să descoperiți frumosul din orice și să-l sădiți mai departe elevilor pasionați de lectură. Elevilor le mulțumesc pentru că la olimpiadele și concursurile organizate în acest an școlar au adus rezultate deosebite, de excepție, care au clasat județul Mureș pe podiumul multora dintre aceste competiții”.

Peste 300 de premii

Pe alocuri, atmosfera evenimentului a fost transpusă într-un univers al notelor muzicale, datorită interpretărilor deosebite ale talentaților elevi de la Liceul de Artă din Târgu Mureș care au primit diplome de gratitudine, eleva Apostol Krisztina din clasa a XI-și elevul Kovacs Zsolt din clasa a XI-a, coordonați de prof. dr. Aved Eva.

Au fost oferite peste 300 de premii tuturor celor care prin talent și dedicare le-au însuflețit elevilor dragostea pentru limba romană, adică profesorilor care au reușit în acest an să obțină performanțe spectaculoase. Centrul Județean de Excelență Mureș a acordat premii pentru șapte profesori care s-au remarcat, dar și pentru trei elevi, care în acest an școlar au obținut locul I la faza națională a uneia dintre olimpiadele școlare. Cei trei elevi au fost premiați, fiecare, cu suma de 2.500 de lei.

După premierea elevilor de liceu pentru rezultatele obținute la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română, Olimpiada „Lectura ca Abilitate de Viață”, Olimpiada Lingvistică „S. Marcus”, Olimpiada de Limba și Literatura Latină și Olimpiada „Cultură și spiritualitate românească”, au fost decernate premiile UMFST „George Emil Palade”.

„Cel mai frumos este că avem posibilitatea de a cinsti și de a recunoaște meritul, performanța, valoarea, pe care cu toții, profesorii și elevii de astăzi le-ați obținut la aceste competiții”, a subliniat prof. univ. dr. Giordano Altarozzi.

Pentru că baza tuturor acestor reușite este cartea și lectura în mod special, premiile Bibliotecii Județene Mureș au fost acordate chiar de directoarea acesteia, dr. Monica Avram, care a și transmis câteva gânduri celor din sală: „Iată că sala mică în care acest eveniment s-a desfășurat în anii precedenți, a devenit acum neîncăpătoare, dovadă a faptului că elevii noștri sunt din ce în ce mai mulți, iar dumneavoastră, profesorii care îi pregătiți sunteți din ce în ce mai mândrii, iar rezultatele pe care ei le aduc acasă sunt din ce în ce mai consistente. În fiecare an, doamna inspector Maria Kozak ne trimite lista cu premianții zilei de astăzi. Sunt liste din ce în ce mai stufoase, care susțin încă o dată spusele mele”.

Au fost premiați și elevii de gimnaziu care au obținut rezultate deosebite, iar evenimentul s-a încheiat într-o notă optimistă și plină de speranța datorită faptului că dorința și dedicarea continuă să crească odată cu generațiile care vin.

„Pentru implicare, pentru inspiraţie umanistă, dedicaţie şi pentru felul în care înţelegeţi să respectaţi limba română, tuturor, elevi și profesori, încă o dată felicitări, mulţumiri şi toată preţuirea mea! Păstraţi această zi în cerul sufletului, zi cu zâmbet de lumină, în care aţi înnobilat patria de cuvinte a limbii române!”, a transmis la final prof. dr. Maria Kozak.

Ioana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE