FOTO: ”Rămas bun, doamna învățătoare!”, la Reghin Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 527 Vizualizări

FOTO: ”Rămas bun, doamna învățătoare!”, la Reghin

“Vă mulțumim, doamna învățătoare! Vă iubim!”, au fost, la unison, cuvintele elevilor clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială “Alexandru Ceușianu” din Reghin, la spectacolul organizat în 7 iunie în sala de sport a unității. Evenimentul, pregătit de elevi și de învățătoarea Teodora Oltean, i-a avut ca spectatori pe părinți și rude apropiate ai absolvenților. Copiii au pregătit momente speciale, au rememorat clipe petrecute împreună, au dansat și au cântat, învăluiți de emoțiile despărțirii de cea care le-a ghidat pașii în acești ani, dar și nerăbdători și încrezători de a începe o nouă etapă în viața de școlari, odată cu debutul clasei a V-a.

Teodora Oltean: “Veți rămâne pururea în inima mea!”

Proaspeții absolvenți se despart cu greu de cea care le-a fost ghid spre cunoaștere în acești ani. Faptul că, la toamnă, în sala de clasă nu se vor întâlni cu “doamna învățătoare” a stârnit lacrimi din partea elevilor. Cu toate acestea, învățătoarea le-a promis că îi va aștepta, ori de câte ori vor avea nevoie de un sfat sau vor dori, pur și simplu, să se revadă.

 “Am considerat că e de datoria mea de dascăl să vă ocrotesc, să fiu alături de sufletele voastre. Am încercat și sper că am reușit, să facem această călătorie cât mai plăcută, interesantă și benefică, astfel încât, să trezească, în sufletul vostru, amintiri cât mai frumoase. Vreau să cred că trecerea timpului va face să rodească ceea ce aveți bun și curat în voi, ca oamenii să vadă calitățile voastre și cei ce vor zidi mai departe, la formarea voastră, vă vor sprijini”, a precizat Teodora Oltean, învățătoarea clasei a IV-a A.

Cadrul didactic s-a adresat și părinților, cu recunoștință, pentru colaborarea în decursul anilor și i-a încurajat pe elevi să fie curajoși, să se pună în valoare și să poată etala toate cunoștințele acumulate pe parcursul anilor de școală.

“Vă mulțumesc, dragi părinți, că ați avut credință că voi avea grijă de comoara voastră cea mai de preț, copiii dumneavoastră! În acest moment al despărțirii vă doresc, din suflet, mult succes, să vă bucurați de tot ceea ce este frumos și bun în viață! Să treceți cu bine peste încercările la care vă supune aceasta și să nu vă dați bătuți! Să perseverați, să învățați lecțiile pe care vi le oferă! Vreau să vă asigur, dragii mei, că veți rămâne pururea în inima mea! Vă iubesc!”, a încheiat Teodora Oltean.

“Astăzi, toți ați strălucit!”

Elevii clasei a IV-a sau bucurat și de prezența Siminei Teodorescu, prima lor învățătoare, cea care i-a întâmpinat la școală în clasa pregătitoare și le-a îndrumat pașii spre cunoaștere până în clasa a II-a. Aceasta le-a adresat copiilor cuvinte de încurajare, îndemnându-i să îndrăznească să viseze, să creadă în forțele lor și chiar să nu le fie teamă să greșească. Greșeala este calea spre însumarea unor lecții importante.

“Acceptați tot ceea ce vă aduce viața, fiecare moment are misiunea lui. Viața este un bumerang; ceea ce oferi, aceea primești. Viața e atât de grea sau atât de ușoară cât îî dai voie să fie. Important e să știți că drumurile grele duc spre destinații extraordiare. (…) Astăzi am văzut artiști, copii puternici, cu un suflet minunat; am văzut talentul vostru, dar și întrebările despre viitor, temerile pe care le aveți! Ați fost extraordinari! Astăzi, toți ați strălucit! Vă iubesc, vă apreciez, vă respect și veți rămâne o picătură din sufletul meu”, a ținut să sublinieze Simina Teodorescu.

Succesul absolvirii, sărbătorit cu un spectacol

Încheierea ciclului primar a fost marcată de elevii clasei a IV-a A de de un spectacol cu momente variate. Elevii au interpretat piese de teatru și scenete, precum “Vizită” și “Bubico” de I.L. Caragiale, “Povestea unui om leneș”,  dar și unele din cadrul proiectului “Rugăciunea în viața mea”, realizat în parteneriat cu Biserica Ortodoxă “Sfinții Constantin și Elena” Reghin. Un moment care a stârnit emoție a fost cel în care patru eleve au interpretat un dans, o absolventă a interpretat o melodie la flaut, apoi au cântat, cu toții, diferite cântece. Nu a lipsit premierea și înmânarea diplomelor.

“Absolvirea este un moment important al vieții. Sărbătorim succesul nostru pentru ca, în viitor, să ne aducem aminte cu duioșie și căldură de acest moment”, a explicat unul dintre elevii clasei a IV-a A.

Elevii au rememorat momente din cadrul orelor, dar și a activităților din timpul liber. Aceștia au făcut o trecere în revistă a celor învățate în toți acești ani de școală primară și au explicat ce bariere au avut de depășit și cum se văd astăzi.

“Pentru noi, azi, e sărbătoare. Spunem, cu toții, Rămas bun, clasele primare!”. Îmi amintesc, în urmă cu cinci ani, când am pășit pragul acestei școli, în fața noastră se deschidea o lume necunoscută pe care am parcurs-o cu încredere, cu îndrăzneală. Am pășit cu emoție în clădirea mare a școlii, cu ferestrele ei înalte, ținând strâns mâna mamei. Azi suntem mai hotărâți, mai curajoși”, au explicat proaspeții absolvenți ai clasei a IV-a.

Oana MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE