VIDEO, FOTO: Ultimul clopoțel pentru ciclul primar de la ”Augustin Maior” Învățămînt
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 598 Vizualizări

VIDEO, FOTO: Ultimul clopoțel pentru ciclul primar de la ”Augustin Maior”

Elevii claselor primare din cadrul Gimnaziului ”Augustin Maior” din Reghin au trăit vineri, 10 iunie, bucuria ultimului moment din anul școlar 2020- 2021, festivitatea de absolvire.

„Dragi elevi, doresc să vă spun că sunt foarte mândră de voi și vă felicit pentru că ați reușiți să vă adaptați și să faceți față tuturor provocărilor și modificărilor apărute în acest an școlar, exact ca și super-eroii din cărțile de povești. Vă mulțumesc pentru că, alături de voi, noi adulții, adică cadrele didactice, retrăim copilăria, această lume minunată, dulce și lină în care se poate întâmpla orice. Râdem și plângem de mai multe ori în aceeași zi ne super supărăm și iertăm repede, suntem singuri și totodată cu toată lumea, dar cel mai important este faptul că reușim să ne bucurăm în fiecare zi și după un an școlar prin cu de toate, activități de tot soiul, evaluări naționale la clasa a doua și a patra, teste, proiecte și multe altele a sosit în sfârșit mult așteptată vacanță”, a spus în deschiderea festivității prof. Cristina Beldean, directoarea Gimnaziului ”Augustin Maior” din Reghin.

Melisa Hadassa Cătinean, Alexandra Popa și Racz Emese, clasa IV-a A

După mesajul transmis de profesorii învățători Rodica Pușcaș și Martina Melinda Zey, dublat de mesajul elevelor Melisa Hadassa Cătinean, Alexandra Popa și Racz Emese din clasa IV-a A, a urmat premierea elevilor. Au primit binemeritatele aplauze elevii claselor I-a A, prof. înv. primar Mihaela Gabriela Bugnariu, I-a C, prof. înv. primar Maria Camelia Rusu, I-a D, prof. înv. primar Szabo Ingrid Esthera, I-a E, prof. înv. primar Nisztor Eniko, II-a A, prof. înv. primar Monica Braicu, II-a C, prof. înv. primar Mirela Cheiță, II-a D, prof. înv. primar Gerlinde Tămășan, III-a A, prof. înv. primar Mihaela Anca Șerban, III-a C, prof. înv. primar Baki Aurora Claudia, III-a D, prof. înv. primar Klein-Nagy Ramona. Au trăit ultima zi din ciclul primar elevii claselor a IV-a A, prof. înv. primar Rodica Pușcaș, IV-a C, prof. înv. primar Emilia Frandeș și IV-a D, prof. înv. primar Melinda Martina Zey.

Clasa I-a D, prof. înv. primar Szabo Ingrid Esthera

Vacanța și-a intrat în drepturi pentru elevi, nu înainte de un ultim gând primit din partea conducerii școlii. „Doresc să vă mulțumesc tuturor, elevi, părinți, cadre didactice pentru tot efortul depus în acest an școlar, pentru răbdarea deosebită care ați avut-o. E momentul să spunem vacanță plăcută tuturor, să veniți odihniți și cu forte proaspete în noul an școlar 2022-2023”, a spus prof. Cristina Beldean.

Prof. Cristina Beldean, directoarea Gimnaziului ”Augustin Maior” din Reghin
Prof. înv. primar Gerlinde Tămășan
Prof. înv. prim. Rodica Pușcaș
Prof. înv. prim. Martina Melinda Zey
Melisa Hadassa Cătinean, clasa IV-a A
Alexandra Popa, clasa IV-a A
Racz Emese, clasa IV-a A
Clasa I-a A, prof. înv. primar Mihaela Gabriela Bugnariu
Clasa I-a C, prof. înv. primar Maria Camelia Rusu
Clasa I-a D, prof. înv. primar Szabo Ingrid Esthera
Clasa I-a E, prof. înv. primar Nisztor Eniko
Clasa II-a A, prof. înv. primar Monica Braicu
Clasa II-a C, prof. înv. primar Mirela Cheiță
Clasa II-a D, prof. înv. primar Gerlinde Tămășan
Clasa III-a A, prof. înv. primar Mihaela Anca Șerban
Clasa III-a C, prof. înv. primar Baki Aurora Claudia
Clasa III-a D, prof. înv. primar Klein-Nagy Ramona
Clasa IV-a A, prof. înv. primar Rodica Pușcaș
Clasa IV-a C, prof. înv. primar Emilia Frandeș
Clasa IV-a D, prof. înv. primar Melinda Martina Zey

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE