Consiliere și orientare vocațională pentru cadrele didactice Social
  • Amalia Vasilescu
  • 0 comentarii
  • 135 Vizualizări

Consiliere și orientare vocațională pentru cadrele didactice

Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID) a organizat cursul de formare  “Consiliere și orientare vocațională”, în perioada 8 -10 iulie 2022. Au participat 26 cadre didactice de la școli din județele Sibiu și Mureș. Durata cursului de formare a fost de 16 ore și a fost derulat în cadrul proiectului “Access spre Succes” (PN2058), finanțat de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală.

Cadrele didactice au participat la sesiuni de formare care să le înlesnească utilizarea de instrumente de identificare a intereselor vocaționale, aptitudinilor și valorilor, instrumente de identificare și recunoaștere a profesiilor compatibile cu profilul personal, formularea de obiective profesionale pentru carieră și surse de identificare a situației reale pe piața de muncă cu scopul asistării elevilor în dezvoltarea personală și a parcursului profesional.

Proiectul ”Acces spre succes”  își propune să aducă o contribuție activă la creșterea gradului de coeziune economică și socială la nivel local și național prin îmbunătățirea competențelor formale și non-formale ale copiilor din ciclul gimnazial, creșterea gradului de promovabilitate a acestora în licee prin dezvoltarea abilităților, cunoștințelor și competențelor necesare profesionale pentru locuri de muncă cu un grad de calificare mai ridicat.

Cele 5 sesiuni de formare, organizate lunar începând cu luna aprilie, au avut drept scop echiparea cadrelor didactice – membri ai Partenerilor Asociați – cu competențele necesare pentru activități de remediere a problemelor copiilor din grupul țintă primar.

Instituțiile partenere implicate în acest proiect sunt: Fundaţia Europeană pentru Consultanţă, Implementare şi Dezvoltare (FECID), România; Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, România; Inspectoratul Școlar Județean Mureș, România; University of South-Eastern, Norvegia; Innovius As, Norvegia. Cadrele didactice participante au reprezentat școli care sunt parteneri asociați ai proiectului: Gimnazială Albești, Școala Gimnazială “Ion Dacian” Saschiz, Școala Gimnazială Sîncraiu de Mureș, Școala Gimnazială Alma, Școala Gimnazială Octavian Goga din Rășinari, Școala Gimnazială Cristian, Școala Gimnazială Axente Sever, Școala Gimnazială ,,Georg Daniel Teutsch’’ din Agnita, Școala Gimnazială “Badea Cîrțan” Cârțișoara, Școala Gimnazială „Lucian Bologa” Marpod, Colegiul tehnic „August Treboniu Laurian” Agnita. Proiectul beneficiază de un grant în valoare de 1.448.247 € oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală. Obiectivul proiectului vizează prevenirea abandonului școlar și/sau părăsirii timpurii a școlii, prin intermediul unui set de activități educaționale, non-formale și de integrare socială adresate unui număr de 980 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, în situații de risc de abandon școlar, din 12 școli din județele Sibiu și Mureș, în majoritate din mediul rural

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE