Răsfăț pentru zece mame, la Reghin Reghin
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2738 Vizualizări

Răsfăț pentru zece mame, la Reghin

Ziua de 8 Martie a fost specială pentru zece mame din municipiul Reghin, răsfățate cu o zi la Salonul Nissa, un frumos cadou oferit de Asociația ”Merităm mai mult” cu ocazia Zilei Internaționale a Femei. Înființată în decembrie 2020, asociația a organizat numeroase acțiuni menite să sprijine comunitatea și membrii ei, fie că vorbim de cazuri sociale, evenimente culturale sau programe pentru copii. De această dată a venit rândul mamelor să fie răsplătite de către Asociația ”Merităm mai mult”.

„Această acțiune face dintr-un proiect intitulat ”Femei pentru femei” inițiat în cadrul Asociației ”Merităm mai mult”. De 8 Martie ne-am gândit la zece mame care să fie răsfățate în cadrul unui salon de înfrumusețare. Aceste femei au primit cadou câteva servicii de care să se bucure. Au fost recomandate aceste doamne, nu le-am ales noi. Am mers pe ideea că întotdeauna femeile se pun pe plan secund, iar copiii, casa, gospodăria, familia sunt pe primul loc. Am zis că în acestă zi specială pentru femei să fie ele pe primul loc”, a precizat Oana Nicușan, membru în cadrul Asociației ”Merităm mai mult”.

Anabela Holircă

„Femeile în general, au tendința de a se neglija pe sine, de a pune pe ceilalți pe primul loc. Astăzi, de 8 Martie, ne-am gândit la cele care poate nu au curajul să-și ofere un răsfăț, fapt pentru care le-am provocat noi. Poate așa vor învăța să se prețuiască mai mult. Cu această ocazie le dorim la mulți ani tuturor femeilor, tuturor mamelor, să aibă parte de zile magice, nu doar de 8 Martie, și să facă din fiecare zi una special”, a precizat Anabela Holircă, membru în cadrul Asociației ”Merităm mai mult”.

Denisa Nițui

Moment de bucurie a fost și pentru gazda evenimentului, Denisa Nițui, administratorul Salonului Nissa. „Am fost onorată să fiu gazda acestei inițiative venite din partea Asociației „Merităm mai mult”, propunere la care am răspuns cu mare drag pentru că fiecare femei merită mai mult. Fie că e mamă, fiică, bunică, iubită sau soție, fiecare femeie merită să se simtă importantă și merită o clipă de răsfăț. Astfel, am fost foarte încântată de ideea venită, respectiv oferirea unor servicii de înfrumusețare care țin de cosmetică, manichiură, pedichiură, masaj. Ne-am bucurat de prezența lor și așteptăm să ne mai treacă pragul”, a precizat Denisa Nițui.

Salonul de înfrumusețare Nissa a fost inaugurat în octombrie 2022 și oferă o gamă largă servicii, începând de la coafură, manichiură, pedichiură, masaj, cosmetică, epilare definitivă, extensii de gene. „Dragostea pentru această activitate de înfrumusețare a început de când eram în școală, mai exact din clasa a VII-a, când am deprins pasiunea pentru unghile cu gel. Am continuat această pasiune și cât am fost la liceu, chiar și la facultate. Am terminat facultatea la Cluj-Napoca, specializarea Finanțe-Bănci, domeniu care nu prea are legătură cu manichiura. În paralel am încercat să păstrez acest hobby, după care am fost oarecum împinsă de la spate de iubitul meu, viitorul meu soț, să fac ceea ce îmi place. M-a încurajat și astfel am luat hotărârea să inițiem acest proiect, să construim o clădire special pentru servicii de înfrumusețare pe strada pe strada Râului, numărul 14 C”, a afirmat Denisa Nițui.

Asociația ”Merităm mai mult” pregătește noi și frumoase activități pentru perioada următoare. „Următoarea acțiune mai amplă va fi de 1 Iunie, când vom aduce multe surprize copiilor de ziua lor. La fel ca și anul trecut când am organizat o petrecere în “Trenul privat al copiilor” pe traseul Reghin – Toplița cu baloane, animatori și multă distracție, și în acest an le vom pregăti ceva mult mai distractiv”, a precizat Oana Nicușan.

Oana Nicușan

Alin ZAHARIE

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE