TEDx Cornişa Sandra O`Connor: Curajul fără speranţă este un simplu act de supravieţuire

5 iunie 2023

Sandra O`Connor este psiholog clinician, doctor în medicină comportamentală și psihologia sănătății. A absolvit psihologia în cadrul Wane State University. S-a specializat în terapia de grup, momentan lucrează cu adulţi, dar şi cu adolescenţi. Sâmbătă, 27 mai, pe scena TEDx Cornişa, Sandra O`Connor a vorbit despre faptul că supravieţuirea nu este un act de curaj.

„Toată viața am crezut că sunt un om extraordinar de curajos”

„Curajul fără speranță este un simplu act de supraviețuire, e doar o luptă de supraviețuire și am să încep o poveste și vă rog să-mi acceptați emoția pentru că este prima dată când vorbesc public despre asta, iar părinții mei și fratele meu sunt aici în față. Toată viața am crezut că sunt un om extraordinar de curajos. Dacă-i întrebați pe prietenii mei, pe oamenii din jurul meu, vă vor spune același lucru, pentru că toată viața am trăit cu această iluzie a faptului că supraviețuirea este curaj și n-am trăit cu asta dintr-o proprie alegere. A fost o necesitate. A fost ceva care mi-a fost impus și mi-a fost impus pentru că era o dată un copil care se plimba cu prietena cea mai bună la vârsta de 7 ani pe malul Mureșului, în acest oraș, culegând flori. Viața acelui copil urma să se schimbe într-o manieră de neimaginat.”

„În acea dimineață am fost răpite, am fost duse într-un spațiu în care am fost abuzate amândouă și apoi a fost o tentativă de omor. Sunt aici, am scăpat, dar eu nu am putut să-mi trăiesc trauma, fiind copil de 7 ani acel episod, pentru că, de fapt, eu nu am murit. Pentru că de fapt eu nu am pățit nimic fizic care să fie acceptat ca un act de curaj față de ceilalți. Știți ce făcusem eu atunci? Nu mi-am ascultat părinţii. În mintea mea curajul s-a identificat și s-a corporalizat în cu totul altceva, în faptul că eu am făcut o mare prostie mamă ce era să pățesc da, n-am pățit. Sunt curajoasă! Am ajuns acasă, nu m-a prins nimeni. Am trăit o viață întreagă până la vârsta în care am ajuns în terapie cu această iluzie că a putea să supraviețuiești unui astfel de act atroce, a unui abuz uman de cea mai mare intensitate este un act de curaj.”

„Stăteam eu o dată în terapie, în parcursul meu de a deveni psiholog și terapeutul meu îmi spune „da, te-ai luptat, ai făcut ceva?” Zic, nu, nici măcar nu-mi dădeam seama că mi se întâmplă, aveam 7 ani, nu aveam repere să pot să înţeleg ce se întâmplă ceva. Mi-am dat seama la un moment dat că cineva mă trăgea sub apă, a încercat să mă înece, mi-am dat seama doar ca mor. În haosul situației probabil ceea ce i-a lipsit a fost curajul pentru că la un moment dat a abandonat și ne-a dus acasă și ne-a lăsat în fața blocului cu un braţ plin de flori. Și-n acel moment viața a mea s-a transformat într-un constant proces, din fericire pentru mine, de iubire de sine.”

„De ce vă zic această poveste? Este pentru că curajul are trei elemente extraordinar de importante. Unu, este să poți să-ți găsești capacitatea fizică de a depăși ceva ce este un obstacol. Poate vrei să urci un munte, poate vrei să depășești un accident, poate vrei să-ți faci curaj să vorbești cu cineva. Este nevoie de corpul nostru, de abilitatea fizică de a depăși o temere, de a depăși ceva ce noi interpretăm în acel moment ca fiind potrivnic.”

Cele trei elemente ale curajului

„Al doilea element este emoția. Emoțiile astea despre care vorbesc de foarte mult timp, nu sunt bune, nu sunt rele, sunt toate necesare. Iar emoțiile pe care le avem atunci chiar înainte de avea un act de curaj, nu sunt emoții care vin cu plăcere în corp. Când ieșiți din relația ce abuzivă, când mergeți să vă confruntați, poate părinții, când vreți să plecați de la un job, dintr-o situație în care vă este dificil să fiți, când vă cereți scuze de la copii voștri sau de la partenerii voștri pentru că ați greșit, când vă cereţi scuze de la voi, pentru că v-ați greșit vouă, că nu v-ați dat suficientă încredere sau poate nu v-ați dat suficientă iubire. Emoția aceea de plăcere, de bucurie, de fericire vine la final după ce ați depășit actul de curaj, nu? Nu vine așa, vai ce bucurie, mă duc să-mi confrunt abuzatorul.”

„Prin urmare, e partea fizică de a găsi forța fizică să putem să mergem înspre ceva, să găsim forța emoțională de a asta cu emoţia noastră, de a sta cu frica, de a sta cu disconfortul, de a sta cu neputința, cu deznădejdea, cu durerea, cu furia, ne e foarte greu să stăm cu furia. Atunci când reușim să stăm cu toate emoțiile noastre, ajungem la partea treia.”

„Al treilea și cel mai important aspect al actului de curaj, sub umbrela speranței aş spune eu, cuprinde mai multe aspecte scop, sens, nevoie, valori, principii morale și etice. Când avem un act de curaj trebuie să mergem înspre ceva, ceva care pentru noi este extrem de important, că altfel nu mergem. Uite, dacă eu mă duc și vreau să sar cu parașuta. Nu m-am dus acolo pentru că nu știu, voiam eu să fac două poze frumoase, m-am dus pentru că mi-am dat seama că e un act pe care pot să-l fac responsabil și este curaj. Nu am avut un scop, ce scop, scopul de a avea încredere în omul acela care, dacă are o zi bună, este la peste al 5000-lea salt pe care l-a făcut fără accident. Încredere în faptul că emoțiile mele, de fapt, sunt raportate la modul în care eu percep o situație care de altfel, făcută în parametri foarte bine calculați, nu este atât de periculoasă. Nevoia de a fi bine cu mine, de a merge acolo și te aduce până la bun sfârșit ceva ce mie poate îmi provoacă panică, pentru că eu întotdeauna zic chestia asta: nu mi-e frică de înălțime, dacă am de ce să mă țin. Credeți-mă, când săriţi cu paraşuta nu ai de ce să te ții de-ți pe barete, da, n-ai voie, că la un moment dat trebuie să deschizi mâinile, n-ai de ce să te ții. Și atunci ce am făcut? Am găsit un scop, un sens intrinsec, o nevoie internă a mea de face asta, care era bazat pe faptul că era congruent cu valorile mele, cu nevoile mele și cu ceea ce eu voiam să-mi dovedesc că sunt capabilă să fac.”

„Sunt două povești diferite. Prima poate că este mai tristă, mai grea și pare mai importantă, dar prima este o poveste de supraviețuire, pentru că în prima eu nu aveam nicio contribuție, nu aveam un sens, nu aveam un scop, nu aveam valori morale. A trecut foarte mult timp ca să pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat. A fost un simplu act de supraviețuire. Doar corpul și-a făcut rolul acolo am dormit foarte mult că nu aveam haos, m-am gândit, am analizat foarte mult, am putut să fac asta, dar nu aveam ultima parte. Nu aveam încotro să mă duc cu experiența, nu aveam ce să fac cu experiența mea. În a doua poveste, cu toate că este o experienţă mai simpli, mai ludică pare mai neimportantă. Acolo m-am dus cu un scop și am perceput mult mai mult curajul. Am simțit mult mai mult că am făcut ceva pentru mine.”

„Luaţi-vă un pic de timp pentru a identifica o situație în care aveți nevoie de curaj și amintiți-vă, atunci când o veți confrunta, că e nevoie să puteți să mobilizaţi corpul pentru a vă duce prin experiență. Că va trebui să stați cu emoţia asta de disconfort pentru a putea să treceți prin experiență şi că e important să aveți speranță care vă ajută să știți unde trebuie să ajungeţi.”