Cu ochii larg deschişi: Povestea lui Mircea Cu ochii larg deschiși!
  • Sanda Vitelar
  • 0 comentarii
  • 1905 Vizualizări

Cu ochii larg deschişi: Povestea lui Mircea

De la căutarea extazului la regăsirea în spatele gratiilor

Aţi fost vreodată într-o puşcărie? Cel mai probabil nu aţi avut ocazia. Nu e chiar ca-n filmele de groază, dar nu e niciun hotel de 5 stele. Noi, echipa proiectului “Cu ochii larg deschişi”, ne-am dus într-o dimineaţă de primăvară să-l cunoaştem pe Mircea, 24 de ani, deţinut. Are de executat o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni pentru trafic de droguri de mare risc. Desigur, vom proteja identitatea reală a lui Mircea, este firesc să fie aşa pentru că trăim încă într-o societate care preferă să pună etichete decât să încerce să înţeleagă un fenomen precum consumul de droguri. Veţi citi în rândurile următoare o poveste care a pornit din curiozitate, dar s-a transformat destul de repede într-o adevărată dramă.

De la greaţă pe drumul marijuanei via amfetamină punct terminus extasy

“Prima mea experiență cu drogurile a fost în liceu, aveam 15 ani, eram în clasa a 10-a și într-o pauză când m-am dus la toalete erau niște elevi de-a 12-a care fumau etnobotanice. Mi-au spus că dacă le țin de pază să nu vină profesorii, o să îmi dea și mie să încerc. Fiind copil curios, am zis ok, am zis că ei am făcut, mi-au dat, am tras și eu câteva fumuri, apoi m-am dus la clasă când a început să-și facă efectul am avut stări de amețeală de greaţă și am zis că n-o să mai încerc așa ceva. Nu la mult timp s-a ivit o nouă ocazie, fiind în excursie tot așa elevii mai mari fumau, dar de data asta Marijuana fiind curios am încercat din nou, la fel, aceeaşi oribilă experienţă ca prima dat şi iar am zis că nu mai încerc aşa ceva.”

Aşa a început Mircea povestea. A fost şi o a treia încercare şi, din nou, i s-a făcut rău. Şi-a văzut de şcoală, iar la terminarea liceului, cu o medie bună de 9,06, a decis să plece în Germania cu gândul de a studia arhitectura.

„Când am ajuns în Germania mi-am dat seama că nu-i chiar așa de ușor. Mai întâi trebuia să studiez limba, să fac școala de limbă. Între timp mă angajasem în Germania și acolo toți colegii mei după muncă, cum stăteam acolo împreună în casa firmei, fumau marijuana și mi-am zis eu nu pot, de ce pot doar ei și m-am apucat și eu să fumez. Am început încet, de la un fum, două, trei până, fără să îmi dau seama, am ajuns să fumez câteva grame de iarbă singur  pe zi”

Mircea muncea 14-16 h/zi şi era extenuat. Pentru a putea face faţă a trecut la un drog mai serios, amfetamina.

„Am descoperit amfetamina, era singura chestie ce putea să îmi dea energia necesară ca să duc o zi de muncă la bun sfârșit. Așa că dimineața la ora 4:00 începeam și trăgeam pe nas, ca seara când ajungeam înapoi acasă să adorm după ce fumam un cui. După 2 ani am renunțat la ideea de a mai face școală acolo pentru că mi se părea deja foarte greu. Aveam 2 ani pierduți în care nu realizasem decât să învăț germana conversațional și m-am gândit că să fac școală e mult prea greu și n-are rost să îmi pierd acolo timpul. M-am întors în țară, m-am înscris aici, la facultate, am mers un semestru, dar venind înapoi în țară, am început să frecventez cluburile și am început să descopăr și alte droguri, aducă extasy.”

De la cel mai frumos delir la căderea în drepresie

„Prima experiență cu extasy-ul la club a fost ceva care-mi era imposibil de descris până atunci. A fost o explozie. Atunci am avut impresia că ceva mai frumos în viață nu se poate. Doar că mai târziu totul a venit cu un cost, un cost mult prea mare pe care nu eram pregătit să-l plătesc. Pentru că e de ajuns să încerci un anumit tip de drog o singură dată și dependența psihică te prinde fără să îți dai seama. La următoarele încercări și experiențe ale mele cu extasy căutam cu disperare, a ajuns o obsesie să retrăiesc prima experiență care niciodată nu o să se mai întâmple.”

Ceea ce i s-a întâmplat lui Mircea face parte din mecanismul prin care trec toţi ce care ajung dependenţi. Prima experienţă e de vis, dar după ce te lasă efectul, cauţi cu disperare să-l retrăieşti. Şi cum nu poţi, mai iei unul şi încă unul şi încă unul.

„După ce te lasă efectul, din tot excesul de extras ce l-ai primit, corpul nu mai poate să îți păstreze doza normală de care ai nevoie. După primul extasy am avut primul contact cu depresia. Atunci am crezut că așa ceva nu se poate. De ce e așa de ea și tristă lumea nu. Nu înțelegeam de ce am trăit câteva clipe de frumusețe, ca apoi să fie momente de coșmar. În momentul în care am luat primul extasy și a început să-și facă efectul, am simțit că mă ridic pe vârfuri și încep să plutesc, ca apoi peste 2-3 ore să realizez cât de grave e căderea și cât de tare e căderea și impactul.”

Goana după extaz l-a făcut pe Mircea să treacă la cristale (MD). A fost aproape să ajungă din nou în acel prim punct de plăcere, dar nu a fost suficient. A revenit la amfetamină în combinaţie cu marijuana, trebuie să fie energic în timpul zilei, iar seara trebuia să doarmă, iar drogurile îl ajutau să-şi nege depresia.

„Fumam zilnic. Amfetamina am lăsat-o pe sfârșit de săptămână sau când eram liber de la muncă, pentru că mă angajasem. Fumam și cumva fugeam. Negam că sunt în depresie pentru că deja intrasem în depresie, intrasem în dependență și negam toate astea. Negam că sunt dependent, negam că sunt în depresie, trăiam în lumea mea.”

Prins în flagrant cu 84 de pastile

„M-am apucat de vândut droguri pentru că la un moment dat drogurile îți dau o falsă impresie că devii invincibil, că nimic nu te poate opri, îți creează o altă realitate. Personal am avut filme că sunt un mare dealer de droguri, trăiam într-o altă realitate. Nu mai deosebeam ce e bine şi ce nu. La un moment dat am avut o ofertă să vindem cuiva mai multe pastile. Am mers, împreună cu complicele meu la faptă, acolo și acolo ne-am trezit cu flagrantul asupra noastră. Cumpărătorul a făcut denunțul și-n momentul în care am ajuns, DIICOT-ul era pregătit și aveam o cantitate destul de mare 84 de pastile.”

Mircea era fumat când a fost prins. Nu şi-a dat seama ce i se întâmplă, realitatea l-a lovit a doua zi când s-a trezit în arestul poliţiei unde a rămas timp de patru luni. Acolo a trecut prin sevraj şi a început tratamentul psihiatric.

„Am luat tratament de la psihiatrie ca să pot cumva trece peste servaj. Dimineața două somnifere, două calmante, seara două somnifere, două calmante, tratament foarte puternic, după câteva săptămâni am renunțat la el pentru că simțeam că și ăla mă distruge și am ales pe cale naturală să încerc să renunț la ele. Fiind în arest, neputând avea acces la droguri, am trecut printr-o dezintoxicare forțată și încet am început să realizez ce am făcut eu până atunci. Am început să citesc cărți de dezvoltare personală și psihologie și atunci am început să mă înțeleg pe mine, de ce am făcut anumite chestii sau cât de ușor am fost influențabil fiind sub influența drogurilor.”

Arestul, o nouă şansă la viaţă

„Când eşti consumator ai impresia că tu controlezi drogul când de fapt drogul te controlează pe tine. Eu personal pot să mulțumesc și sunt mulțumit că am fost arestat, pentru că mi-e faptul că am fost arestat mi-a dat o nouă șansă la viață, că altfel nu cred că aș fi putut să ies din lumea infracțională, din lumea consumului.”

După patru luni de arest preventiv, Mircea a ajuns în arest la domiciliu. Întâlnirea cu familia a fost emoţionantă, a conştientizat că cei din jurul lui au încercat tot timpul să-l ajute, doar că el era mult prea „prăjit” ca să perceapă mâinile de ajutor întinse către el.

„Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru familia în care m-a trimis și pe care mi-a dat-o pentru că nu știu sincer ce m-aș fi făcut fără ei. Au încercat să mă ajute, dar eu eram sub influența drogurilor tot timpul ziceam lăsați-mă în pace, astea-s vrăjeli și așa eu fac ce vreau, nu prea aveau cu cine să vorbească. În schimb faptul că am fost arestat ne-a apropiat și mai mult pentru că cel puțin m-a apropiat pe mine de ei pentru că ei tot timpul au fost acolo lângă mine doar că nu-i vedeam fiind sub influență.”

Descoperirea de sine în spatele gratiilor

La finalizarea procesului Mircea a ajuns în penitenciarul Târgu-Mureş pentru a-şi executa pedeapsa. Acolo a găsit consiliere psihologică şi a reuşit să înţeleagă cauzele profunde care l-au determinat să ajungă pe drumul dependenţei. Mai mult decât atât, el îşi doreşte să-i ajute pe alţii să nu ajungă pe drumul pe care a ajuns el.

„Psihic am rămas cu anumite traume pentru că aveam și dinainte anumite traume, traume ale copilăriei pe care conștient nu le ştiam, teama abandonului, pentru că tatăl meu natural cumva a decis să nu prea mă bage în seamă și m-a abandonat și i-am simțit foarte mult lipsa. Cu toate că tatăl meu, vitreg  m-a crescut și am tot respectul pentru el și-l iubesc cumva tot eu am simțit lipsa. Vreau să mă înscriu la Facultatea de Psihologie după ce ies, eu simt că mi s-ar potrivi, pentru că având în vedere că am trecut prin stări de anxietate, depresie, dependență și anumite chestii prin care trec foarte mulți oameni, cred că aș putea avea un avantaj în a-i ajuta pe viitor, pentru că știu și înțeleg cu adevărat prin ce au trecut și eu trecând prin acele sentimente. Vreau să-i ajut să nu ajungă cum am ajuns eu.”

Ce spun specialiştii…

Proiectul realizat de Asociația Culturală a Festivalurilor și Conferințelor din Transilvania în parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu-Mureş presupune dramatizarea de către actori profesioniști a poveştilor reale ale unor consumatori, aşa cum este povestea lui Mircea, precum analizarea acestora de specialiști cu impact major în combaterea fenomenului, judecători, psihologi, psihiatrii, polițiști, specialiști din ONG-urile specializate.

Ioana Marina, ofiţer psiholog, subinspector de poliţie penitenciară şi psiholog clinician

„În cazul de faţă puten identifica elemente din toate categoriile de factori care duc la consumul de droguri. La nivel de factori individuali, mai ales la pre-adolescenţă şi la adolescenţă avem căutarea de senzaţii şi dorinţa de a fi acceptaţi de ceilalţi. În categoria de factori sociali, drogul este accesibil pentru această categorie de vârstă, oricât de greu ne este să acceptăm acest lucru şi merg mână-n mână cu căutarea de senzaţii şi dorinţa de a fi acceptat. La nivel familial avem, de obicei, modelarea comportamentului, dar şi partea genetică. 40-60% din predispoziţia spre consum poate fi explicată genetic. Aşa cum am văzut în acest caz, consumul începe experimental, dar sunt nişte paşi, de la experimental, la uz ocazional, consum regulat şi dependenţa. Pentru a nu ajunge la dependenţă este necesară o intervenţie la nivel de uz experimental/ocazional.”

Sonia Deaconescu Dub, judecător Curtea de Apel Târgu-Mureş

„Primul lucru la care m-am gândit văzând povestea tânărului condamnat pentru trafic de droguri este că este aproape un caz de manual pentru că avem toţi paşii pe care îi întâlnim în cazurile de acest gen. A plecat de la un consum ocazional/experimental care, în cele din urmă, transformarea în dealer, adică nu doar consumă, ci începe să şi vândă, întâi celor apropiaţi şi apoi unui public tot mai larg. Am zis că este aproape un caz de manual pentru că aici avem totuşi un final fericit. Acest tânăr a conştientizat până la urmă pericolul în care se află din punct de vedere al sănătăţii fizice şi psihice, dar nu numai, ci şi din punct de vedere social, profesional, al planurilor de viitor. A conştientizat şi a avut resursele interioare, puterea şi voinţa să părăsească acest drum.”

Dan Oltean, fost procuror DIICOT

„Povestea lui Mircea subliniază un aspect foarte important. Dorinţa aceasta de a încerca şi de a vedea dacă drogurile mai au efect pentru că la un moment dat nu mai au senzaţia aceea plăcută pe care o aveai la început şi aşa se ajunge la supradoză. Deci pe lângă riscurile legate de posibilitatea a ajunge să execuţi o pedeapsă cu închisoarea se poate ajunge şi la riscul maxim, acela de a-ţi pierde viaţa.”

Există soluţii, există alternative, există viaţă!

Agenţia Naţională Antidrog pune la dispoziţie, prin Centrele de prevenire, evaluare şi consiliere, soluţii pentru a ieşi din dependenţă. Nu este singurul ajutor, există asociaţii şi organizaţii non-guverenamentale, precum cea despre care a povestit Melania, care fac acelaşi lucru. De asemenea, implicarea în activităţi de voluntariat sau sportive aduc beneficii importante şi sunt o alternativă sănătoasă pentru petrecerea timpului liber.

Centrul de prevenire, evaluare şi consiliere antidrog Mureş

Strada Kos Karoly, nr. 1/B, Târgu Mureş, județul Mureș;

E-mail: cpeca.mures@ana.gov.ro

Telefon: 0265/210.230

TEL VERDE: 0800870070

A consemnat Sanda VIŢELAR

Foto: Filmări dramatizarea poveştii

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE