Târgu Mureș privit prin ochii lui Iris Pătraşcu, masterandă la Litere în Cluj-Napoca

Iris Pătrașcu ne prezintă, în interviul acordat, perspectiva sa asupra orașului, după anii petrecuți departe de casă. Fostă elevă a Colegiului Național „Alexandru Papiu-Ilarian”, voluntară la Celula Roșie, organizație pentru copiii cu cancer și co-organizator al clubului de dezbateri „MindBusters” al liceului, acum studiază în cadrul programului de Studii Irlandeze al Facultății de Litere din Cluj-Napoca.

Rep.: Cum a fost experiența ta de liceu?

I.P.: Într-un cuvânt: bogată. Am avut atât experiențe negative care m-au întărit, cât și experiențe pozitive care mi-au adus un aport de cunoștințe și trăiri care m-au ajutat mai târziu în viață. E un răspuns generic, știu, dar m-a pus pe gânduri subiectul de la BAC-ul la limba română din anul acesta. Trebuie să fim recunoscători liceului în care am fost formați? E o întrebare care e destul de strâns legată de experiența mea de liceu, cu bune și cu rele, fiindcă de multe ori m-am întrebat dacă o altă alegere, nu mi-ar fi fost mai prielnică.

Rep.: În lumina interogației tale, consideri că liceul, pentru tine, a reprezentat un deschizător de drumuri? Sau ești de părere că un alt liceu, poate într-un alt oraș te-ar fi avantajat mai mult pe planul dezvoltării personale?

I.P.: A merge la un liceu ca cel pe care l-am frecventat eu, deci de „elită”, e o sabie cu două tăișuri. Înseamnă că există resurse suficiente și chiar mai mult pentru a te dezvolta pe plan academic, dar vine la pachet cu un elitism covârșitor. Îmi răsună de multe ori în minte vorbele uneia dintre profesoarele mele de engleză din liceu, care spunea că: „Dacă vrei să înveți, o poți face oriunde.” Am ajuns la un moment dat să-mi dau seama că, în timp ce resursele interioare și exterioare sunt importante, factorul decisiv e tot stima de sine și sprijinul emoțional oferit. „Papiu” e un liceu care mi-a oferit multe din punct de vedere academic. Profesorii sunt extrem de bine pregătiți, lucru pentru care am fost și sunt în continuare recunoscătoare.

Rep.: Ce studiezi acum?

I.P.: Am absolvit Facultatea de Litere, Universitatea Babeș-Bolyai, la secția Engleză-Chineză, iar momentan sunt masterandă în cadrul programului de Studii Irlandeze, la aceeași facultate.

Rep.: Referitor la studii, de ce ai ales să urmezi o facultate în alt județ?

I.P.: Eram foarte hotărâtă să merg la Facultatea de Litere, indiferent de oraș. Chineza nu o puteam studia în Mureș, deci Clujul părea cea mai bună variantă. Pe undeva, a fost vorba și de un miraj al Clujului ca oraș studențesc, dar am și simțit nevoia să plec de acasă. Nu prea departe, dar suficient de departe, încât să îmi capăt independența.

Rep.: Deci există o anumită deficiență în ceea ce privește opțiunile și oportunitățile orașului Târgu Mureș?

I.P.: Din anumite puncte de vedere, da. Orașele cum sunt Clujul sau Bucureștiul, cu siguranță, au mai multe opțiuni academice și chiar și sociale. În Cluj mereu se întâmplă ceva pe plan social sau cultural. Când eram în liceu, vorba care circula despre Târgu Mureș e că „e un oraș mort”.

Rep.: Și este adevărat? Consideri că este un oraș mort?

I.P.: Cred că se fac încercări pentru a-l revitaliza cu oportunități de voluntariat și festivaluri, dar va dura până să se schimbe percepția aceasta.

Rep.: După acești ani în care ai văzut orașul Târgu Mureș doar ocazional, cum ți se par oamenii acestuia?

I.P.: Cel mai interesant e când le spun altora că sunt din Târgu Mureș. De cele mai multe ori reacția e neutră, dar se mai întâmplă să dau de câte cineva care reacționează cu o grimasă grăitoare. George Carlin spunea la un moment dat că îi plac oamenii când îi întâlnește individual, dar că e păcat că, atunci când se adună, renunță la autenticitate de dragul competiției. Subscriu impresiei.

Alexandra BORDAȘ