„Pastila” alternativă: Ce este Umbra şi de ce avem nevoie de ea

De-a lungul timpului, Umbra a fost definită, privită, în multe feluri. Desigur, Freud şi Jung sunt cei care, ocupându-se dintr-o perspectivă psihanalitică de subiectul Umbrei, au definit concepţia general acceptată şi împământenită: Umbra este partea întunecată din noi.

Dacă apelăm la literatură, definim umbra prin prisma operei Dr. Jeckyll şi Mr. Hyde a lui Robert Louis Stevenston, lucrare apărută mult înainte ca Jung să dezvolte teoriile despre Umbră.

Conform psihanalizei, ceea ce este întunecat poate fi cunoscut numai indirect, prin proiecţie. Adică, ne descoperim umbra ca ceva care aparţine altora: prieteni, rude, caractere onirice etc. Iată de ce întîlnirea cu umbra personală este un efort moral. Ea conţine tot ceea ce reprimă cineva pentru că este rejectat sau respins de supraeu. Freud asocia aceste conţinuturi reprimate cu pulsiunile sexuale şi agresive. Într-adevăr, umbra are mai mereu o componentă sexuală.

„Umbra este o problemă morală care provoacă eul personal în totalitate căci nimeni nu devine conştient de umbră fără a face un efort considerabil. A deveni conştient de ea înseamnă să recunoşti aspectele întunecate ale persoanei tale ca actuale şi reale. Acest act constituie condiţia esenţială a auto-cunoaşterii şi, prin urmare, întâmpină o rezistenţă considerabilă. Într-adevăr, auto-cunoaşterea ca necesitate psihoterapeutică solicită adeseori un efort dureros foarte multă vreme”, spune Carl Gustav Jung. (Citat din lucrarea Aion: Phenomenology of the Self publicată în The Portable Jung, editată de Joseph Campbell, Penguin Books, 1976, p. 145.)

Jung mai spunea ceva despre Umbră, ceva ce, de cele mai multe ori, este ignorat când se vorbeşte despre acest subiect. Ei bine, psihologul spunea că punându-l pe om în faţa propriei Umbre îi arăţi propria lumină.

De ce? Şi ce caută Lumina în această discuţie dacă Umbra este întunericul din noi?

Da, în cea mai mare parte a sa, în Umbră găsim acele părţi din noi considerate „rele”, dar întrebarea importantă este sunt toate aceste părţi ale noastre din Umbră cu adevărat rele? Nu au ele nimic important să ne transmită?

Este important să înţelegem că atunci când au fost dezvoltate din punct de vedere ştiinţific teoriile despre Umbră, societatea era una destul de rigidă din punct de vedere moral. Jung a trăit între 1875-1961, ori în acest interval societatea trece prin transformări radicale care au culminat cu al Doilea Război Mondial, instaurarea Cortinei de Fier şi cu epoca hippie din America.

Ori „binele” şi „răul” despre care vorbim aici este definit, în cea mai mare măsură, de normele sociale. Pentru ca ceva să fie „rău” el trebuie să reprezinte ceva ce societatea defineşte ca atare.

Dacă ne gândim, de exemplu, că la un moment istoric dat societatea considera că o femeie care poartă pantaloni este ceva „rău„ , alăturând acestei sentinţe un narativ biblic şi/sau moral, care să o justifice, o femeie care îşi dorea să poarte pantaloni şi îşi reprima această dorinţă de teama repercursiunilor sociale, o ducea în Umbră de unde ea, dorinţa, putea să proiecteze în exterior un comportament dezechilibrat.

Poate că acest exemplu pare pueril, dar dacă stăm să analizăm ceea ce de-a lungul istoriei a fost considerat „bun” sau „rău”, bineînţeles fără să includem aici crimele, genocidul etc, observăm că aceste noţiuni au o oarecare plasticitate şi se modifică o dată cu societatea în care trăim.

Normalitatea nu este altceva decât capacitatea de adaptabilitate la un set de norme general acceptate.

Această capacitate diferă de la individ la individ, unii pot avea un grad mai ridicat de adaptabilitate, alţii mai scăzut sau deloc. Ne naştem şi ne formăm ca indivizii într-un anumit context social, politic, economic şi cea mai mare parte a comportamentului nostru este dictată direct de acest context. Dar contextul este ceva exterior nouă, nu conţinem în suflet acest context, el este ceva ce se manifestă în exteriorul nostru punând de multe ori presiuni şi reguli asupra noastră care vin în contradicţie cu ceea ce ne este dictat din interior, adică cu ceea ce simţim noi să facem.

Este cât se poate de clar, şi a fost şi pentru Jung, că ceea ce reprimăm în Umbră nu reprezintă întotdeauna ceva rău. Îndrăznesc chiar să spun că astăzi, în secolul XXI, ceea ce ducem în Umbră sunt poate cele mai bune părţi ale noastre, dacă nu chiar sufletul nostru.

Spun asta pentru că trăim într-o societate construită să te facă să simţi frică şi ruşine faţă de cine eşti tu cu adevărat. Uitaţi-vă cu atenţie în jur la toate reclamele, emisiunile, la modelele standardizate care sunt promovate. Ni se pare că am depăşit epoca în care o femeie în pantaloni era ceva tabu, dar dacă ne uităm atent nu am depăşit-o cu adevărat. Mai mult chiar, astăzi o femeie şi un bărbat trebuie să facă atât de multe ca să fie consideraţi realizaţi încât nici nu e de mirare că depresia este în primele trei boli responsabile de cele mai multe decese în lume.

Trebuie să fim atât de multe lucruri, să avem atât de multe lucruri, familie, job, casă, maşini, vacanţe etc, încât uităm din ce în ce mai des cine suntem cu adevărat. De fapt, nu, nu uităm, trimitem în Umbră cine suntem noi cu adevărat pentru cine ne spune societatea că trebuie să fim.

Tocmai de aceea, având curaj să ne uităm la propria noastră Umbră primim cele mai mari daruri, pentru că aflăm cine am uitat să fim.

-va urma-

Sanda VIŢELAR

Foto: https://ro.depositphotos.com/home.html