Secția Clinică Cardiologie III Copii Târgu Mureș dotată printr-un proiect de responsabilitate socială Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 228 Vizualizări

Secția Clinică Cardiologie III Copii Târgu Mureș dotată printr-un proiect de responsabilitate socială

Organizația Salvați Copiii România şi Fundaţia OMV Petrom dau startul ediţiei a doua a programului „Împreună din prima zi”, prin dotarea a încă 16 unități medicale: secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală și obstetrică-ginecologie din 12 județe ale țării.

”Investiția de 1,5 milioane de euro va include dotarea cu echipamente medicale performante de monitorizare a stării de sănătate a nou-născuților. Astfel, numărul total al spitalelor dotate prin programul “Împreună din prima zi” se ridică la 60, iar investiția totală este de 2,5 milioane de euro”, a precizat Ștefania Mircea, coordonator program, Salvați Copiii România.

Conform aceleiași surse, pe lista spitalelor care vor fi dotate prin programul ”Împreună din prima zi” se află și Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, Secția Clinică Cardiologie III Copii, ”unicul furnizor de servicii spitalicești de chirurgie cardiovasculară pentru copii”, care va fi dotat cu un ecocardiograf ce va permite ”monitorizarea complexă a cazurilor.”

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE