Anchetă în desfășurare. O femeie din Suseni, vătămată corporal în timpul spitalizării?! Justitie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1372 Vizualizări

Anchetă în desfășurare. O femeie din Suseni, vătămată corporal în timpul spitalizării?!

Conform informațiilor furnizate de Inspectoratul Județean de Poliție Mureș, la data de 30 decembrie 2023, Poliția Municipiului Reghin a fost sesizată de către o femeie în legătură cu un caz de vătămare corporală a cărui victimă este însăși mama femeii în cauză, care, în urma internării din data de 21 decembrie la o unitate medicală din Reghin, a suferit fracturi la ambele brațe în împrejurări necunoscute. În urma acestor plângeri, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Reghin au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, anchetă care se află în curs de desfășurare și la momentul actual.

În lumina acestor sesizări, conducerea Spitalului Municipal “Dr. Eugen Nicoară” din Reghin a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia aduce clarificări referitoare la acest caz încă neelucidat. Potrivit informațiilor transmise de managerul unității spitalicești, Florentina Simona Toncean, pacienta ar fi început să acuze durere la nivelul membrelor superioare după ce a fost transportată de la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Târgu Mureș înapoi la Spitalul Municipal “Dr. Eugen Nicoară” din Reghin.

Iată comunicatul transmis de unitatea medicală:

“Pacienta s-a prezentat în serviciul de urgență în data de 19.12.2023, fiind transportată cu mijloace proprii, acuzând tuse și cefalee. În urma investigațiilor și consulturilor efectuate de medicul urgentist și de către medicul de specialitate medicină internă, i s-a stabilit diagnosticul de: Infecție acută a căilor respiratorii superioare, gripa tip A și s-a recomandat spitalizarea. Pacienta refuză internarea și solicită externarea, la cerere pe propria răspundere, asumată prin semnătură, dorind să primească tratament la domiciliu.

În data de 21.12.2023 pacienta revine în CPU, transportată fiind din nou cu mijloace proprii, acuzând aceleași simptome de tuse, cefalee și o stare generală alterată. Se repetă investigațiile și se confirmă infecția cu virusul gripal.

Radiografia efectuată în data de 21.12.2023 nu indică aspect de fracturi. Ulterior acesteia, pacienta prezintă o criză tonico-clonica scurtă, pentru care se administrează tratament și se solicit examinare CT. După episodul convulsiv, pacienta devine conștientă, orientată temporo-spațial.

La scurt timp. repetă convulsiile cu aspect de grand mall, motiv pentru care se solicită prin 112 transferul la UPU -Tg.Mureș, în vederea efectuării de investigații suplimentare și a consultului neurologic.

Pe tot parcursul staționării în CPU, pacienta a fost supravegheată și monitorizată, administrându-i-se tratament corespunzător în camera de reanimare, fără să fi prezentat nici un fel de traumatism.

În data de 23.12.2023 pacienta a fost adusă de la UPU Tg. Mureș de un echipaj al Serviciului de Ambulanță și internată în Secția Boli Infecțioase, cu formă severă de gripa tip A, complicată cu pneumonie bilaterală. Cazul s-a prezentat la internare cu rezultatele, investigațiile complexe și consulturi multiple efectuate la UPU Tg Mureș.

La internare, pacienta avea stare generală alterată sever, echimoze și dureri la nivelul ambelor brațe, gradul de durere neputând fi stabilit din cauza lipsei de cooperare a pacientei.

Investigația radiologică s-a efectuat în data de 28.12.2023, după îmbunătățirea stării generale și ameliorarea simptomatologiei, când s-a putut colabora cu pacienta și persistența durerii a impus reevaluarea acesteia. Imaginea radiologică a pus în evidență fracturi de col chirurgical humerus bilateral.

Din acest motiv, pacienta a fost transferată în data de 29.12.2023 în Compartimentul Ortopedie – Traumatologie din cadrul spitalului unde i s-a acordat îngrijire medicală de specialitate, fiind pregătită pentru intervenția chirurgicală care urma să fie efectuată în Secția Ortopedie din cadrul Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș (unde a fost transferată în data de 04.01.2024).

Având în vedere toate cele arătate mai sus, considerăm că fracturile amintite nu au survenit în timpul în care pacienta a fost tratată în CPU Reghin, cauza și momentul apariției acestora urmând să fie stabilite de ancheta în curs de desfășurare, atât la nivelul spitalului nostru cât și la UPU Tg. Mureș și Serviciul Ambulanță”.

M.R.

Sursa foto: News.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE