Aprobare din partea Guvernului pentru relocarea Penitenciarului Târgu Mureș în afara zonei urbane Justitie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1812 Vizualizări

Aprobare din partea Guvernului pentru relocarea Penitenciarului Târgu Mureș în afara zonei urbane

Ministerul Justiției a informat vineri, 16 februarie, că Guvernul a aprobat un memorandum referitor la relocarea unităților de detenție, aflate în interiorul orașelor, în afara zonelor urbane. Penitenciarele care ar trebui relocate sunt cele din orașele Târgu Mureș, Oradea, Satu Mare, Iași, Ploiești, Timișoara și secția exterioară Cluj din cadrul Penitenciarului Gherla.

A fost aprobat, în ședința Guvernului care a avut loc vineri, Memorandumul „Relocarea în afara zonelor urbane a unor penitenciare”, care se referă la problemele ridicate în prezența unor unități de detenție în zona centrală a orașelor importante din România și opțiunile pentru relocarea lor, potrivit unui comunicat al ministerului transmis de Agerpres.

Citește și: Ministrul Justiției: Penitenciarul din Târgu Mureș, aflat în oraș, ar trebui relocat la periferie

Supraaglomerarea locurilor de cazare, o adevărată bătaie de cap

Potrivit Ministerului Justiției, în ultimii ani s-au depus eforturi pentru modernizarea și extinderea infrastructurii sistemului penitenciar și s-a reușit o diminuare a deficitului de locuri de cazare, dar problema supraaglomerării locurilor de cazare. În acest context, eforturile depuse în vederea modernizării și reabilitării penitenciarelor sunt supuse unor limitări atunci când acestea sunt amplasate în zone urbane, care reprezintă provocări și riscuri de securitate.

Am adus această problemă în atenţia Guvernului pentru că este vorba despre un proiect major, prea amplu pentru a fi soluţionat exclusiv de Ministerul Justiţiei. Memorandumul este rezultatul unor analize care se fac de mai mult timp la nivelul sistemului. Relocarea în afara oraşelor prezintă numeroase avantaje, printre care se numără creşterea siguranţei publice, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie şi chiar eficientizarea demersurilor de reabilitare şi reintegrarea socială a persoanelor private de libertate. Pe de altă parte, pentru unităţile administrativ teritoriale, un astfel de demers poate contribui la îndeplinirea obiectivelor administraţiilor publice locale de promovare a turismului, dezvoltare a mediului de afaceri şi revitalizare a centrelor oraşelor”, a declarat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Ministrul Justiției a mai adăugat că, între anii 2021 și 2023, au intrat în uz peste 2.000 de noi locuri în penitenciarele existente. „Sistemul penitenciar se modernizează, se dezvoltă pe principii sănătoase. Am început deja construcţia unui penitenciar nou la Unguriu, în Buzău, şi vom începe în viitorul apropiat un altul la Berceni, în Prahova. De asemenea, în anii 2021 – 2023 au intrat în uz peste 2.000 de noi locuri în penitenciarele existente. Guvernul a aprobat acum această nouă direcţie de dezvoltare strategică. Vom lucra în acest sens în perioada următoare şi vom avea inclusiv discuţii cu administraţiile locale”, a explicat ea.

Potențiale riscuri și probleme cauzate de existența unui penitenciar în interiorul orașului

De asemenea, se mai evidențează în memorandum ideea că amplasarea închisorilor în aria orașelor poate genera o serie de probleme și riscuri, atât pentru comunitate cât și pentru autorități și poliția penitenciară.

Astfel, există dificultăți multimple în asigurarea condițiilor de detenție corespunzătoare, precum: dimensiunile reduse ale spațiilor de deținere în mediul urban pot prezenta un obstacol major în îndeplinirea standardelor legale pentru condițiile din închisori, precum și riscul de evadare, zona urbană aglomerată şi densitatea populaţiei creând un mediu favorabil pentru tentativele de evadare. „Infrastructura complexă a oraşelor poate contribui la crearea unor premise favorabile sustragerii de la regimul de detenţie. Amplasarea închisorilor în zonele urbane facilitează comunicarea neautorizată între deţinuţi şi persoanele externe. Telefoanele mobile şi alte dispozitive electronice sunt adesea folosite pentru a coordona activităţi ilegale sau pentru a planifica evadări, subminând securitatea sistemului penitenciar”, se mai arată în document. În același timp, proximitatea închisorilor față de comunitatea locală externă poate pune în pericol siguranța unității penitenciare, prin accesul necontrolat al persoanelor din exterior.

Siguranța publică pe primul loc!

Relocarea unităților de detenție ar tedermina creşterea siguranţei publice, îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie, continuarea în aceleaşi coordonate pozitive şi chiar eficientizarea demersurilor de reabilitare şi reintegrarea socială a persoanelor private de libertate, reducerea comunicării neautorizate şi redresarea impactului asupra comunităţii, indică Ministerul Justiției.

Măsurile concrete propuse prin memorandum în vederea relocării unităţilor cuprind iniţierea demersurilor pentru identificarea de terenuri libere de construcţii aflate în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale care pot face obiectul transferului în domeniul public al statului şi în administrarea unităţilor de detenţie din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – Ministerului Justiţiei urmând ca ulterior să fie iniţiate demersurile necesare pentru transferul efectiv al acestora”, a mai transmis sursa citată, potrivit Agerpres.

(L.P.)

Sursa foto: Facebook – Penitenciarul Târgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE