Farmacii din Târgu Mureș și Luduș preluate de Grupul Fildas-Catena Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 624 Vizualizări

Farmacii din Târgu Mureș și Luduș preluate de Grupul Fildas-Catena

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Med-Serv United SRL, parte a Grupului Fildas-Catena, intenționează să preia fondul de comerț aferent unui număr de patru farmacii situate în orașele Târgu Mureș și Luduș, aparținând Andofarm SRL și Zen Pharma SRL.

Potrivit unui comunicat de presă remis joi, 29 februarie, de către conducerea Consiliului Concurenței, Med-Serv United SRL ”are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al produselor farmaceutice, în magazine specializate”, iar Grupul Fildas-Catena ”este compus din companii care activează în mai multe domenii de activitate, precum: distribuție angro de medicamente, retail farmaceutic, drogherie, comerțul cu aparatură tehnico-medicală”, iar ”activitatea acestuia se desfășoară, însă, preponderent în domeniul farmaceutic.”

”Farmaciile achiziționate sunt operate de către vânzătorii Andofarm SRL și Zen Pharma SRL în orașele Târgu Mureș și Luduș. În urma analizei, Consiliul Concurenței a constatat că această operațiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurențial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial”, a mai informat aceeași sursă.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE