Mureș: Percheziții la reprezentanții unor cabinete medicale, pentru un prejudiciu de 2 milioane de lei Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2694 Vizualizări

Mureș: Percheziții la reprezentanții unor cabinete medicale, pentru un prejudiciu de 2 milioane de lei

Polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara, pun în aplicare marți, 5 martie, șase mandate de percheziție domiciliară în județul Mureș, într-un dosar penal de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”În fapt, s-a reținut că, în perioada 1 septembrie 2019 – 31 decembrie 2022, reprezentanții ai două cabinete medicale din Mureș ar fi înregistrat fictiv servicii medicale, pe care le-ar fi transmis, ulterior, unei instituției publice de asigurări de sănătate, din Mureș, în vederea decontării contravalorii sumei pentru prestarea acestora. Prejudiciul cauzat este de peste 2.000.000 de lei. La acțiune participă și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE