
- redactia
- 0 comentarii
- 2052 Vizualizări
Balul Însuraților, la Căminul Cultural din Chiheru de Sus
3 ianuarie 2025Tradiționalul Bal al Însuraților de la Chiher va avea loc sâmbătă, 4 ianuarie, începând cu ora 20.00 la Căminul Cultural din Chiheru de Sus. Tradiția spune că în comuna Chiheru de Jos la început de an se organizează tradiționalul Bal al Însuraților, moment de socializare și bună dispoziție la care participă familiile legate prin jurământul căsătoriei. Vremurile s-au tot schimbat, nu și acest obicei al balului. O particularitate a Balului Însuraților de la Chiher este cea a chezășilor, a celor care se ocupă de organizare, desemnați la miezul nopții ediției anterioare. Pentru acest an, onoarea de a organiza balul le revine familiilor Florian și Laura Buți, Dănuț și Maria Tătar, Iliuță și Simona Pop, Vasile și Maria Suciu. Balul Însuraților reprezintă un prilej de bucurie și socializare pentru comunitatea locală și nu numai. Participanții sunt încurajați să îmbrace costume populare, aducând un omagiu portului tradițional românesc, ținuta obligatorie la bal. Muzica nu va lipsi din cadrul balului însuflețită la ediția din acest an de Maria Neag și Sorin Pantea.
(Redacția)
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu