Frecţie la picior de lemn

Încă pe vremea când furnizoarea de energie termică scotea bani cu pumnul din buzunarele celor ce refuzau să se transforme în cazangii montând mini-centrale termice în propriile lor apartamente, statul, grijuliu ca un bun părinte, a dat ucaz să se monteze repartitoare de cost pe caloriferele consumatorilor de gigacalorie. Acele aparate minuscule, elegante chiar, cumpărate volens-nolens pe bani grei, oferă o undă de modernism vechilor calorifere din fontă, vopsite şi revopsite de–a lungul deceniilor. Şi cam atât! Pentru că nu poate spune nimeni la ce ar fi bune repartitoarele în afară de a mai scoate nişte bani de la bieţii pensionari, pe motiv de taxă de citire! Pentru că repartitoarele se mai şi citesc, cifrele se notează cu mare atenţie în carneţel, apoi treaba omului să meargă să achite taxa undeva la mama dracului în oraş! Şi degeaba rabdă frig bieţii oameni, punând „la 1, la cel mult doi” indexul repartitorului, că sumele ce se plătesc la cheltuielile comune, tot astronomice rămân! Aparatele nu umflă preţul, spun specialiştii, pentru că ele sunt făcute în Germania, nu pe-un vapor în largul mării! Prin urmare trebuie să fie bune! Fiabile. Că nu se pot verifica în ţară, neexistând laboratoare pentru aşa ceva, e altă poveste! Şi te întrebi: Cui folosesc, totuşi? Să rabzi frig, să plăteşti citirea şi să te miri din ce vei mai trăi o lună de zile, după ce dai trei sferturi din pensie la mânuirea repartitorului? Nu seamănă oare cu o frecţie la picior? De lemn!