Codurile rămân Editorial
  • admin
  • 0 comentarii
  • 26 Vizualizări

Codurile rămân

mihai_veres_poza_noua_36.jpgDemisia guvernului şi condiţiile meteo deţin prim planul ştirilor în aceste zile. Un premier „portocaliu” şi codul de aceeaşi culoare emis aproape zilnic. Titlurile spumoase afişate pe micul ecran în emisiunile posturilor de televiziune care alocă spaţii de ore „catastrofei” adusă de valul de frig şi ninsorile abundente fac raiting. Cei mai mulţi dintre noi, chiar mai tineri, îşi pot aminti de iernile deceniilor trecute, când din decembrie intram pentru două- trei luni în „hibernare”. Copiii din multe sate făceau drumul pe jos până la şcoală, cei mai mulţi se năşteau în casa părintească, fără helicoptere şi ambulanţe de ultimă generaţie. Nu se mai dramatiza situaţia, rar se închideau şcoli şi grădiniţe. Este bine să fie avertizaţi oamenii când există un anumit grad de pericol, dar de la aceasta până la a ocupa spaţii de emisie de ore, panicând deseori inutil oamenii cu titluri „România îngropată în nămeţi”, „Teroarea albă paralizează ţara” şi altele, e cale lungă. Căutarea senzaţionalului pe unii i-a avantajat. Magazinele alimentare au fost luate cu asalt, mai ceva ca înainte de Crăciun. Teama de a nu flămânzi în zilele când nu se recomandă ieşirea din casă a adus profit. Cei care pierd, ca de obicei sunt tot oamenii simpli, care jubilează acum pentru victoria obţinută prin demisia premierului. Acestora le garantează cineva că următorul le va aduce ceva mai bun? Codurile rămân.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE