Lungul drum al reconcilierii

19 martie 2014

În urmă cu 24 de ani Târgu Mureşul era în centrul atenţiei naţionale şi internaţionale graţie conflicului interetnic dintre „noi” şi „ei”. În acel martie, primul de după revoluţie au fost trei zile care au pus „Oraşul Trandafirilor” în percepţia multora în trista postură de oraş al conflictelor, al urei, al dezbinării şi al fricii de vecin, prieten sau chiar rudă. Din păcate acest statut, a rămas în picioare pentru mulţi cei care privesc din exterior TârguMureşul. Ce e mai trist este că acest aspect al relaţiilor dintre „ei” şi „noi” a fost extrem de uşor preluat de politicieni care şi-au creionat discursul ultimilor două decenii mulat tocmai pe acest aspect, fiecare dintre părţi creîndu-şi lideri care să-i apere pe „ei”, de „noi” şi invers şi uite aşa lucrurile în loc să se liniştească, au căpătat o altă formă. Una de tip nou, în care bâta şi pumnul din stradă au fost înlocuite cu alte arme, mult mai eficiente şi mai lipsite de vederea maselor largi. Din păcate nici un partid, guvern, Parlament sau forţă politică de la noi nu a încercat să-i apropie pe „ei” de „noi”, au făcut exact pe dos, în funcţie de interesul fiecăruia. Aşa se explică că oraşul nostru a cam retrogradat în urna a doua valorică , dacă nu chiar a treia, în care această distanţă dintre „ei” şi „noi” a rămas constant aceea, scurtată din când în când cu miiljoace care nu au nici o treabă cu politica. Aici mă refer la cultură, care a reuşit să facă acea atât de necesară apropiere dintre părţi, politica în schimb rămânând corigentă pe linie la acest capitol. Frumosul generat de cultura se pare că apropie oamenii, indiferent de ce limbă au, îi pot face să se cunoască mai bine, poate aşa ajung oamenii să nu se mai privească cu atâta suspiciune. La Filarmonică, Enescu şi Bartok sunt aplaudaţi de toată lumea, indiferent că unul e “de-al nostru” şi celălalt “de-al lor”, la teatru, pe Carmina Burana au fost “loviţi” de Fortuna atât “ei” cât şi “noi” , regizorul “nostru” montează cu “ceilalţi” şi invers, şi exemplele ar putea continua. Tot teatrul a încercat să deschidă mentalul oamenilor despre cele întâmplate în urmă cu 24 de ani, cei care au văzut spectacolul 20/20 de Geanina Cărbunariu la Yorick Studio ştiu acest lucru. Într-o lume a intereselor, în capul listei fiind cele de natură politică, se pare că soluţia salvatoare vine tot de la cultură. Ce poate să facă şi ea săraca când se ştie nivelul ei printre masele care în continuare sunt duse de nas de politicieni şi de interesele lor. Tot o ţinem cu bunul simţ, cu discursuri care mai de care mai reconciliabile, dar vedem că în continuare sforile se trag prin tot felul de trocui, prin birouri de la centru, pe fundalul vocii străzii, împărţită pe din două, unii cu autonomia, alţii împotriva ei. Dar cu viaţa noastră cea de toate zilele ce facem ? O împărţim şi pe ea în două, a noastră şi a lor, fiecare cu soarele lui, fiecare cu patria lui, fiecare cu limba lui, fiecare cu steagul lui ? . Păcat că încă unii nu înţeleg că avem o singură cultură, denumită sugestiv cultura locului în care fiecare ar trebui să-şi găsească locul, avem o singură zi, o singură noapte, avem aceleaşi stele, munţi, ape, acelaşi soare care aparţin nouă tuturor, şi nu unora sau celorlalţi. Din păcate părerea celor cu capul pe umeri este prea puţin băgată în seamă, în prin plan apar cei cu interes, care vor să-şi impună strategia, călcând cu nonşalanţă peste normalitate. Dacă nici sala de teatru sau cea de concert nu sunt relevante, atunci măcar biserica să fie locul unde „ei” şi „noi” se pot privi sincer în ochi, privire care să genereze un sincer “Bună ziua, ce mai faci ?”. Nu de alta dar peste o lună vom sărbătorii împreună Paştele, o sărbătoare care ne cheamă să fim înţelegători şi toleranţi unii cu ceilalţi. Nu sunt directive venite din partea vreunei formaţiuni politice, “ale noastre” sau “ale lor”, e canonul de care ar trebui să ţinem seama. Poate aşa distanţa dintre „noi” şi „ei” va face în sfârşit un pas de apropiere, unul mai mult decât necesar pe care din păcate îl mimăm aşa cum ne convine.

aici autorul are dreptate de cîte ori spunem Sibiu de pildă ne gîndim la cultură, la ”ochii somnoroși” de pe acoperișurile sibiene sau la Podul Mincinoșilor. Brașov, la Poiana lui și la Biserica Neagră, ș.a.m.d dar dacă spunem Tg. Mureș imediat ne duce gîndul la scandalul interetnic și orgoliile politice ale unor cretini care au pătat definitiv imaginea unui oraș de altfel liniștit…

Răspunde