Mii de teste gratuite Babeş-Papanicolau sunt disponibile pentru femeile din Mureș Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1863 Vizualizări

Mii de teste gratuite Babeş-Papanicolau sunt disponibile pentru femeile din Mureș

cosmina uzunProgramul național de testare gratuită şi depistare precoce a cancerului de col uterin continuă și în acest an, astfel că femeile din judeţul Mureş, cu vârste între 25 și 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat sau nu, care nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin, sunt invitate să-și facă teste gratuite Babeş-Papanicolau.

Potrivit coordonatorului Unității Regionale de Screening al Cancerului de Col Uterin din cadrul SCJU Târgu-Mureș, dr. Cosmina Uzun, anul acesta, sunt puse la dispoziție 5.806 teste Babeş-Papanicolau pentru rețeaua de screening a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș și 3.260 de teste pentru Spitalul Orășenesc „Dr. Valer Russu” Luduș și Centrul Medical TopMed. „Depistarea activă precoce a cancerului de col uterin este un program național implementat la nivel regional în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș de aproximativ patru ani. Suntem în al patrulea an de derulare a programului și putem spune că avem rezultate încurajatoare. Anul trecut, pe unitatea regională s-au efectuat 6.000 de teste Babeş-Papanicolau, având loc mai multe runde de testare. În acest an, finanțarea continuă și putem spune că până la acest moment numai pentru rețeaua de screening a Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș s-a alocat o sumă pentru 5.806 teste Babeş-Papanicolau, iar pentru celelalte două rețele de screening din județul Mureș, adică Spitalul Orășenesc Luduș și Centrul Medical TopMed, s-au alocat 3.260 de teste”, a declarat dr. Cosmina Uzun.

Scopul programului
Scopul acestui program este depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile şi îndrumarea pacientelor cu displazii pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. Specialiştii le recomandă femeilor eligibile efectuarea testului Babeş Papanicolau şi atrag atenţia că recomandarea unui test de screening pentru cancer nu însemnă că pacienta are cancer. Testele screening pentru cancerul de col uterin se fac în momentul în care pacienta nu prezintă simptomatologie. Screeningul constă în căutarea cancerului înainte de apariţia simptomelor. Acesta poate detecta cancerul într-un stadiu precoce. Când celulele tumorale sunt detectate precoce, cancerul este mai uşor de tratat. „Prin programul național dorim să sprijinim în special femeile care nu sunt informate, nu știu despre importanța acestui test și poate nu au mijloace bănești prin care să efectueze un test Babeş-Papanicolau”, a arătat dr. Cosmina Uzun.

Pașii care trebuie urmați
Pentru efectuarea tesului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare. După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile, la medicul de familie. Daca acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigații suplimentare, dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o noua testare după cinci ani. În cadrul acestui program, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş este unitate regională de management pentru Regiunea Centru şi include judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, în care funcţionează 13 reţele de screening. Reţeaua de screening a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş este cea mai mare din judeţul Mureş şi cuprinde 126 de centre de informare – educare – comunicare, respectiv medici de familie, 77 de centre de recoltare – medici de familie cu atestat de recoltori, cinci centre de recoltare asigurate de către medici ginecologi/planning familial: un centru organizat în Ambulatorul Integrat al Secţiei Clinice Ginecologie a Spitalului Clinic Judeţean Mureş, trei centre organizate în cabinetele medicale individuale ale medicilor ginecologi aflate în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, un centru de recoltare în ambulatoriul ginecologie a Spitalului Municipal Reghin şi patru medici specialişti/primari anatomopatologie.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE