27septembrie – Ziua prevenirii victimizării minorilor Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 166 Vizualizări

27septembrie – Ziua prevenirii victimizării minorilor

 

Implicarea minorilor în sfera criminalităţii este un lucru deosebit de grav, fie că vorbim de postura de autor, fie că vorbim de cea de victimă. Asupra acestui ultim aspect trebuie să ne oprim în mod special, cu atât mai mult cu cât responsabili sunt, în general, cei apropiaţi, cei care ar trebui să îi protejeze, dar şi pentru că noi, toţi, avem un rol important în apărarea copiilor.
Potrivit polițiștilor mureșeni din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, când vorbim despre victimizarea minorilor, luăm în considerare mai multe aspecte, dispariţii, violenţa în familie, neglijare, abuz fizic, emoţional, sexual, exploatare prin muncă şi lista poate continua. Fiecare cetățean este dator a nu rămâne indiferent la suferinţa unui copil lipsit de apărare, uneori chiar în familia sa. Când un copil este în pericol, este abuzat, cu toţii putem ajuta, sesizând instituţiile competente sau furnizând pur şi simplu o informaţie despre serviciile unde se poate apela pentru ajutor.
Poliţia – tel.112, pentru situaţii de urgenţă ;
– Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (Tg-Mureş, str.Trebely, nr.7,tel.0265-213512, fax:0265-211561, www.dgaspc.ro )
– TELEFONUL COPILULUI 0800800883
– Centrul de Prevenire şi Combatere a Violenţei în Familie – Tg-Mureş, tel.0265-255931;
– Centrul de Consiliere pentru Părinţi (Salvaţi Copiii), Tîrgu-Mureş, tel. 0265-250121

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE