Popicarii mureșeni, aur și argint la Cupa României Sport
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 178 Vizualizări

Popicarii mureșeni, aur și argint la Cupa României

Rezultat de talie internațională a popicarelor mureșene

Deținătoare de mai multe ediții a trofeului Cupa României la popice feminin, formația „ Electromureș Romgaz” Târgu-Mureș a reușit să păstreze trofeul, dar nu oricum, ci cu un rezultat de excepție. Lidere după disputarea a trei etape, mureșencele au reușit la sfârșitul săptămânii pe noua arenă din Complexul sportiv Gheorgheni din Cluj-Napoca un rezultat cu care s-ar clasa oricând pe podiumul întrecerilor internaționale. Totalul echipei a fost de 3518 popice doborâte, cu un rezultat de peste 600 și alte patru foarte aproape de acest prag.

Înaintea etapei finale, organizată de Federația Română de Popice în

parteneriat cu Primăria municipiului Cluj-Napoca, echipa mureșeană se afla pe prima poziție după cele trei etape disputate anterior, cu un total de 7,5 puncte, la egalitate cu echipa Conpet Petrolul Ploiești, cu un avantaj la totalul de popice doborâte de doar 19 „bețe”.

Omogenitate și constanță, rezultate de valoare pe linie

Echipa antrenată de Orosz István și Seres Jozsef a început jocul în forță, grație rezultatelor obținute de Duka Tilda 604 p.d. (cel mai bun rezultat a competiției la feminin) și Alexandrina Bornert (581 p.d.), după care a fost tot timpul la control. A condus și după următoarele două serii, în care ambele mureșene au obținut rezultate foarte valoroase. Iulia Adela Ban a reușit un total foarte aproape de pragul de 600, cu 595 p.d., iar Doina Baciu a fost și ea foarte aproape, cu 587 p.d. Trofeul era tot mai aproape. Pentru obținerea lui au contribuit și cele două care au intrat pe pistele ultimului schimb. Gyéresi Anna a menținut ritmul impus de colegele sale, reușind și ea un valoros 585 p.d., secondată de Alina Suciu, cu 566 p.d. Trofeul nu a fost totuși foarte ușor obținut, deoarece și marea rivală, Conpet Petrolul Ploiești reușea un rezultat de înalt nivel în această etapă finală, cu un total de 3432 p.d., total care se întâlnește deseori la finalistele celor mai puternice competiții.

Rezervele echipei mureșene au fost Bianca Bărdiță, Bölöni Dalma, Fekete Réka și Gál Beátrix Timea.

În clasamentul final Electromureș Romgaz a totalizat 10,5 puncte, cu un total general de 12.986 p.d., urmată de Conpet Petrolul Ploiești, cu 9,5 puncte (12.881 p.d.) și Rapid București, 4 puncte (12.202 p.d.)

DSCF1325

Băieții au secondat cu un argint

Disputat pe aceeași arenă, în concursul masculin trofeul a revenit formației CFR Cluj CSM C.Turzii, cu 16 puncte (13.784 p.d). Băieții de la Electromureș Târgu-Mureș (foto 2) au reușit să urce în premieră pe podium, încheind competiția după patru etape pe locul secund, cu 11 puncte (12.669 p.d), înaintea formației CSM Satu-Mare, care a totalizat 7 pct.(12.084 p.d)

Trofeele și medaliile au fost decernate de reprezentanții Federației Române de Popice, Maria Popescu (președinte), Constantin Stamatescu (secretar general), iar din partea gazdelor prin Gheorghe Șurubaru (city manager al Primăriei Cluj Napoca), Călin Petriș (președintele CFR Cluj) și Mircea Balaj (președintele secției de popice de la CFR Cluj).

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE