Nașterea Maicii Domnului – bucuria omului

Într-un veac în care toți părem a aștepta atingerea improbabilă a lui Midas, când întregul Univers pare doar la un click distanță, a vorbi despre un eveniment petrecut în zorii erei creștine într-un Israel măcinat de sărăcie și robie instituționalizată poate părea cel puțin anacronic. Și totuși acest eveniment, atât de discret încât nici Biblia nu-l menționează, înseamnă așezarea întregii umanități într-o stare de bucurie a așteptării ce-și va afla împlinirea în sublima noapte de Crăciun.

Nașterea Maicii Domnului, prăznuită în fiecare an pe 8 septembrie, marchează drumul spre împlinirea unei ancestrale promisiuni făcute de Dumnezeu primilor oameni, aceea de a trimite femeia al cărei Fiu va zdrobi definitiv capul vicleanului șarpe. O veche tradiție consemnată în „Protoevanghelia lui Iacob” ne spune că Iyakem (Ioachim), descendent din familia regală a lui David și Hanna (Ana), aparținând castei preoțești a lui Aaron, erau doi soți bogați care iubeau rugăciunea și postul, însă nu aveau copii. Din acest motiv lui Ioachim îi este interzis să-și ducă jertfa la Templu, fiind considerat purtătorul unui fatidic blestem divin manifestat prin infertilitatea soției sale. Este momentul în care el hotărăște să se retragă în deșert timp de 40 de zile, un deșert ce pare mai suportabil decât pustiul sufletesc în care se frământă Ana, chinuită de sentimentul că natura irațională, reprezentată de animale, este mai fecundă decât ea, o făptură rațională. Frumusețea textului este amplificată de apariția mesagerului divin care-i asigură pe cei doi de încununarea rugăciunii lor și le facilitează reîntâlnirea extrem de emoționantă.

Desigur că ne-am putea întreba de ce Biserica a dedicat o sărbătoare aparte unui fapt atât de obișnuit ca nașterea unui prunc, chiar dacă aceasta a avut loc cu intervenție divină, sau ce ne poate transmite în plan spiritual imaginea iconică a unei familii care tocmai s-a desăvârșit prin dobândirea unui urmaș. Icoana Nașterii Maicii Domnului ne spune de fapt că orice naștere, a oricărei ființe umane, este o extraordinară minune, că un destin unic și irepetabil este pe cale să se afirme, că povestea unei noi mântuiri personale începe a fi scrisă. Este, așadar, o sărbătoare a omului prin excelență, a omului ancorat puternic cu picioarele în pământ dar cu sufletul tinzând natural către cer, a omului frumos ca expresie a măreției adevărului, cum spunea Platon. Fecioara Maria însumează toată frumusețea, bunătatea, armonia și desăvârșirea firii umane. Tocmai de aceea, afirma Sfântul Ioan Damaschinul „singur numele Născătoarei de Dumnezeu,Maica Domnului, cuprinde în sine întreaga taină a iconomiei mântuirii.”

Preot Daniel COTA