INTERVIU EXCLUSIV. Claudiu Puiac, reconfirmat manager la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 2984 Vizualizări

INTERVIU EXCLUSIV. Claudiu Puiac, reconfirmat manager la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş

Dr. Claudiu Puiac a fost reconfirmat, în urma unui concurs organizat la finalul lunii noiembrie, în funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, instituţie etalon a Sănătăţii din judeţul Mureş, cu peste 3.200 de angajaţi. În interviul următor, acordat în exclusivitate cotidianului Zi de Zi, dr. Claudiu Puiac vorbeşte despre realizările din mandatul anterior, dar şi despre provocările perioadei viitoare pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, care ar putea intra într-o reorganizare în urma căreia să îndeplinească „Standardul de Aur”, respectiv îndeplinirea concomitentă a două Ordine a Ministerului Sănătăţii, care vizează competenţa din punct de vedere al urgenţelor şi al performanţelor medicale. Nu în ultimul rând, dr. Claudiu Puiac a lansat un apel către comunitatea din judeţul Mureş, în special către mediul de afaceri, pentru a susţine realizarea unor investiţii în infrastructura spitalului.

Reporter: Când s-a desfăşurat concursul şi în ce probe a constat?

Dr. Claudiu Puiac, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş: Concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş a avut loc în data de 29 noiembrie 2017 şi a constat în două probe, susţinerea Planului de Management şi evaluarea abilităţilor manageriale de către membrii Comisiei de Concurs.

Rep.: Ce durată are acest mandat?

C.P.: Mandatul are o durată de trei ani, conform Legii 95 din 2006, care conţine Reforma în Sănătate.

Rep.: Dacă ar fi să faceţi o retrospectivă a mandatului dumneavoastră anterior de manager, care consideraţi că este principala realizare a acestui mandat?

C.P.: Din punctul meu de vedere, principala reuşită pe care am avut-o în calitate de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş a fost deblocarea posturilor. Am dus o politică de personal destul de bună, reuşind să scădem din deficitul de personal într-o proporţie foarte mare. Dacă la preluarea mandatului de manager deficitul de personal era de circa 35%, acum suntem la un deficit de personal de aproximativ 20%, în condiţiile în care trebuie să luăm în calcul toate concursurile pe care le-am avut. Au existat foarte multe momente în care persoane angajate, din cauza acestui fenomen de migraţiune în lumea medicală, după un an sau chiar mai puţin şi-au dat demisia şi au plecat la locuri de muncă la alte unităţi sanitare, atât din domeniul privat, cât şi din afara ţării. Rezultate semnificativ spun că am avut şi din punct de vedere al dotării cu aparatură a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. Am reuşit înlocuirea aparatului de rezonanţă magnetică nucleară cu un aparat nou nouţ, am reuşit să aducem Laboratorul de anatomie patologică la o dotare corespunzătoare, acolo nemaifăcându-se investiţii de mult timp. De asemenea, la nivelul Laboratorului de radiologie au avut loc dotări la nivel înalt, mai multe secţii au beneficiat de dotări cu aparatură medicală, paturi medicale… Cam acesta e bilanţul, în mare, a mandatului meu anterior de manager.

Rep.: Care consideraţi că este principala problemă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş şi ce soluţii aveţi pentru rezolvarea ei?

C.P.: Din punctul meu de vedere, principala problematică a Spitalului este faptul că noi avem două niveluri de competenţă: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş este considerat ca şi spital de competenţă 1A din punct de vedere al urgenţelor, conform Ordinului 1764 din 2006, iar din punctul de vedere al Ordinului 323 din 2011, care determină clasificarea spitalelor în funcţie de competenţă, Spitalul este tot de competenţă superioară. Însă din cauza faptului că nu există o corelaţie dintre cele două ordine în ceea ce priveşte clasificarea spitalelor din punct de vedere al competenţei în urgenţă şi din punct de vedere al competenţei după performanţa medicală, există anumite secţii care nu se regăsesc fie în primul Ordin, fie în cel de-al doilea Ordin. De aceea, toată lumea vorbeşte despre Spitalul Regional Târgu-Mureş, fără să cunoască cea mai mare parte din legislaţia din vigoare. Consider că cea mai mare provocare a viitorul meu mandat de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, aşa cum am susţinut şi în Planul de Management, este să reuşesc să aduc structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, astfel încât concomitent să îndeplinească, aşa cum l-am denumit eu, Gold Standard (Standard de Aur – n.r.), să îndeplinim şi criteriile Ordinului 1764 din 2006, să avem competenţă 1A în ceea ce priveşte urgenţele, şi să îndeplinim şi criteriile Ordinului 323 din 2011, să avem competenţă 1A în ceea ce priveşte performanţele medicale. Aceasta se poate realiza numai printr-o reorganizare a structurii Spitalului, vom face o analiză amănunţită a indicilor de performanţă sanitară, astfel încât să putem înfiinţa noi secţii şi compartimente, ca să putem îndeplini concomitent acest Gold Standard.

Rep.: Aveţi informaţii noi despre viitorul Centru de Arşi de la Târgu-Mureş?

C.P.: Este un proiect al Ministerului Sănătăţii, noi am îndeplinit tot ceea ce ne-a cerut Ministerul Sănătăţii, iar acum, din punct de vedere al rezultatelor, nu avem informaţii noi despre proiectul Ministerului Sănătăţii.

Rep.: Aveţi vreun mesaj pentru comunitatea târgumureşeană?

C.P.: Da. Toată lumea se laudă cu medicina din Târgu-Mureş, toată lumea zice că susţine Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, Institutul de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant şi Spitalul Clinic Judeţean Mureş. Nu ştiu cum e la celălalt spital, în schimb ştiu că de când sunt manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, Consiliul Judeţean nu ne-a finanţat cu niciun leu. De aceea, fac un apel către comunitatea locală, în special către mari oameni de afaceri, pentru că legea le permite să sponsorizeze Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş. Conform legii, pot redirecţiona 20% din impozitul pe profit, dar nu mai mult de 3 la mie din cifra de afaceri. Multă lume spune că infrastructura şi condiţiile hoteliere sunt necorespunzătoare. Într-adevăr, aşa este, pentru că noi am investit mult în aparatură medicală, am investit în resursa umană şi foarte puţini bani am primit de la Ministerul Sănătăţii pentru reparaţii capitale şi cum am spus anterior, nimic de la Consiliul Judeţean Mureş. Pe această cale, lansez un apel către cei care doresc să se implice în dezvoltarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş să doneze sumele respective şi să ne ajute, deoarece acele sume vor fi investite în infrastructura Spitalului. Într-adevăr, acest spital care funcţionează de atâta timp este uzat din punct de vedere al clădirii, dar în condiţiile în care nimeni nu ne ajută să aducem condiţiile hoteliere la standardele anului 2017-2018, cel puţin eu cred că e important sprijinul comunităţii locale, care s-ar putea implica mult mai serios în a ajuta la dezvoltarea Spitalului Clinic Judeţean Târgu-Mureş din punct de vedere al infrastructurii. Echipa managerială, din punct de vedere al dotărilor şi al resursei umane, şi-a făcut datoria şi îşi va face datoria mai departe, dar trebuie să se ţină cont că principalele venituri sunt cele provenite din contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Dacă dorim să avem un spital de referinţă pe plan naţional şi chiar internaţional, european, eu cred că este momentul în care să trag un semnal de alarmă, şi chiar solicit sprijinul presei în acest sens, să încercăm să ducem această campanie în care să sensibilizăm marii oameni de afaceri care să ne ajute cu donaţii, astfel încât să putem aduce infrastructura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş la nivelul anilor în care trăim.

A consemnat Alex TOTH

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE