Share
Home / Deda / „Școala Altfel”, prilej de bucurie și mândrie pentru Liceului Tehnologic „Vasile Netea”

„Școala Altfel”, prilej de bucurie și mândrie pentru Liceului Tehnologic „Vasile Netea”

Programul național „Şcoala altfel- Să știi mai multe, să fii mai bun!” a poposit în perioada 26-30 martie la  Liceul Tehnologic „Vasile Netea” din Deda, prilej cu care au avut loc o serie de manifestări menite să pună în valoare atât istoria școlii, precum și viitorul, dat fiind faptul că liceul din Deda este singura școală cu profil liceal de pe Valea Mureșului Superior, între Reghin și Toplița.

„Este foarte important să ne promovăm școala. Fără o imagine corectă, clară, cu prezentarea rezultatelor școlii, noi nu vom rămâne ca și liceu. Suntem un liceu din mediul rural, ne menținem mai greu puțin decât un liceu din Reghin sau din Târgu-Mureș. De aceea lumea trebuie să ne cunoască, să nu mai fie nevoită să plece la Reghin sau Târgu-Mureș, să vină la noi deoarece avem  un învățământ de calitate cu absolvenți deosebiți” a menționat  Maria Ștețco, directorul Liceului Tehnologic „Vasile Netea”, Deda.

Vizita elevilor din Răstolița, Lunca Bradului, Vătava și Rușii Munți

Prima zi din cadrul programului „Școala Altfel” a cuprins activități ștințifice la clasă, urmând ca ziua de marți, 27 martie să fie  monopolizată de evenimentul „Ziua Porților Deschise”, când Liceul Tehnologic din Deda a primit vizita unui număr de o sută de elevi de la școlile gimnaziale din Lunca Bradului, Răstolița, Rușii Munți și Vătava.

„De dimineață, între orele 8:30 și 10:30 am primit vizita elevilor școlilor din comunele de pe Valea Mureșului Superior. Au participat în jur de 100 de elevi, împreună cu directorul școlii și dirigintele. Le-am prezentat școala, am avut amenajate standuri promoționale în care am prezentat rezultatele elevilor noștri, cu activitățile educative ale elevilor. Colegii mei au prezentat laboratoarele și cabinetele din școală, copii de la școlile din zonă au vizitat atelierul școlar, iar la final le-am oferit câte un creion artizanal lucrat de copii noștri în atelierul școlii, un pliant cu oferta școlii, un creion de tâmplar cu care să-și facă însemnările și notițele, un suc și o gogoașă.Copiii care ne-au trecut pragul au fost de la școlile din Lunca Bradului, Răastolița, Rușii Munți și Vătava. Unii dintre ei au fost uimiți dat fiind faptul că nu au fost niciodată într-un liceu, într-o școală atât de mare, aici mă refer la cei din Lunca Bradului și Vătava care sunt un pic mai izolați de restul, fapt pentru care nu au avut acces într-un liceu până acum. Au fost încântați, le-au plăcut mașinile din atelierul școlii, cabinetul de informatică, cabinetul de biologie. Aici colegii mei le-au prezentat și câte un experiment . De asemenea, colegul profesor de informatică le-a prezentat un progrămel în cabinetul de informatică, iar colegul de la istorie a avut o prezentare de obiecte vechi găsite de dânsul cu detectorul de metale, obiecte din Primul și Al Doilea Război Mondial, muniție, căști de soldat, baionetă.Copii au fost extrem de încântați de această prezentare. Am avut și o expoziție de pictură , un stand cu poze vechi din istoria liceului, stand cu obiecte găsite în cele două războaie mondiale în zona comunei Deda, la care a participat profesorul de istorie Paul Ilieș. Am avut un stand cu poze cu activitățile educative, stand cu prezentarea diplomelor de la toate concursurile și olimpiadele școlare precum și un stand cu produsele realizate de copii la ateleirul școlii”, a precizat Maria Ștețco, directorul Liceului Tehnologic „Vasile Netea” din Deda.

Carte despre dascălii liceului din Deda

Alt moment special al zilei de marți s-a consumat la Căminul Cultural din Deda cu ocazia lansării volumului „File din istoria liceului Deda. Oameni și fapte” semnat de  profesorul de limba și literatura română Gheorghe Dărăban.

„Cartea este o  prezentare a activității fiecărui cadru didactic care a predat în școala noastră,  a dascălilor  celor 57 de ani ai liceului din Deda. Eu, ca abasolvent al acestei școli, am fost coleg cu foștii mei profesori aici la Deda. Absolvenții cu studii superioare de regulă s-au întors aici la Deda, iar numărul lor este destul de mare. Pentru aceștia, valoarea sentimentală a cărții este una foarte mare. Sunt șapte colegi care ne-am întors pentru a preda la această școală, la materii precum română, matematică, istorie, biologie, educație fizică”, a precizat Maria Ștețco.

Ziua de marți a mai  cuprins o activitate inclusă în cadrul proiectului „De la marginalizare șa integrare” în care Liceul Tehnologic „Vasile Netea” este partener.

„A fost o activitate de voluntariat Au fost oferite copiilor de grădiniță până la calasa VIII-a codori cu ocazia sărbătorilor de Paști.Au beneficiat de aceste cadouri un număr de 150 de copii. Au primit câte un pachet cu dulciuri de Paști,Beneficiarti au fost doar copii și cadrul școlii noastreEwlevi care au fost prezenți la activitățile școlii, au primit din partea acestui proiect aceste cadouri ca și o recompensă”, a menționat directoarea Liceului Tehnologic „Vasile Netea”.

Exercițiu de sănătate cu reprezentanții Crucii Roșii

A treia zi din cadrul programului „Școala Altfel” (miercuri, 28 martie)  a avut un oaspete special, Maria Magdalena Bercea – director al filialei Crucea Roșie Mureș  care le-a prezentat elevilor câteva exerciții de prim ajutor, nu înainte ca elevii să facă o vizită punctul de lucru SMURD de la Deda.

Ziua de joi a stat sub auspiciile poeziei, grație Concursul Interjudețean de Recitare „Poezia, comoară din sufletul meu” găzduit de Căminul Cultural din Bistra-Vale, concurs aflat în acest an la cea de a IV-a ediție la care au participat 60 de copii de la 18 unități școlare din județ. Ziua a fost completată  cu activități sportive găzduite de terenul de sport al Liceului Tehnologic „Vasile Netea din Deda.

Alta componentă a programului „Școala Altfel a fost cel al excursiilor organizate pentru elevi care au putut admira zona Năsăudului, cu vizitarea caselor memoriale Liviu Rebreanu și George Coșbuc, a Cetății Sighișoara și a orașelor Brașov și Sibiu.

Nu în ultimul rând, elevii au pus umărul la curățenia comunei, grație acțiunilor de ecologizare organizate în ziua de vineri, 30 martie .

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Tîrgu Mureș. Noutăți despre împrumuturi, la CAR CFR.

Casa de Ajutor Reciproc Progresul CFR anunță că poate acorda rapid credite cu dobândă fixă …

Share
Share