Romgaz Electromureş atacă 2006 Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 65 Vizualizări

Romgaz Electromureş atacă 2006

3007_romgaz.gifPentru popicarele Clubului Sportiv Romgaz Electromureş pregătirea de iarnă a debutat mai devreme decât în anii trecuţi. Cantonamentul de la Sovata a început încă din primele zile ale lunii ianuarie, semn că sportivele târgumureşene şi-au luat în serios rolul de favorite în toate competiţiile în care sunt angrenate. Cu toate acestea, junioarele au început mai slab returul campionatului decât ne aşteptam.

Anul 2005 a fost unul excepţional în viaţa clubului mureşean, care a reuşit să triumfe pentru a patra oară în Cupa Mondială (fostă, până în 1990 Cupa Campionilor Europeni), competiţie rezervată celor mai bune formaţii de club de pe bătrânul continent, iar pe plan intern să-şi apropie victoria în mai toate campionatele şi concursurile în care a fost angrenată atât pe echipe, cât şi în cele de individuale. De altfel, ca o recunoaştere a formei excepţionale de care au dat dovadă popicarele târgumureşene, ele au ocupat trei din primele cinci locuri în clasamentul celor mai bune zece jucătoare din ţară, întocmit de către federaţia de specialitate la finalul anului trecut. Astfel, Daniela Muntean a fost declarată cea mai valoroasă jucătoare a României în 2005, ea fiind câştigătoare a Cupei Mondiale cu echipa, campională mondială în proba individuală de sprint, vicecampioană naţională în proba de perechi senioare, vicecampioană naţională la proba de individual combinat, medaliată cu bronz al Campionatului Naţional de individual senioare. De asemenea, veterana Doina Baciu s-a clasat pe locul al 3-lea, iar junioara Ioana Vaidahazan, în plină ascensiune de formă, a fost văzută ca fiind a cincea sportivă ca valoare din ţară, în anul 2005. Tot ca o recunoaştere a rezultatelor excepţionale Daniela Muntean şi Doina Baciu, cât şi antrenorul Seres Sándor au fost invitate să participe la Gala Sportului Românesc.
Având aceste „antecedente" C.S. Romgaz Electromureş nu putea decât să-şi propună repetarea acestor performanţe cu adevărat remarcabile. Cum rezultatele nu apar decât pe baza unei pregătiri serioase, componentele lotului târgumureşean s-au apucat de muncă, aşa cum am arătat, încă din primele zile ale anului. Staţiunea Sovata le-a fost gazdă în perioada 3-12 ianuarie, iar de la primele antrenamente au lipsit (motivat) doar Ioana Vaidahazan şi Raluca Cucută, ambele selecţionate în lotul naţional al junioarelor. În rest toate celelalte componente s-au aflat la dispoziţia antrenorului emerit Seres Sándor, aşadar senioarele Doina Baciu, Daniela Muntean, Duka Tilda, Martina Emese, Carmen Barabaş şi Luminiţa Medeşan şi junioarele Corina Haţegan, Laura Bungărdean şi Alina Suciu.
Anul acesta returul campionatului a fost programat să înceapă mai devreme decât în trecut. Junioarele deja au şi disputat meciurile primei etape, ele nereuşind să se ridice la nivelul aşteptărilor, şi au suferit înfrângeri atât în faţa echipei din Gherla, cât şi a celei din Mediaş. Cu toate acestea Romgaz Electromureş şi-a păstrat locul întâi din clasament. (Rezultatele acestei prime etape: 1. Somvetra Gherla 2.944 popice doborâte, 2. Gaz Metan Mediaş 2.862, 3. Romgaz Electromureş Târgu Mureş 2.833. Rezultatele individuale ale jucătoarelor mureşene: Haţegan Corina 488, Bungărdean Laura 509, Cucută Raluca 476, Kupás Annamária şi Tatár Andrea 226+178, Vaidahazan Ioana 533, Suciu Alina 423.)
Pentru senioare returul începe în data de 21 ianuarie. În Cupa Mondială ele s-au calificat direct în turul al doilea, datorită faptului că formaţia Polonia 1912 Leszno s-a retras din competiţie. Adversara grupării târgumureşene va fi învingătoarea dublei manşe dintre K.K. Slavia Praga (Cehia) şi K.K. Pionir Subotica (Serbia şi Muntenegru). (D.T.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE