Antrenamente cu public Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 51 Vizualizări

Antrenamente cu public

3114_antr.gif
Turneul internaţional Memorialul Antrenorilor a început miercuri la Târgu Mureş programând primele două partide. Echipele de ligă secundă din România, gazdele de la Sport Club Mureşul Târgu Mureş, respectiv una dintre contracandidatele la promovarea în prima divizie a ţării, Activ Ploieşti au întâlnit adversare din Ungaria şi Italia, clar inferioare valoric. Ambele întâlniri au consfinţit victoria clară a echipelor din ţară.

Echipa Activ Ploieşti a fost cea care a deschis "balul" în partida cu Terrano Pallamano. Se vorbea înaintea partidei că antrenoarea formaţiei târgumureşene, Mia Rădoi a evoluat în trecut sub culorile formaţiei italiene, de aceea am fost tentaţi să credem că vom avea prilejul să urmărim o partidă echilibrată. Nu a fost deloc aşa, şi asta din cauza motivului că – după câte avea să ne spună preşedintele S.C. Mureşul, Rad Teodor – echipa prezentă la Târgu Mureş este a doua formaţie a clubului, nu cea a cărei jucătoare a fost Mia Rădoi. Astfel că jucătoarele italiene deplasate la Memorialul Antrenorilor nu au reuşit să opună nici un fel de opoziţie formaţiei din Ploieşti. Aceasta şi-a materializat superioritatea tehnică şi tactică printr-o victorie care ne scuteşte de orice comentarii suplimentare: Activ Ploieşti – Terrano Pallamano (Italia) 40-26 (19-12).
Mult aşteptata evoluţie a formaţiei gazdă avea să aducă o victorie românească chiar mai clară decât cea înregistrată în prima întâlnire a turneului. "Ce spuneţi, ce echipă profesionistă avem", ne spunea cu mândrie Rad Teodor după ce jucătoarele formaţiei sale au reuşit mai multe goluri spectaculoase în poarta echipei TKF DSE Jászberény. Într-adevăr, gazdele s-au distanţat încă de la începutul partidei, târgumureşencele având avantaj de trei goluri (4-1) deja din minutul 4 al întâlnirii. Figurile aeriene prin care reuşeau să marcheze adesea în poarta adversarelor demonstrau diferenţa clară de valoare dintre cele două echipe. Lucru explicabil de altfel dacă avem în vedere că formaţia oaspete participă în campionatul NB II al Ungariei, adică divizia a III-a valorică. Evoluţia scorului ne scuteşte, încă o dată, de orice fel de comentarii: 8-2 (în minutul 10.), 17-6 (18.), 20-8 (25.), 24-10 (35.), 30-12 (40.), 33-18 (48.), 35-20 (56.). Trebuie să remarcăm faptul că în repriza a doua Mureşul a evoluat în majoritatea timpului având în componenţă doar jucătoare de rezervă. Şi acestea şi-au făcut datoria, însă diferenţa dintre cele două echipe nu mai era la fel de evidentă.
Rezultat final: SC Mureşul Târgu Mureş – TKF DSE Jászberény (Ungaria) 38-21 (23-10).
Marcatoarele echipei târgumureşene: Andra Grigore şi Claudia Ciurea câte 6 goluri, Alexandra Dodan 5, Mia Rădoi şi Tóth Zsuzsanna câte 4, Elena Stoica şi Oana Pop câte 3, Raluca Lung 2, Maris Ursan, Anamaria Grecu, Sidonia Rad, Aciobăniţei Alina şi Anamaria Olariu câte unu.
Ieri, după închiderea ediţiei s-au disputat întâlnirile: Activ Ploieşti – TKF DSE Jászberény şi Mureşul Târgu Mureş – Teramo Pallamano. Programul de astăzi, vineri, 27 ianuarie: TKF DSE Jászberény – Terramo Pallamano (17:00), Mureşul Târgu Mureş – Activ Ploieşti (18:30).
Întâlnirile vor avea loc la Sala Sporturilor din Parcul Sportiv Municipal Târgu Mureş. (D.T.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE