Simion Moldovan, îmblânzitorul de forme vii Cultură
  • admin
  • 0 comentarii
  • 144 Vizualizări

Simion Moldovan, îmblânzitorul de forme vii

domnuala.gif
Simion Moldovan a absolvit în 1987 sectia de sculptura a Academiei de arte plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucuresti, este membru al „Uniunii Artistilor Plastici” si membru al „Arts Club” din Washington D.C., S.U.A. Simion Moldovan sculpteaza si picteaza de peste 21 de ani, expozitiile lui au fiind prezente de-a lungul anilor în toata tara si dincolo de granitele tarii, primind numeroase premii si diplome. Din bogata biografie artistica a sculptorului amintim doar expozitia de grup din Chicago, S.U.A. (1993), „Art Addiction, Stocholm, Suedia” (1994), Simpozionul din Sardinia, Budduso, Italia (2000), Expozitia personala „Galerie du talent” din Elvetia, Galeria Simeza-Bucuresti (2001), Simpozionul International de sculptura de la Târgu-Jiu (2004) si Expozitia personala de la Lausanne, Elvetia, din 2005.
Anul trecut, maestrul Moldovan a fost nominalizat de catre Uniunea Artistilor Plastici din România pentru marele premiu de sculptura împreuna cu înca doi mari artisti. „Nu conteaza ca nu am câstigat eu premiul, toti eram artisti foarte buni, dar cu toate ca sunt mândru ca sunt apreciat de ei si de artistii din strainatate, mi-e jena ca de multe ori trec neobservat prin Reghin. Dar ce sa facem, adevarul e ca artistii au ajuns la fel de banali ca si cizmarii. Eu continui sa spun ca o societate nu se poate dezvolta fara cultura, nu se poate salva decât prin cultura si aici nu ma refer doar la ceea ce fac eu, ci ma refer la sufletul omului”, a explicat artistul.
De curând, sculptorul a primit o invitatie pentru a participa la o tabara de creatie în Bolivia, dupa care, în data de 5 iunie artistul va deschide la Timisoara o galerie de arta, iar în toamna una la Bucuresti, la Teatrul National. Este foarte ocupat si din luna noiembrie a devenit si posesorul unui mic patruped din rasa Terrier, primit cadou din partea unui prieten de ziua lui. În aceasta vara, sculptorul are de gând sa sculpteze undeva pe Valea Gurghiului un fluier imens de 3-4 metri, din lemn masiv, care sa scota sunete naturale în momentul în care va bate vântul pe vale. „E o idee mai veche pe care, daca ma ajuta Dumnezeu, o voi pune în practica anul acesta”, ne-a spus el.
Legat de regrete, artistul spune ca îi pare rau ca nu a reusit sa îsi întemeieze o familie pâna acum si ca nu a reusit sa puna bazele unei scoli în municipiu sau cel putin sa gaseasca un grup de tineri cu care sa colaboreze. În rest, spera sa gaseasca „un nebun” care sa îi puna la dispozitie un teren pe care sa înfiinteze un complex de sculptura la fel ca cel de la Târgu-Jiu, al lui Constantin Brâncusi. Artistul are în jur de 2.000 de lucrari realizate pâna în prezent, o parte aflându-se în studioul din Reghin, iar celelalte în S.U.A, în  studioul sau din Bucuresti si Lausanne, Elvetia, unde are o expozitie înca din anul 2004.
Robert MATEI

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE