Fondul Comunitar Reghin, în spiritul filantropic al comunităţii Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 89 Vizualizări

Fondul Comunitar Reghin, în spiritul filantropic al comunităţii

Înfiinţat în urmă cu un an, Fondul Comunitar Reghin (FCR), parte a Fundaţiei Comunitare Mureş, a fost creat din dorinţa de a stimula spiritul filantropic al comunităţii şi al agenţilor economici, contribuind aşadar, la îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor. Obiectivul principal este colectarea şi distribuirea de resurse – financiare, materiale și know-how – care să ajute în dezvoltarea durabilă a comunității, sprijinirea elevilor excelenți și la implicarea agenților economici și politici în proiectele comunitare.

Un plus adus educaţiei din şcoli

Grupul de iniţiativă este format din Klaus Birthler, arhitect, Sorin Suciu, economist, deţinător al licenţei TEDxReghin, Ştefan Molnar, profesor şi PR pentru TEDxReghin. “Vom începe derularea unor proiecte prin care încercăm să dezvoltăm spiritul de comunicare prin susţinere şi implicare activă a comunităţii. Primul proiect pe care dorim să îl dezvoltăm prin Fond, ca parte a fundaţiei, este “Laboratorul Urban EDU+”, a declarat Ştefan Molnar, profesor, membru FCR. În curând, Fondul va deţine un spaţiu care va fi amenajat corespunzător. Acesta va dispune de tehnologie care nu se regăseşte în şcolile reghinene, cum ar fi, de exemplu, tabla interactivă. De asemenea, în cadrul proiectului, se vor desfăşura lecţii cu un conţinut interesant, la care vor participa şi specialişti sau profesori universitari. Toate acestea se vor a fi o completare a educaţiei pe care elevii o primesc în şcoli. “Ne aflăm în perioada în care încercăm să identificăm olimpicii şi pe cei care participă la concursuri, ca o primă ţintă, pentru ca, în timp, să descoperim alte talente neştiute, dându-le şansa să se dezvolte”, a adăugat Ştefan Molnar.

Atragerea de fonduri, pentru comunitate

“Laboratorul Urban EDU+” le va oferi copiilor şansa de a lua parte la cursuri de educaţie antreprenorială sau unul de arhitectură, susţinut de arhitectul Klaus Birthler. Copiii vor învăţa câteva elemente care îi va ajuta să îşi facă o idee despre ceea ce înseamnă arhitectura, formându-le o bază de cunoştinţe. Ca membru al Fondului, ne va ajuta şi Adi Torpan, care va ţine nişte ore de geografie aplicată, dând anumite sfaturi “din teren” şi va povesti elevilor despre expediţiile pe care le face prin munţi, încercând să descopere România, într-un mod puţin diferit. În cadrul “Laboratorului Urban” încercăm să facem şi lansări de carte, spectacole, prin implicarea copiilor pentru atragerea de fonduri şi a oamenilor de afaceri”, a dăugat membrul FCR.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE