MedBeep- ajută pacienţii să-şi ia corect medicamentele Altele
  • Erika Marginean
  • 0 comentarii
  • 774 Vizualizări

MedBeep- ajută pacienţii să-şi ia corect medicamentele

Echipa de la ConsultaDoctor.ro (cea mai complexă platformă online de programări la servicii medicale şi rezervări de medicamente) a dezvoltat MedBeep, o nouă aplicaţie în domeniul medical, pentru implementarea corectă şi eficientă a tratamentelor medicamentoase

„Din câte ştim, MedBeep este prima aplicaţie românească gratuită pentru aplicarea prescripţiilor medicale; prima variantă dezvoltată este cea pentru telefoanele Android, iar foarte curând va fi disponibilă şi cea pentru iPhone. În plus, aplicaţia poate fi folosită şi direct de pe website, cu alerte simple prin SMS către orice tip de telefon”, a arătat Dr. Mario Grigorascu, managerul companiei care deţine aplicaţia.

MedBeep ajută pacienţii să îşi ia corect medicamentele: în aplicaţie, utilizatorul poate defini mai mulţi pa

cienţi, fiecare cu schema sa de tratament, iar pentru fiecare dintre aceştia, MedBeep va emite alerte după cum doreşte utilizatorul, respectiv atunci când trebuie luat fiecare medicament, când s-a omis o doză, înainte să se termine un flacon de pastile etc. Aplicaţia permite setarea schemelor de tratament în care dozele variază de la zi la zi sau chiar în aceeaşi zi (foarte util la iniţierea tratamentului medicamentos în bolile de inimă, de exemplu). În plus, atât de pe un Smartphone pe care s-a descărcat aplicaţia, cât şi de pe website-ul MedBeep, aplicaţia poate fi setată să genereze alerte prin SMS către un alt număr de telefon, care poate aparţine unui telef

on simplu; astfel, soluţia MedBeep poate fi uşor folosită în beneficiul „bunicilor”, care în general au mobile tradiţionale şi pentru care copiii sau nepoţii pot seta alerte de luare a medicamentelor. În MedBeep, un pacient poate arhiva un jurnal al simptomelor sau al stă

rii de sănătate monitorizate în par

alel cu aplicarea tratamentului, iar acestea pot fi ulterior prezentate medicului; aplicaţia poate genera alerte şi în ceea ce priveşte programarea vizitei la un cabinet medical.

„Aplicarea incorectă a tratamentelor medicale de către pacienţi, care uită să ia la timp medicamentele şi/sau iau doze greşite este o mare problemă la nivel global, iar MedBeep este una dintre aplicaţiile care îşi propun să fie un ajutor pentru a contracara acest lucru”, a precizat Dr. Mario Grigorascu.

Experţii Forumului Economic Mondial (WEF), în raportul pe 2013 asupra riscurilor globale, au atras atenţia asupra rezistenţei tot mai mari a populaţiei la antibiotice. „Rezistenţa în creştere faţă de antibiotice are ca principală cauză aplicarea incorectă a tratamentelor; efectele în timp pot fi dramatice asupra stării generale de sănătate a populaţiei, întrucât persoanele care dezvoltă rezistenţă la un anumit antibiotic ar avea nevoie de un altul pentru a combate o anumită infecţie, iar cercetarea la nivel mondial în ceea ce priveşte antibioticele nu a fost foarte activă în ultimii ani”, a precizat Dr. Mario Grigorascu.

Medicaţia incorectă afectează şi bugetele Caselor de Asigurări de Sănătate, care trebuie să achite tratamente în plus în cazurile în care pacienţii nu au răspuns la primele scheme de medicaţie întrucât nu le-au respectat conform indicaţiilor medicului sau farmacistului.

„Lucrurile sunt grave pentru pacienţii care nu respectă medicaţia indiferent despre ce boli vorbim, iar în cazul cardiacilor- şi nu numai- erorile pot fi fatale. MedBeep se descarcă gratuit, are un sistem complet de reamintire a tratamentelor, iar indicaţiile şi setările sunt în limba română, aşa încât considerând toate aceste aspecte, aplicaţia a fost deja foarte bine primită de o serie de reprezentanţi ai comunităţii medicale cu care am discutat, a arătat Dr. Mario Grigorascu.

MedBeep se descarcă gratuit din website-ul românesc www.MedBeep.ro , din pagina de Facebook sau din Google Play.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE