Direcţia Silvică Mureş demarează „Luna plantării arborilor” Social
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 262 Vizualizări

Direcţia Silvică Mureş demarează „Luna plantării arborilor”

Directorul Direcţiei Silvice Mureş, dr. ing. Ilie Covrig, a declarat marţi, 18 martie, într-o conferinţă de presă, că perioada 15 martie-15 aprilie este dedicată sădirii de arbori, reprezentanţii Direcţiei intenţionând astfel să planteze pe o suprafaţă de 700 de hectare puieţi şi să completeze locurile în care aceştia nu s-au prins în anii precedenţi. Mai mult, Direcţia se va implica şi în campania de împădurire de la Tăureni şi va organiza o serie de evenimente cu scopul de a conştientiza importanţa activităţii de plantare.

Pregătirea puieţilor

Directorul Direcţiei Silvice Mureş a precizat că în prezent se desfăşoară activităţi în pepiniere, şi anume scosul puieţilor şi depozitarea acestora. „În fiecare an, în perioada 15 martie-15 aprilie, se desfăşoară acţiuni consacrate lunii plantării arborilor. Şi în acest an, la fel ca în anii anteriori, Direcţia Silvică îşi prezintă practic acţiunile pe care le organizează în această perioadă. Mai întâi, vreau să vă informez cu privire la activitatea productivă pe care o desfăşurăm noi pe această linie. În anul 2014, Direcţia Silvică Mureş regenerează o suprafaţă care se ridică undeva la 700 de hectare, păduri ale statului şi ale altor deţinători. Intenţionăm să regenerăm pe cale naturală şi sperăm să ne ajute şi natura în acest sens undeva la 320 de hectare, apoi, prin împăduriri, 220 de hectare. Acestea reprezintă suprafeţe ale statului, iar la alţi deţinători vrem să împădurim undeva peste 100 de hectare împreună cu suprafeţele care vor fi completate, circa 80 de hectare. În prezent, se desfăşoară activităţi în pepiniere, şi anume scosul puieţilor şi depozitarea acestora. Acţiunea de scoatere a puieţilor se va desfăşura undeva către final. Puieţii sunt scoşi şi duşi la şantierele de împădurire”, a precizat dr. ing. Ilie Covrig.

10 subunităţi implicate în program

Fiecare subunitate afiliată Direcţiei Silvice Mureş şi-a propus să organizeze cel puţin o acţiune de promovare a activităţii de plantare, dorind să implice atât copiii, cât şi pensionarii silvici, care ar putea chiar să coordoneze acţiunile. „Cu privire la luna plantării arborilor, vreau să vă spun că fiecare subunitate din cele 10 din cadrul Direcţiei Silvice Mureş şi-a propus să organizeze minimum o acţiune prin care să promoveze practic activitatea de plantare. Copiii, şcolarii, pensionarii silvici vor fi motivaţi să participe la aceste activităţi şi să coordoneze acolo unde se poate aceste activităţi. De asemenea, încercăm să promovăm prin toate mijloacele campania de împăduriri. Un segment important îl reprezintă organizarea de mese rotunde cu proprietarii de păduri prin care să-i responsabilizăm cu privire la activitate. Trebuie să menţionez că suprafeţele pe care le administrăm, peste 100.000 hectare de pădure, sunt în condiţii foarte bune, deci dacă se efectuează şi tăieri imediat, venim şi reîmpădurim aceste suprafeţe. Proprietarii au avut o reacţie normală şi au înţeles importanţa activităţii. De asemenea, după cum ştiţi, şi în anii anteriori am organizat împreună cu Primăria municipiului Târgu-Mureş expoziţii de plante ornamentale şi probabil că vom realiza şi în acest an evenimentul. Dacă nu se va putea, noi intenţionăm să organizăm o expoziţie pe strada Insulei, într-un weekend din această perioadă. Intenţionăm să participăm şi în acest an la acţiunea din Tăureni”, a menţionat directorul Direcţiei Silvice Mureş.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE