Share

Home / Sanatate / Prof. dr. Sanda Copotoiu: „La Terapie Intensivă nu poţi să plângi pe ruine”

Prof. dr. Sanda Copotoiu: „La Terapie Intensivă nu poţi să plângi pe ruine”

 

 Înfiinţată în anul 1983, odată cu inaugurarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, Clinica Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), condusă de către prof. dr. Sanda Copotoiu, are în permanenţă o activitate intensă, deşi este mai mult decât necesară extinderea suprafeţei şi armonizarea resurselor umane. Fiind o ramură delicată a medicinei, în terapia intensivă, un anestezist nu se poate limita numai la partea medicală, ci trebuie să facă şi muncă de cercetare pentru a-şi deschide orizontul şi pentru a vedea dacă poate schimba ceva în prognosticul pacientului. Prof. dr. Sanda Copotoiu a acordat un interviu publicaţiei „Sănătate pentru viaţă, Zi de Zi”, în care vorbeşte despre nevoile Clinicii, despre resursa umană, pacienţi şi patologii.

Reporter: Să le prezentaţi, vă rog, cititorilor revistei Clinica Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI).

Prof. dr. Sanda Copotoiu: Clinica Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a luat fiinţă în anul 1983, odată cu inaugurarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, în acea perioadă sub conducerea domnului doctor Mircea Chiorean, medic primar ATI pe vremea aceea. Din 1993, domnul profesor a trecut la UMF, a înfiinţat disciplina Anestezie şi Terapie Intensivă, ca urmare şi-a început cariera universitară ca şi conferenţiar, iar după aceea ca profesor. Din acel moment, secţia a devenit clinică. Are un profil mixt, cazurile de terapie intensivă medicală şi chirurgicală însemnând tot ceea ce e neinvazivitate: neurologie, nefrologie şi partea de chirurgie, de bolnavi critic chirurgical, tot ce înseamnă chirurgie generală, neurochirurgie, chirurgie plastică şi reparatorie, obstetrică-ginecologie, cu excepţia chirurgiei cardiovasculare, dar include chirurgia vasculară periferică. A existat o perioadă în care Institutul actual al Inimii a făcut parte din structura Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă, la debuturile acestui spital, şi după aceea, la un moment dat, primeam inclusiv bolnavi critici de la Clinica de Cardiologie I. Ca atare, activitatea este intensă. Există 37 de paturi decizionate de terapie intensivă, 5 sunt de toxicologie. Spitalul mai are un Compartiment de Terapie Intensivă Copii, care se găseşte la acelaşi palier cu noi şi care funcţionează în acest fel doar de patru ani, însă care depinde de foarte multe ori de ceea ce poate oferi Clinica ATI I, care este clinica mamă. În ciuda faptului că această clinică are o activitate intensă, este rămasă în urmă din punct de vedere al designului secţiei şi din punct de vedere al actualizării, al armonizării cu cerinţele Ordinului 1.500 din 25 noiembrie  2009, care stabilea parametrii de funcţionare, inclusiv a clinicilor de anestezie terapie intensivă, armoniza nevoia cu necesarul. Acest lucru presupune extinderea suprafeţei şi armonizarea resurselor umane.

Rep.: Aş vrea să ne oprim puţin la resursa umană…

S.C.: Suntem într-un deficit cumplit de asistente de terapie intensivă, de infirmiere, cu brancardierii ne-am mai descurca, şi dacă n-ar fi medicii specialişti şi medicii rezidenţi nu ştiu dacă am putea deschide toate saloanele. Este înfiorător din acest punct de vedere. Nu s-au putut face angajări pe posturile vacante, a existat o migrare cumplită a personalului şi aici mă refer la asistentele care s-au îndreptat către vest. Din ianuarie şi până acum, am pierdut şase asistente şi nu le poţi opri când se duc la condiţii mai bune. Este adevărat că salariul unei asistente de terapie intensivă are un spor de 75%, dar acolo se regăseşte riscul. Când primeşti bolnavul, nu ştii ce anume are. Poate să aibă hepatită B, C, E, poate să aibă SIDA, şi habar nu ai şi lucrezi cu el, deci riscul este inclus. Munca pe secţie este extraordinar de grea, încărcătura de muncă şi intensitatea stresului sunt fantastice, de aceea nimeni nu se grăbeşte să vină la terapie intensivă. În schimb, în momentul în care pleacă sunt absorbite, pentru că deja sunt şcolite, cum s-ar zice.

Rep.: Este nevoie şi de achiziţionarea de aparate?

S.C.: Trebuie regândite circuitele, trebuie regândite spaţiile, resursele umane armonizate şi o grămadă de aparatură trebuie reînnoită. Paturile sunt înfiorătoare, nu poţi poziţiona un bolnav. Ele au caracter istoric şi cred că nici la muzeu nu le-ar mai primi, ca să nu mai vorbesc că multe sunt primite din ajutoare şi nu sunt adaptate. Într-un salon stau mai mulţi pacienţi, sunt saloane care ar putea găzdui un maximum de 3 pacienţi şi stau 5. Acum trebuie să ne gândim că nu avem nici asistenţi. Normele spun că ar trebui să fie un asistent la două paturi, or noi avem câteodată un singur asistent la un salon de 6-7 paturi. Nu ne mai gândim la calitatea muncii, la riscul de a face accidente, la tot ceea ce înseamnă siguranţa pacientului, dar şi siguranţa asistentului sau a medicului. Dacă nu se vor debloca posturile, va trebui să ne restrângem activitatea, iar aceasta nu este o ameninţare, ci o realitate.

Rep.: Trecând la pacienţi, de ce anume vă ocupaţi?

S.C.: Primim pacienţi din toată ţara, nu numai din judeţele arondate, deci din judeţele din Ardeal, cu excepţia Clujului. Primim inclusiv din sudul ţării, pentru că există noţiunea de turism medical. Ei vin pentru intervenţii chirurgicale laborioase şi grave ale căror riscuri sunt cunoscute şi anticipezi că vor petrece apoi o vreme în reanimare, deci spitalul nu trăieşte numai prin secţia de reanimare, ci prin toate celelalte structuri care preced la secţia de reanimare. Noi ne mai ocupăm de pregătirea pacienţilor care sunt în moarte cerebrală pentru prelevare de organe. Cred că am ajuns plafonul, mai mult decât numărul de pacienţi pe care îi facem, nu cred că vom putea face. Anual, facem în jur de 12 pacienţi, cam aceasta este limita noastră. Mai există o secţie unde bolnavii sunt izolaţi. Există bolnavi care prezintă risc de a răspândi boala printre persoanele din jur. În momentul acela pacienţii sunt izolaţi, dar existând doar două saloane septice, câteodată transformăm un salon aseptic în salon septic. Nu poţi să realizezi izolarea pacienţilor conform criteriilor internaţionale de izolare. Există pacienţi care vin deja de acasă sau din alte secţii cu asocieri microbiene şi nu poţi să ai salon dedicat pentru fiecare dintre aceste asocieri. La ultimele controale am ieşit foarte bine cu igiena şi în general ieşim foarte bine la capitolul epidemiologie, pentru că se respectă toate normele de limitare a transmiterii afecţiunilor.

Rep.: Care este relaţia cu rezidenţii?

S.C.: Rezidenţii ne ajută foarte mult şi majoritatea sunt absolvenţi de Târgu-Mureş şi sunt în diverse etape de formare, din anul I până în anul V. Deja din anul III au responsabilităţi, deja pot să facă linia a doua de gardă dacă sunt competenţi, dacă îi vezi că se descurcă bine. Procesul se selecţie este oarecum problematic. Ei reuşesc şi îşi aleg locurile de formare în rezidenţiat după un punctaj, dar asta nu înseamnă că eşti bun să fii ATI-ist, trebuie să ai nişte calităţi.

Rep.: Care sunt aceste calităţi?

S.C.: Anduranţa, capacitatea de a rezista la uzură fizică şi psihică, capacitatea de a face progrese. Dacă ţi-ai atins limitele în momentul în care intri pe specialitate s-a terminat. Apoi, trebuie să fie dorinţa de a învăţa şi abilităţile fizice. Procesul de gândire, de formare de cunoştinţe îl fac deja aici. În schimb, dacă nu doreşti să înveţi, dacă nu cunoşti măcar limba engleză ca şi limbă străină să te informezi, eşti pierdut, te vei plafona şi vei deveni un executant oarecare, care va avea rezultatele aferente. Evident că un anestezist nu se poate limita numai la partea medicală, trebuie să facă şi puţină cercetare ca să-şi deschidă orizontul şi ca să vadă într-adevăr dacă se poate schimba ceva în prognosticul pacientului. Avem câţiva rezidenţi care doresc să facă acest lucru şi îşi formează acum abilităţile.

Rep.: Câţi medici primari şi specialişti aveţi?

S.C.: Avem mai mulţi medici primari decât specialişti, 12 primari şi o singură specialistă, care va trebui să-şi dea examenul în curând. Rezidenţii nu sunt toţi angajaţii spitalului nostru, dar ajungem la aproape 40 de medici, dar gândiţi-vă că noi suntem cei care „răspundem” cererilor din partea Spitalului Clinic Judeţean Mureş şi atunci o parte dintre rezidenţii noştri formaţi se duc şi lucrează acolo. Aceasta este o înţelegere colegială, nu ajutor din partea noastră, pentru că înţelegem că şi ei au nevoie de asistenţă de acest gen. Medicina este o meserie, dar, dacă nu are un element vocaţional, te simţi pierdut şi acest element vocaţional ţi-l dezvolţi în momentul în care lucrezi şi vezi rezultatele. Imaginaţi-vă că, la Terapie Intensivă, din 36 de bolnavi, dimineaţa, la raportul de gardă, găseşti 5 decese. Fiecare dintre persoanele care lucrează cu aceşti pacienţi se implică afectiv, dar, dacă stai să plângi pe ruine, nu mai poţi continua şi poate că uneori suntem percepuţi ca fiind inumani. Nu este aşa, pur şi simplu încercăm să ne izolăm ca să putem lucra. Nu poţi gândi dacă eşti influenţat afectiv în fiecare moment. Ori eşti în doliu, ori lucrezi.

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

IMPORTANT! Întrebări și răspunsuri despre noul coronavirus

Reprezentanții Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile au publicat, pe rețeaua de …

Share
Share