Share

Home / Sanatate / „Salvaţi inima unui copil”, şansa copiilor cu malformaţii cardiace

„Salvaţi inima unui copil”, şansa copiilor cu malformaţii cardiace

s1Promotorul proiectului „Salvaţi inima unui copil” în România, omul de afaceri israelian ing.Victor Steinberg, a efectuat zilele trecute o vizită în staţiunea Sovata, prilej cu care s-a întâlnit cu câţiva din cei mai reprezentativi membri ai Clubului Rotary din localitate. Membru din 1989 al Clubului Rotary Ramat Aviv din Tel Aviv, Victor Steinberg a acordat, cu foarte multă amabilitate, un interviu publicaţiei noastre, prilej cu care a oferit mai multe detalii despre proiectul „Salvaţi inima unui copil”.

Reporter: Care este povestea proiectului „Salvaţi inima unui copil”?

Victor Steinberg: Povestea a început după ce am văzut la TVR International un reportaj în care se afirma că în fiecare an în România vin pe lume 1.000 de bebeluşi cu malformaţii cardiace. Am aflat că la spitalul Wolfston din Israel se operaeză copii cu astfel de malformaţii şi că organizaţia non-profit „Salvaţi inima unui copil” – Save a child heart-SACH – patronează tratamentul medical pentru copii din diferite ţări străine unde aceste operaţii nu se pot face. În urmă cu 20 de ani, organizaţia SACH a fost iniţiată de medicul Ami Cohen de origine american, după un model american ale unei organizaţii care finanţează astfel de proiecte în afara Americii, dar nu le şi implementează. Se spune despre dr. Ami Cohen că făcea alpinism în Kenya urcând vârful Kilimanjaro şi a venit înapoi cu o fetiţă din Tanzania care avea o malformaţie cardiacă, pe care a operat-o la spitalul Wolfson. Aşa i-a venit ideea să dezvolte o organizaţie care să ajute copii din ţări din Africa şi Asia şi a înfiinţat organizaţia SACH, condusă în ultimii ani de rotarieni israelieni. Dr. Ami Cohen a decedat în urmă cu mulţi ani…s2 medici

Rep.: Cum a ajuns proiectul în România?

V.S.: Am vorbit cu directorul SACH, avocatul Simon Fischer, pe care l-am întrebat dacă proiectul poate avea beneficiari şi din România. El mi-a răspus că au o donaţie de la un fond internaţional, dedicat pentru cinci operaţii la copii israelieni, palestinieni sau români şi poate aloca toată donaţia pentru copii din România, întrucât israelienii se bucură de asigurare medicală iar pentru palestinieni există Matching Granturi între Guvernul Israelian şi Uniunea Europeană. Din 2009, proiectul a fost implementat şi în România, graţie unei duble înfrăţiri dintre Rotary Club Ramat Aviv şi Rotary Club Piteşti şi colaborarii intre cele două cluburi.

Rep.: Cât de scumpă este o operaţie?

V.S.: O astfel de operaţie costă 10.000 de dolari, care acoperă şi costurile de spitalizare şi de întreţinere înainte şi după operaţie. Costurile de transport, consultaţii medicale locale şi alte costuri sunt suportate de cluburile Rotary din România, până ce copilul ajunge în Israel.s2 victor

Rep.: Există şi costuri conexe pentru familiile copiilor?

V.S.: Nu. Mama şi copilul primesc tot tratamentul în Israel gratuit. Se asigură toate costurile, de la A la Z, atât pentru copil cât şi pentru mama care îl însoţeşte. Copilul şi mama primesc casă şi masă la căminul SACH unde se aşteaptă să se intre la operaţie, aşteptare care poate dura câteva săptămâni. Evident, îndată ce copilul ajunge în Israel, primul pas se face la spital, unde se efectuează o ecografie şi un control medical. Rândul la operaţie este stabilit în primul rând de urgenţă şi apoi de asigurarea condiţiilor optime pentru recuperare, mă refer la unele echipamente speciale. Unele dintre acestea, deloc ieftine, se comandă tocmai din SUA.

Rep.: Câţi beneficiari din România au fost până acum?

V.S.: Până în prezent, prin SACH s-au făcut aproximativ 3.500 de operaţii de copii, majoritatea din Asia si Africa. În general, spitalizarea durează câteva zile şi un sejur cam două-trei săptămâni la căminul SACH. După operaţie, unii copii chiar fug pe scări, aşa rapidă e recuperarea, iar dacă examinările au rezultate bune, majoritatea copiilor revin acasă în scurt timp. Din cei 3.500 de copii trataţi, aproape 70 au fost din România, iar pentru acest an sunt programaţi încă 11 copii, din care doi au fost operaţi nu de mult. Fondurile pentru operaţiile acestor 11 copii s-au obţinut prin contribuţia cluburilor Rotary din România, Israel, SUA şi Franţa, Fondului Rotary International şi mulţumită contribuţiei speciale a organizaţiei SACH şi a medicilor de la spitalul Wolfson.

Rep.: Ce alte activităţi importante s-au efectuat în cadrul proiectului?

V.S.: O componentă extrem de importantă a proiectului o reprezintă specializarea cadrelor medicale, care urmează să opereze la Bucureşti. Până în prezent, au fost specializaţi în Israel, la spitalul Wolfson, trei medici şi un tehnician pentru echipamentul sălii de operaţie de la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti. Vreau să menţionez că doctorii israelieni vor sprijini echipa locală de medici în caz de nevoie. De asemenea, vreau să menţionez că în fiecare an o echipă de medici israelieni ajung la Iaşi pentru câteva zile şi împreună cu medici de la spitalul local de copii examinează candidaţii pentru operaţiile viitoare în Israel.

Rep.: Pot fi aceşti medici nucleul necesar pentru continuarea proiectului „Salvaţi inima unui copil” în România?

V.S.: Da, de fapt acesta a fost şi scopul pentru care medicii s-au specializat, pentru a mări numărul copiilor ce pot fi operaţi şi salvaţi în România. În acest sens, doresc să precizez că avem speranţe că până la sfârşitul acestui an se vor putea face operaţii în cadrul proiectului la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, unde s-a construit o aripă specială cu sprijinul Primăriei Sectorului I din Bucureşti şi la care Ministerul Sănătăţii a contribuit la dotarea acesteia cu echipamente.

s3 parinti

Rep.: Ce trebuie să facă părinţii care au nevoie de ajutor pentru copii lor?

V.S.: Să apeleze cu încredere la cluburile Rotary din comunităţile lor, iar din 2016 la spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti.

Rep.: Din 2009 şi până în prezent, aţi avut alături foarte mulţi oameni inimoşi în acest proiect. Cine sunt aceştia?

V.S.: Lista e numeroasă, într-adevăr. Aş aminti însă aportul deosebit al domnului ing. Radu Popescu, Guvernatorul Rotary România şi Moldova 2012-2013 şi al doamnei dr. Magda Iorga de la clubul Rotary Iaşi 2000, care au dus proiectul la dimensiunile actuale şi continuă să-l promoveze. De asemenea, trebuie amintit sprijinul de nepreţuit al domnului profesor dr. acad. Mircea Enescu de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, avocatul Simon Fischer – directorul SACH şi a medicilor de la spitalul Wolfson, între ei prof. dr. Tiberiu Ezri, originar din România. Apropiindu-ne de finalul interviului, doresc să fac o precizare extrem de importantă, şi anume că „Salvaţi inima unui copil” nu este numai proiectul meu, ci este un proiect Rotary International, este proiectul umanitar bilateral între Rotary Israel şi România, cu participarea celor 118 cluburi Rotary din România şi al clubului Rotary Ramat Aviv sprijinit de Rotary Israel, SACH şi medicii de la centrul Medical Wolfson.

s caseta

Gazde ospitaliere la Sovata

Întâlnirea lui Victor Steinberg cu rotarienii mureşeni s-a desfăşurat într-o atmosferă cordială, în incinta Hotelului „Hefaistos” din Sovata. Au fost prezenţi Cristian Dan – preşedintele Rotary Club Sovata pentru anul rotarian 2015-2016, Gheorghe Neag – directorul Hotelului „Hefaistos” şi membru al Rotary Club Sovata, Vasile Hârşan – membru al Rotary Club Sovata, Cristian Tălmăcean – preşedintele Rotary Club Târgu-Mureş pentru anul rotarian 2015-2016 şi Silviu Puni – asistent guvernator al Districtului 2241 România şi Republica Moldova şi membru al Rotary Club Târgu-Mureş. „În ideea continuării, valorificări şi pe viitor a bunelor rezultate ale programului “Salvaţi inima unui copil”, pentru cazurile ce necesită intervenţii specifice, şi nu în ultimul rând, pentru persoanele şi companiile ce pot sprijini financiar pe viitor acest program, cei interesaţi se pot adresa cluburilor Rotary din comunităţile lor. În limita resurselor curente şi a celor viitoare destinate acestui program, cluburile Rotary sesizate cu solicitări documentate urmează să pună în aplicare doleanţele primite, în ordinea de prioritate dată de natura excepţională a cazurilor şi de imposibiltatea de soluţionare în timp real a acestora în cadrul sitemului naţional de sănătate, cu prioritate pentru cazurile medicale critice provenite din medii defavorizate”, a fost mesajul rotarienilor din Târgu-Mureş.

 

 

 

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regurile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

Se caută asistent medical la spitalul din Luduș

Spitalul Orășenesc „Dr. Valer Russu”, Luduș, organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual temporar vacant …

Share
Share