Reţineri în dosarul valutiştilor de Mureş Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 345 Vizualizări

Reţineri în dosarul valutiştilor de Mureş

111150 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş şi al brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate Cluj Napoca şi Târgu-Mureş au efectuat, la data de 17 decembrie 2014, un număr de 54 de percheziţii pe raza judeţului Mureş, într-un dosar în care se efectuează cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală. În baza probatoriului administrat în cauză s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă 12 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani şi camătă, iar miercuri, 7 octombrie, 10 persoane au fost reţinute de poliţişti specializaţi în investigarea criminalităţii economice din cadrul IPJ Mureş.

Potrivit inspectorului Andreea Pop, purtător de cuvânt al IPJ Mureş, percheziţiile au avut loc pe raza judeţelor Mureş, Cluj, Harghita şi Sibiu, fiind vizate 33 de puncte de lucru a patru case de schimb valutar, precum şi 22 de locuinţe ale persoanelor bănuite a fi implicate în activitatea infracţională. „Cei în cauză sunt bănuiţi că începând cu luna noiembrie 2013 – decembrie 2014 ar fi efectuat mai multe schimburi valutare pe care nu le-ar fi înregistrat în contabilitate, fără a evidenţia în casă aceste operaţiuni, sustrăgându-se astfel de la plata impozitului pe profit datorat bugetului de stat. Din cercetări a reieşit că, persoanele bănuite au achiziţionat, în acelaşi timp, din banii obţinuţi din schimburile valutare efectuate la negru, bunuri mobile şi imobile de valori însemnate, în scopul disimulării originii acestora, prejudiciul cauzat fiind de 200.000 de lei. În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Judeţene de Informaţii Mureş. La activităţi au participat şi jandarmi”, a precizat inspector Andreea Pop.

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE