Demonstrații de sport și sănătate cu sportivii CS Torpi MS Sport
  • ligia.voro
  • 0 comentarii
  • 618 Vizualizări

Demonstrații de sport și sănătate cu sportivii CS Torpi MS

 

Foto 1_site

Lună plină în evenimente acvatice la Tîrgu Mureș

Înotătorii și poloiștii de la Clubul Sportiv Torpi MS încep, astăzi, după luni de antrenamente intense, reprezentațiile unde vor dovedi ce au învățat pe parcursul acestui an, dar și ce înseamnă mișcarea pentru sănătate. În premieră, sportivele de la înot sincron vor încânta cu o demonstrație, prima dintr-un șir ce vor avea loc în această lună.

 

Primul eveniment, prezentarea grupelor de la grădinițe care au început programul “Să învățăm să înotăm” la CS Torpi MS, va avea loc astăzi, la ora 17, la Hotel President, și-a început Szeghalmi Andrea, antrenoare de înot în cadrul clubului, povestea manifestărilor care vor dovedi reînnodarea tot mai puternică a tradiției în sporturile acvative la Tîrgu Mureș. La manifestare sunt așteptați în jur de 80 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 5 ani, însoțiți de părinții care iau, de asemenea, parte din program. Antrenarea părinților în această prezentare are un dublu scop, de a observa evoluția propriilor copii, dar și de a afla ce sporturi pot practica, în continuare, micuții – înot de performanță, polo pe apă – fete/băieți și înot sincron.
De aceea, înaintea prezentării grupelor de copii, poloiștii, înotătorii și fetele de la cele trei grupe de înot sincron vor arăta, prin mai multe demonstrații, frumusețea sporturilor nautice.

 

Ștafeta Generațiilor la Cupa Moș Nicolae

 

Tradiționala Cupă Moș Nicolae – Ștafeta Generațiilor va avea loc și în acest an, pentru a treia oară consecutiv. “Este un concurs dedicat atât copiilor cât și părinților. Ei înoată împreună, în ștafetă, premiul fiind același pentru toți copiii, cadou de la Moș Nicolae. Este un concurs distractiv, cu care încheiem anul 2015”, ne spune Szeghalmi Andrea, unul dintre organizatori.
La Cupa Moș Nicolae – Ștafeta Generațiilor, competiție organizată de Torpi, CSS Tîrgu Mureș, CS Bulldogs, sunt așteptați 200 de copii de la toate cluburile din municipiu.
Organizatorii le pregătesc atât înotătorilor cât și participanților o demonstrație de înot sincron.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 12 decembrie, de la ora 14, la Bazinul Olimpic din Complexul de Agrement și Sport “Mureșul”.

 

Demonstrație pentru publicul larg

 

În 19 decembrie, CS Torpi MS organizează un eveniment mult așteptat: demonstrația de înot sincron. Cele 30 de sportive ale clubului vor putea fi admirate, în premieră, într-o reprezentație la care sunt așteptați părinții fetelor, invitați din Primăria Tîrgu Mureș, personalități din municipiu și, cu voia dvs., jurnaliștii.
Demonstrația va avea loc la Bazinul Olimpic din Tîrgu Mureș.
Ligia VORO
Foto: Koncz Szabolcs
Balerinele înotului, pioniere în Tîrgu Mureș 

 

Foto 2_site

 

În vara acestui an a început scrierea istoriei în înotul sincron mureșean. Ideea încolțise încă de anul trecut. „Începutul a fost la deschiderea bazinului de la Universitatea de Medicină și Familie Tîrgu Mureș. Eu fiind și studentă la Educație Fizică și Sport, am o doamnă profesoară – Adela Bădău care ne-a adunat ca să facem o prezentare pentru deschidere. M-am uitat ciudat, mă gândeam cum am putea să facem așa ceva pentru că e una ce vezi la televizor și cu totul altceva să încerci chiar tu. Dar am făcut-o și a ieșit foarte bine”, ne-a povestit Hegedus Krisztina, coordonatoarea echipelor de înot sincron.
După acea prezentare au venit mămicile la cursurile de înot unde Krisztina este instructor pentru a o întreba dacă se poate practica în Tîrgu Mureș acest sport elegant.
Ceva încolțise în mintea sa. În martie anul acesta, Krisztina s-a înscris la un curs de înot sincron în Ungaria unde există o federație diferită de cea de natație. Acolo și-a spus că nu e atât de dificil. Foarte ocupată însă, startul cursului a fost amânat până în iulie când Krisztina a fost mai liberă. “Le-am sunat pe mămicile care erau interesate, așa ne-am adunat și am început. Aveam nevoie de fete care înoată trei stiluri foarte bine – spate, bras, craul. Dacă știu patru, ar fi foarte bine. La antrenamente este foarte important pentru că numai cu înotul poți dezvolta detenta și alte calități motrice necesare pentru acest sport. Îmi plac fetele care au un istoric și de dansatoare sau de balerine, e mai ușor cu ele, pentru că înotul sincron e foarte mult balet și foarte multă gimnastică. Am început să discut cu fetele și despre nutriție, pentru că e mai greu să îl practici dacă ai surplus de kilograme. Le-am dat temă de casă să scrie ce mănâncă și anumite alimente le-am tăiat de pe listă. Sunt foarte conștiincioase în privința asta”, rememorează antrenoarea.
În 12 septembrie, echipa a avut prima demonstrație, fiind invitate să prezinte un program în deschiderea All Star Game-ului organizat de echipa de polo masculin Sportul Studențesc Corona Brașov și omologii de la un club din Verona. A fost extrem de rapid totul pentru că au avut doar câteva zile la dispoziție pentru a pregăti momentul. „A fost un stres, a fost prima apariție, pentru că am început doar în iulie, cu baza”, își amintește Krisztina.
De la prima apariție în public s-au conturat planuri îndrăznețe.
“Avem deja proiecte foarte mari, am discutat cu Camelia Potec de la Federația de Natație, care atunci când a ajuns la federație, a vrut să facă această secție. Acum a aflat de noi și vrem să punem împreună bazele înotului sincron în România, vrem să organizăm un campionat la anul”, ne-a declarat Hegedus Krisztina.
Suntem siguri că proiectele nu se vor opri aici și vom mai scrie despre balerinele înotului.

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE