Retrospectiva UMF70. Un an deosebit pentru întreaga comunitate academică Invatamant
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 1101 Vizualizări

Retrospectiva UMF70. Un an deosebit pentru întreaga comunitate academică

0 FOTO UMF TG MURESÎn anul 2015, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) din Tîrgu Mureș a sărbătorit 70 de ani de la înființare, prima atestare oficială a UMF Tîrgu Mureș datând din 1945. Evenimentele organizate pe parcursul acestui an s-au aflat sub egida UMF70. Șapte decenii de prestigiu, performanță și profesionalism, instituția de învățământ fiind recunoscută atât în țară, cât și peste hotare. A fost un an plin de activități dintre cele mai diverse și o sărbătoare a întregii comunități academice.

În decembrie 2014, sărbătoarea Zilelor UMF Tîrgu Mureș marca celebrarea unui an deosebit pentru UMF Tîrgu Mureș, și anume împlinirea a 70 de ani de activitate la Tîrgu Mureș. UMF70 era un proiect ce urma să se desfășoare cu mare succes pe durata anului 2015. În săptămâna respectivă, au avut loc o serie de manifestări ştiinţifice, sociale, culturale şi sportive, manifestări academice, conferințe și competiții sportive.
10841781_412920842209703_8647286254974624796_oSărbătoarea Universității a debutat cu inaugurarea Centrului de Recuperare și Instruire Salus Per Aquam, o investiție modernă derulată în ultimii şapte ani. Localizat în interiorul campusului, în imediata apropiere a complexului sportiv, centrul reprezintă o mare atracţie pentru studenţii Universităţii, fiind totodată deschis publicului doritor de exerciții fizice, dezvoltare personală și terapie prin mișcare. „Punem la dispoziţia comunităţii academice, dar şi celor care aparţin oraşului nostru un loc deosebit care este şi util, şi cu gust făcut, deoarece o universitate are în egală măsură obligaţia de a se îngriji şi de partea de educaţie, de cercetare dar și de bunăstarea pe care trebuie să o ofere celor care sunt parte a acestei universităţi”, preciza, la inaugurarea centrului, prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul UMF Tîrgu Mureș.
A 7-a Conferință a Doctoranzilor și a 4-a Conferință a Postdoctoranzilor în Medicină și Farmacie, ce a avut loc în 10 decembrie 2014, s-a dorit a fi un prilej oferit doctoranzilor și postdoctoranzilor în Medicină și Farmacie de a-și face cunoscute realizările din perioada studiilor de doctorat, în domeniile lor de activitate de cercetare. În același timp, le-a oferit posibilitățile de a se întâlni, de a se cunoaște unii pe alții, dar nu în ultimul rând de a cunoaște preocupările din activitățile de cercetare și studiile pe care le-au abordat.

1 capsula timpuluiCapsulă a timpului și plantarea celor 70 de stejari
La împlinirea a 70 de ani de la înființarea Universității, în curtea instituției a fost îngropată, în luna martie, o capsulă a timpului care va fi readusă la suprafață peste 30 de ani, în anul 2045. În capsula timpului, participanții la festivitate au depus obiecte dintre cele mai variate, personale și profesionale, a căror alegere a fost lăsată la libera imaginație a celor care au decis să lase un mesaj peste timp, rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, depunând atât lucruri ale instituției, cât și unele obiecte personale legate de profesie. „Din partea Universității am depus mai multe lucruri, probabil că obiectul principal este un laptop funcțional cu informații media, documente, imagini de film sau fotografice, care fac o radiografie a situației din UMF în acest moment. Am depus, de asemenea, o serie de publicații pe care UMF-ul le are în acest moment și care sunt de performanță, iar personal am pus agenda mea de lucru din anul 2014, care este plină cu subiecte și evenimente, cu frământări, cu planuri neîmplinite, multe altele îndeplinite și, foarte personal, o scrisoare pentru fiul meu, care peste 30 de ani va avea exact vârsta pe care o am eu acum”, transmitea prof. dr. Leonard Azamfirei.
2 plantarea stejarilorTot atunci, a avut loc plantarea a 70 de stejari pe Aleea Stejarilor. Stejarul este un arbore falnic cu o ținută impozantă și deosebită. În limbajul plantelor, stejarul este simbol al durabilității și al trăiniciei. Trăsăturile copacului simbolizează protecţie, putere și durabilitate.

Lansarea revistei „The Journal of Critical Care Medicine”
În luna februarie, a avut loc lansarea revistei „The Journal of Critical Care Medicine”, o revistă internațională de înaltă calitate cu o frecvență de patru numere pe an, ce se referă la medicina de îngrijire critică. Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, este și redactorul-șef al revistei, iar din colectivul redacțional fac parte: prof. dr. Sanda Maria Copotoiu, editor adjunct, și prof. dr. Theodora Benedek, managing editor. „Revista publică lucrări științifice referitoare la îngrijirea pacienților bolnavi critici și acoperă un spectru larg de discipline terapeutice, cum ar fi chirurgia generală, îngrijire perioperatorie, cardiologie, medicină internă, pneumologie, boli infecțioase, transplantul de organe, medicina de urgență sau neurologie”, declara prof. dr. Leonard Azamfirei. În articole se regăsesc progresele actuale și perspective noi în toate aspectele legate de diagnostic și tratament în sfera de medicină de îngrijire critică, subiecte relevante de cercetare biomedicală, cercetare politică în sănătate, dezvoltarea tehnologiei medicale și problemele etice.Revista se adresează întregii comunități de specialiști implicați în tratarea pacienților care necesită astfel de îngrijiri, cu un accent special pe cele din țările din Europa Centrală și de Est, cu scopul de a oferi studii privind medicina de îngrijire critică cu o nouă perspectivă regională, specific pentru această parte a Europei, dar nu limitat la acesta.

Aplicații în virusologie – oportunități și perspective de viitor
La începutul lunii martie, a avut loc workshopul „Aplicații în virusologie – oportunități și perspective de viitor.” Manifestarea a făcut parte dintr-un proiect de cercetare implementat de UMF Tîrgu Mureș. În cadrul proiectului, dr. Adrian Man, șef de lucrări la Catedra de Microbiologie, a primit o bursă de studiu pentru un an la Institutul de Virusologie a Universităţii din Zurich, Elveția. În cadrul workshopului, a fost prezentată activitatea colaborării româno-elvețiene, legată de terapie genică, de bolile autoimune şi degenerative.

3 saptamana portilor deschiseSăptămâna Porților Deschise
În luna aprilie, UMF Tîrgu Mureș și Liga Studenților Tîrgu Mureș au organizat manifestarea „Săptămâna Porților Deschise”, prilej cu care elevii au putut vizita în campusul universitar unele puncte cheie: clădirea principală a Universității, Centrul Integrat de Medicină Dentară, Biblioteca, Grădina Botanică, Biobaza și Centrul de Simulare și Abilități Practice. Elevii au fost familiarizaţi cu oferta educaţională a Universității și au aflat ce înseamnă să fii student la Medicină Generală, Medicină Dentară și Farmacie.

5 olimpiada de biologieOlimpiada Naţională de Biologie, în premieră la UMF Tîrgu Mureș
Tot în luna aprilie a avut loc, în premieră în cadrul unei instituţii de învăţământ superior, la UMF Tîrgu Mureş, Olimpiada Naţională de Biologie pentru elevii claselor IX-XII, sub genericul „UMF și olimpicii României”. Peste 300 de elevi din țară au susținut atunci probele scrise în amfiteatrele Universității, iar probele practice în laboratoarele acesteia. Olimpiada s-a desfășurat în organizarea comună a Inspectoratului Școlar Județean Mureș, Ministerului Educației Naționale și UMF Tîrgu Mureș. Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, declara la acea perioadă că UMF Tîrgu Mureş pune la dispoziţia elevilor toată infrastructura pentru ca, la 70 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ, olimpicii să intre în contact cu ceea ce înseamnă în realitate Universitatea de Medicină şi Farmacie, la care admiterea se dă din Biologie sau din Chimie.

4 marisiensisInvitați de renume din țară și din străinătate la „Marisiensis”
A XIX-a ediție a Congresului Internațional de Comunicări Științifice pentru Studenți, Tineri Medici și Farmaciști „Marisiensis” s-a desfășurat în perioada 22 – 25 aprilie. Pe lângă medici din țară, la manifestare au luat parte și invitați internaționali, precum Prof. Univ. Dr. Andreas Böck, de la Universitatea de Medicină din Viena, Acad. Prof. Dr. Irinel Popescu, cunoscut în România ca fiind cel care a introdus transplantul de ficat în practica medicală și Acad. Prof. Dr. Leon Dănăilă, considerat cel mai bun neurochirurg din Europa, cel care a scăzut rata mortalităţii în operaţiile pe creier de la 50-60% la doar 3-4%, a introdus microscopul operator şi a fost primul în România care a făcut operaţii pe creier cu laser. „Marisiensis” este cea mai importantă manifestare ştiinţifică studenţească desfăşurată în mediul universitar din Tîrgu Mureş. La ediția a XIX-a, au participat peste 800 de studenți, 150 de cadre universitare şi 100 de cadre medicale.

6 sesiunea stiintificaSesiunea Științifică Studențească (TDK), ediția a XXII-a
Din anul 1992 nu trece nici o primăvară ca Sesiunea Ştiinţifică Studenţească să nu fie organizată de către Asociaţia Studenţilor Maghiari din Tîrgu Mureş. După 22 de ani de profesionalism, experienţă şi perseverenţă congresul a ajuns în rândul evenimentelor de profil cu tradiţii la care participă anual studenţi, rezidenţi, medici şi cercetători atât din ţară, cât şi din străinătate. În luna martie a avut loc ediția XXII-a a manifestării, participanții având posibilitatea de a-şi prezenta lucrările științifice. „Cercetarea studenţilor cuprinde trei domenii: Medicină, Stomatologie şi Farmacie. Considerăm că este important atât implicarea studenţilor în cercetarea ştiinţifică încă din anii universitari, cât şi prezentarea rezultatelor la o conferinţă de mare renume. Participarea studenţilor la conferinţă are multe aspecte pozitive: creşterea spiritului competitiv, dezvoltarea capacităţii de prezentare şi dezbaterea multor întrebări ştiinţifice”, transmiteau organizatorii. Principalul scop al conferinţei este crearea unui eveniment unde pot participa atât studenţi cât şi profesori de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş şi profesori din străinătate.

Medisim, în premieră, la UMF Tîrgu Mureș
Prima conferință de simulări aplicate în medicină, Medisim, a avut loc la Centrul de Simulare și Abilități Practice, în perioada 24 – 25 aprilie. Cu acest prilej, participanții au luat parte la workshopuri bazate pe experiențe hands-on/live, cursuri pe teme diverse bazate pe simulări aplicate în medicină, dar și o expoziție a echipamentelor din dotare. Cu aceeași ocazie a fost lansată la Tîrgu Mureș Societatea Română de Simulare Aplicată în Medicină, prima organizație de acest fel din România.

7 lectie igiena oralaCea mai mare lecție de igienă orală
În luna mai, Tîrgu Mureșul a intrat în Cartea Recordurilor după ce 1.507 persoane s-au spălat simultan pe dinți. Acest lucru a fost posibil datorită unei inițiative a studenților de la Medicină Dentară. Astfel, Facultatea de Medicină Dentară din cadrul UMF Tîrgu Mureș în colaborare cu Fundația „Studim” și Primăria municipiului Tîrgu Mureș au organizat o lecție de igienă orală de aproximativ 30 de minute, susținută de un profesor din Elveția, după care fiecare participant a pus în aplicare ceea ce a învățat.

8 a familie regalaDouă familii regale, la UMF Tîrgu Mureș
Cei 70 de ani de prestigiu au fost sărbătoriți printr-un alt moment de referință. UMF Tîrgu Mureş a fost gazda, în luna mai, a două familii regale, simultan, timp de două zile. Alteța Sa Regală Principesa Muna a Iordaniei a participat la Congresul Româno-Iordanian de Medicină, iar Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu ai României au vizitat UMF Tîrgu Mureş. Curtea Veche Publishing a lansat volumul „Margareta. Mărturia unui sfert de veac regal” de Sandra Gătejeanu Gheorghe, director de protocol al Casei Regale a României. Volumul comprimă cei 25 de ani în fapte reprezentative ale Principesei Margareta, bogata activitate de binefacere şi contribuţia la dezvoltarea instituţională şi culturală a României. După lansarea cărții, Principesa Margareta a dezvelit efigia Regelui Mihai I al României amplasată în holul de la intrarea principală a UMF.

8 b printesa muna iordania

Al treilea Congres al Societății Române de Rinologie
La începutul lunii iulie, la Sighișoara a avut loc Congresul Societății Române de Rinologie, sub Înaltul Patronaj al Principesei Maria a României. Alteța Sa Regală a luat parte la festivitatea de deschidere a celui de-al treilea Congres al Societății Române de Rinologie, iar cu acest prilej a acordat Înaltul Patronaj Congresului Societății Române de Rinologie. Congresul a avut ca principală temă „Nasul și Patologia Asociată”, reunind experți în domeniul rinologiei din țară și din străinătate, care au prezentat experiența proprie în acest domeniu, în cadrul conferinţelor şi meselor rotunde.

10 ministrul apararii nationaleUMF Tîrgu Mureș a primit cea mai înaltă distincție a Ministerului Apărării Naționale
La sfârșitul lunii mai, UMF Tîrgu Mureș a primit de la ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, cea mai înaltă distincție a Ministerului Apărării Naționale, Emblema de Onoare a Armatei Române cu Însemn de Pace pentru contribuția adusă de UMF Tîrgu Mureș sistemului militar românesc.
La împlinirea a 70 de ani de la înființarea Universității și a 25 de ani de la înființarea secției Institutului de Medicină Militară, ministrul Apărării Naționale a ținut să-i felicite pe studenții militari pentru profesionalismul și responsabilitatea de care dau dovadă în procesul medical și de pregătire. Pe lângă acordarea Emblemei de Onoare a Armatei României cu Însemn de Pace, 12 studenți la Medicină Militară au primit diplome de merit pentru rezultate foarte bune la învățătură.

Congresul Internațional de Nanobiologie
În luna mai, a avut la UMF Tîrgu Mureș Congresul Internațional de Nanobiologie, cu participarea extraordinară a unor personalităţi marcante pe plan internaţional din domeniul nanobiologiei: Prof. Dr. Bhanu P. Jena, George E. Palade University Professor & Distinguished Professor, Wayne State University School of Medicine, USA, Prof. Dr. Walter F. Boron, Myers/Scarpa Professor and Chair Dept. Physiology and Biophysics Case Western Reserve University, Cleveland, USA, Prof. Dr. Charles Manke, Wayne State University USA.

12339172_761174760681577_9041205142818764146_oLansarea emisiunii filatelice
Emiterea, în parteneriat cu Romfilatelia, a unui timbru aniversar care marchează celebrarea a 70 de ani de la înfiinţarea Universității, în cadrul unei expoziţii filatelice. Broşurile includ certificatul de autenticitate pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi a casierului central.

12 festivitate umf70Festivitatea de absolvire a promoției UMF70
Într-o zi însorită de vineri, 846 de absolvenți ai UMF Tîrgu Mureș au participat la festivitatea de absolvire a Universității. Momentul festiv și în același timp emoționant al absolvirii de către o nouă generație, promoția aniversară UMF70, a unit într-o ipostază pe cât de onorantă, pe atât de emoționantă, cadre didactice, studenți și părinți, conștienți fiind de privilegiul de a fi parte la certificarea devenirii umane și profesionale a foștilor studenți și viitorilor medici. Conf. univ. dr. Diana Loreta Păun, consilier de stat la Departamentul Sănătate Publică a Administrației Prezidențiale a rostit din partea președintelui României, Klaus Iohannis, un mesaj de felicitare la ceas aniversar. Mesajul a fost adresat în egală măsură absolvenților UMF Tîrgu Mureș, cât și cadrelor didatice care reprezintă un centru de excelență în pregătirea tinerilor medici și farmaciști.

Emoții la examenul de admitere
Peste 1.500 de candidați au susținut, în iulie, examenul de admitere la UMF Tîrgu Mureș. Anul acesta, la Facultatea de Medicină în limba română s-au înscris câte 4,25 de candidaţi pe un loc bugetat, fapt ce a situat-o pe locul doi pe ţară, la mică distanţă după facultatea de profil din Bucureşti. Potrivit rectorului UMF Tîrgu Mureș, la Facultatea de Farmacie s-au înscris câte doi candidaţi pe un loc la limba română şi câte 1,8 candidaţi pe un loc la limba maghiară, iar la Medicină Dentară concurenţa a fost de aproape 4 candidaţi pe un loc la limba română şi aproape 3 candidaţi pe un loc la limba maghiară.

13 medifunDistracție la festivalul Medifun
Festivalul Medifun, cel mai așteptat și energic eveniment studențesc al anului a împlinit, în acest an, 15 de existență. Acesta este unul dintre cele mai importante proiecte marca Liga Studenților din Tîrgu Mureș, în care se implică zeci de studenți. Începând cu anul 2001, festivalul Medifun se desfăşoară anual, pe perioada verii, cuprinzând cinci zile de experienţă şi distracţie. Anul acesta, festivalul a avut loc în perioada 22-26 iulie, în Parcul Municipal din Tîrgu Mureş şi a abordat tema „Medifun baby”, care i-a dus pe participanți înapoi în timp, pe vremea copilăriei şi a desenelor animate.

Școala de Vară pentru Elevi
Peste 100 de elevi din mai multe orașe din țară s-au aflat, la sfârșitul lunii iulie, pe parcursul unei săptămâni, la Tîrgu Mureș, la a treia ediție a Scolii de Vară pentru Elevi, un program organizat de Liga Studenților din Tîrgu Mureș și UMF Tîrgu Mureș. Elevii, absolvenți ai clasei a XI-a, au avut oportunitatea de a trăi o experiență universitară unică într-un context educațional dinamic și competitiv. Aceștia au parcurs cursuri și lucrări practice specifice primului an de facultate și au aflat mai multe informații despre UMF Tîrgu Mureș și despre viața de student la Tîrgu Mureș.

14 decorarea treptelor umfDecorarea treptelor din curtea UMF
Amenajarea grafică a treptelor din curtea UMF Tîrgu Mureș, cu sprijinul unor artişti, ca simbol al ascensiunii prin intermediul educaţiei. Scările a fost pictate cu imaginea Universităţii şi cu imaginile unor volume pe care studenţii le răsfoiesc în toţi anii de studiu. „Este un proiect denumit Art Street, prin care noi am încercat să dăm o imagine tinerească, modernă, chiar progresistă a campusului Universităţii. S-au pictat două scări, una cu imaginea Universităţii, în culorile albastru şi alb, şi a doua scară, care are valoare simbolică semnificativă, o scară care ilustrează principalele cărţi, discipline, materii, pe care studenţii le studiază”, arăta prof. dr. Leonard Azamfirei.

1486182_761175180681535_4358675271606324476_oMonedă aniversară din argint cu prilejul UMF70
Banca Națională a României a lansat în circuitul numismatic o monedă din argint dedicată împlinirii a 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş. Aversul monedei prezintă sediul Universității, o reprezentare parţială a unui laborator din universitate, valoarea nominală „10 lei”, stema României, anul de emisiune „2015” şi inscripţia „ROMANIA”. Reversul prezintă holul intrării principale în sediul UMF Tîrgu Mureș, siluetele unor absolvenţi, o reprezentare simbolică a ştiinţei medicale, inscripțiile „70 ANI”, „Universitatea de Medicină și Farmacie Tîrgu Mureș” şi „1945” – anul evenimentului aniversat.

12374865_761175187348201_3980699161730381230_o„UMF Tîrgu Mureș: ieri și azi” și târgul de carte Book Fest
În luna octombrie, la UMF Tîrgu Mureș au avut loc două evenimente importante: târgul de carte Book Fest și o colecție fotografică extrem de valoroasă, care a prezentat Universitatea de acum 40, 50, 60 și 70 de ani.
„Expoziția de fotografii „UMF Tîrgu Mureș: ieri și azi” a fost un proiect cu o deosebită valoare sentimentală. Există, în Tîrgu Mureș, colecționari care au adunat de-a lungul timpului și uneori au și postat în mediile de socializare fotografii cu Tîrgu Mureșul din perioada interbelică sau din jurul anilor ’50, ’60, ’70. În aceste fotografii am regăsit de multe ori clădirea Universității de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, care a reprezentat pentru fiecare decadă de timp un obiectiv semnificativ. Am putut observa astfel dinamica dezvoltării campusului și a mediului în care acesta s-a dezvoltat. Ulterior, am descoperit fotografii inedite ale Universității, ale clinicilor și spitalelor din Tîrgu Mureș și am identificat un album al unui ofițer pensionar cu interioare ale clădirii Universității din perioada în care în această clădire funcționa Liceul Militar „Mihai Viteazul”, declara rectorul UMF Tîrgu Mureș.
Târgul de carte Book Fest a fost unul dintre cele mai interactive manifestări din cadrul proiectului UMF70. Evenimentul, marcă al University Press Tîrgu Mureș si coordonat de prof. univ. dr. Ovidiu Cotoi, s-a desfășurat în clădirea centrală a Universității, fiind prezenți reprezentanți ai editurilor din Mureș, Cluj, Brașov, Sibiu, Bistrița și Alba, pentru a le prezenta studenților ofertele lor în materie de cărți. Totodată, în cadrul manifestării au avut loc și trei lansări de carte. „O parte a acestui eveniment este legată de ocazia pe care o creăm unor cadre didactice, unor medici, cu aptitudini literare, de a-și lansa propriile cărți. Vor fi trei lansări de carte. Una dintre ele este cartea intitulată „Haz de necaz”, scrisă de profesorul Gabriel Gurman, din Israel, Doctor Honoris Causa al Universității. Cartea prezintă întâmplări hazlii din lumea medicală. A doua carte este deja cunoscută, mai ales în Tîrgu Mureș, a doctorului Dan Fărcaș, o incursiune în modul de gândire uman, carte intitulată „Virtuți adormite”. O altă carte este într-un fel o datorie morală pe care o avem față de profesorul Mircea Chiorean, fostul șef al Clinicii de Anestezie și Terapie Intensivă, şi care se intitulează „Iluzia nemuririi”, transmitea prof. dr. Leonard Azamfirei.

12376803_761175207348199_4215016839760201435_nRestaurarea holurilor centrale a Universității
Universitatea a trecut, în acest an, printr-o serie de acțiuni de reabilitare și restaurare. Holurile din clădirea principală au fost renovate, iar echipele care au lucrat la acest proiect au fost extrem de atente să reconfigureze aspectul inițial al clădirii, astfel încât aceasta, de la intrare și până la ultimul etaj, a îmbrăcat o haină nouă, elegantă și care i se potrivește foarte bine. În această toamnă, s-a finalizat o renovare extrem de pretențioasă din punct de vedere arhitectural a holurilor din clădirea principală a Universității. S-au efectuat studii istorice și de parament, iar echipa de proiectare care s-a ocupat de restaurare a fost din Tîrgu Mureș. Proiectul a durat mai mult decât s-ar fi așteptat echipa, fiindcă a fost vorba despre o muncă migăloasă și pretențioasă în același timp. Specialiștii au lucrat foarte mult la tot ce a însemnat detalii: picturi și la cornierele de pe stâlpi.

12322965_761175230681530_6028397843994578493_oPrima Conferință de Nutriție Sportivă
Centrul medical și universitar din Tîrgu Mureș a găzduit, în perioada 28 – 31 octombrie, prima Conferință de Nutriție Sportivă, organizată de disciplina de Nutriție Comunitară și Igiena Alimentelor din cadrul UMF Tîrgu Mureș, în colaborare cu disciplina de Ştiinţele Motricităţii şi Asociaţia Română de Nutriţie şi Dietetică. Conferința a îmbinat două domenii importante: cel medical și cel sportiv, cu focusare pe o specializare nouă pe piața muncii, și anume nutriție și dietetică, care a lipsit de pe scena academică și publică a țării noastre și este esențială pentru dezvoltarea sănătății și performanței sportive de la noi. La începutul lunii octombrie, Camera Deputaților a adoptat prin vot final proiectul legislativ care privește exercitarea profesiei de dietetician, precum și înființarea, organizarea și funcționarea unui Colegiu al Dieteticienilor din România. Astfel, după trei ani de demersuri din partea dieteticienilor, profesia de dietetician e recunosucută legal.

19 seara culturii maghiareSeara Culturii Maghiare
În 2015, Sărbătoarea Zilelor Universității de Medicină și Farmacie a debutat cu Seara Culturii Maghiare, o manifestare inedită și o ocazie menită să creeze cadrul ca, prin manifestări culturale și artistice, să fie scos în evidență caracterul multicultural al Universității. Din filmele din arhivă puse la dispoziția organizatorilor de către Televiziunea Română și traduse în direct de translator a ieșit la iveală faptul că istoria Universității este strâns legată de scaunul stomatologic, primul rector în persoana doctorului Lajos Csőgör fiind medic stomatolog. La eveniment, a participat László Bölöni, fost jucător și actual antrenor de fotbal, absolventul Facultății de Medicină Dentară din Tîrgu Mureș. Atracția principală a Serii Culturale Maghiare a fost momentul când în aula Centrului Integrat de Medicină Dentară studenții din ansamblul artistic al Asociației Studenților Maghiari au prezentat dansuri tradiționale din meleagurile ardelenești.

12339310_761175254014861_4567139839590686877_oCercetare la nivel mondial, la UMF Tîrgu Mureș
Primul Centru Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice din România, investiţie în valoare de peste 10 milioane de euro, realizat printr-un proiect european, s-a inaugurat, în data de 10 decembrie, în prezenţa reprezentanţilor din conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Ministerului Sănătăţii şi a Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, a cadrelor universitare de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Tîrgu Mureș, precum şi a reprezentanților autorităților publice locale. Proiectul se adresează patologiei cardio-cerebro-vasculare a carei terapie excelează în centrul medical din Tîrgu Mureș. Directorul Centrului Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice, prof. dr. Minodora Dobreanu, a declarat că proiectul a fost unul cu totul special. S-a plecat de la un vis, care a început în urmă cu 10 ani. A prins contur datorită unui proiect în valoare de 10 milioane de euro, iar Centrul a fost finalizat în 10 luni. Potrivit prof. dr. Minodora Dobreanu, s-au înființat patru laboratoare de cercetare, șase laboratoare de explorări funcționale și o bancă de ADN, celule și plasmă, în suprafață totală de peste 4.000 de metri pătrați distribuiți pe cinci nivele. În dotare sunt peste 400 de echipamente, 50 dintre ele foarte performante, iar 8 dintre acestea sunt unice sau foarte rare în România. Odată cu acest proiect, se vor crea 25 de locuri de muncă pentru cercetare. Rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a afirmat că Centrul înseamnă un nou start în cercetarea ştiinţifică de avangardă şi o repoziţionare a Universităţii în sistemul de cercetare naţional, iar acesta trebuie să-și atingă menirea pentru care a fost gândit, pentru Universitate și pentru societate.
12371063_761175280681525_4595203073673405000_oZilele UMF Tîrgu Mureș 2015, manifestare tradițională ce încheie în mod fericit UMF70
Zilele UMF Tîrgu Mureș din acest an au încheiat în mod fericit un an întreg de activități. Seara Galei Festive a UMF a fost una cu totul deosebită, care a conținut o serie de momente tradiționale: Discursul Anual al Rectorului, Premierea Excelenței în UMF, Retrospectiva UMF70, UMF în arhiva TVR, Lansarea Albumului – 110 de istorie, 70 de ani de UMF, Lansarea Monedei Aniversare UMF70 emisă de către Banca Națională a României şi Lansarea Emisiunii Filatelice UMF70 realizată de către ROMFILATELIA. La Gala Festivă, au participat ministrul Ecaterina Andronescu, președintele Senatului Universității Politehnice din București, prof. dr. Ioan Ștefan Groza, director general al Direcției de Învățământ Superior din Ministerul Educației,  dr. Corina Pop, secretar de stat în Ministerul Sănătății, Sanda Hilgen, director în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare, Lucian Goga, prefectul județului Mureș, prof. dr. Ion Rogoveanu, rectorul UMF Craiova, prof. dr. Călin Enăchescu, rectorul Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș, invitați din țară și din străinătate, reprezentanții autorităților publice, parteneri și colaboratori ai UMF Tîrgu Mureș, profesori universitari, studenți și personalul administrativ din cadrul UMF Tîrgu Mureș.
În Discursul său Anual, rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei a început prin a trece în revistă anul 2015, în care s-au aniversat 70 de ani de învățământ medico – farmaceutic în Tîrgu Mureș, a amintit demersurile inițiate și realizate pentru dezvoltarea Universității, a vorbit și despre valoarea umană și lecția pe care a învățat-o în acest timp, și-a confirmat intenția pentru o nouă candidatură pentru un nou mandat de rector, transmițând că intenționează să propună noului Senat o strategie foarte concretă de reformă curriculară la care lucrează în prezent specialiști din UMF Tîrgu Mureș împreună cu specialişti din Universitatea de Medicină din Viena. Prof. dr. Leonard Azamfirei a mai arătat că faima de oraș medical a Tîrgu Mureșului trebuie reevaluată, iar în privința unor domenii clinice, în care Tîrgu Mureșul excela, trebuie găsită nișa de dezvoltare, în care centrul medical să fie unic și extrem de performant.

12365997_761175347348185_7139166102935288064_oMesajul rectorului UMF Tîrgu Mureș
La final de UMF70, rectorul UMF Tîrgu Mureș, prof. dr. Leonard Azamfirei, a transmis că Universitatea este o instituție dinamică, puternică și cu un ritm alert de dezvoltare, care a reușit să facă față unui mediu academic concurențial, o Universitate care are stabilitate, predictibilitate și o excelentă deschidere internațională. „A fost un an extrem de plin pentru Universitate, un an în care, în afara evenimentelor menționate mai sus, aceasta și-a continuat misiunea sa de formare profesională a medicilor și farmaciștilor. În prezent UMF este o instituție dinamică, puternică, cu un ritm de dezvoltare alert, care a reușit să facă față unui mediu academic concurențial, o Universitate care are stabilitate, predictibilitate și o excelentă deschidere internațională. Eforturile făcute au permis Universității să-și creeze mecanisme eficiente de funcționare în paralel cu derularea multor proiecte de dezvoltare. Au apărut astfel programe de studii noi, au fost dezvoltate și susținute cele existente și s-a pus un accent puternic pe investiții, pe îmbunătățirea infrastructurii existente. Putem privi spre viitor cu încredere deplină în universitatea fanion a Tîrgu Mureșului”, a transmis prof. dr. Leonard Azamfirei.

12370908_761175324014854_971737467584112085_o

Foto: arhiva Zi de Zi și UMF Tîrgu Mureș

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE