Home / Sanatate / O viață mai bună pentru copiii cu deficiențe de auz

O viață mai bună pentru copiii cu deficiențe de auz

lumea sunetelorDin dorința de a-i ajuta pe copiii hipoacuzici, doi părinți din Târgu-Mureș au înființat, în anul 2012, Asociația „Lumea sunetelor”. Fetița lor s-a născut, în anul 2006, cu o deficiență de auz. Abia în anul 2009, părinții au reușit s-o opereze, la București, unde s-a efectuat un implant cohlear. Acum, fetița este în clasa a III-a, vorbește, citește cărți singură și duce o viață cât se poate de normală. Părinții ei susțin că testarea auzului la nou-născuți este necesară în depistarea precoce a problemelor de auz. Dacă ele sunt descoperite la timp, copilul are mai multe șanse de a-și reveni într-un timp mai scurt.

Experiența prin care au trecut Codruța și Marius Cheteleș a fost motivul pentru care au decis să înființeze o asociație cu scopul de a schimba percepția în legătură cu copiii hipoacuzici, dar și de a le oferi părinților acestor copii un acces mai facil la informații. „Am înființat asociația în anul 2012, cu scopul de a sprijini persoanele cu deficiențe de auz. Avem un copil, în vârstă de 10 ani și jumătate, care s-a născut cu această deficiență de auz. În jurul vârstei de un an, ne-am dat seama că nu aude. Se întâmpla în anul 2006, iar pe vremea și testarea auzului era abia la început și se făcea în puține centre. În anul 2009, i-am pus o proteză implantabilă și prin anul 2012, deja cunoscând problemele, ne-am hotărât să înființăm o asociație, cu scopul de a informa părinții copiilor. De atunci, am organizat diverse acțiuni de informare, seminarii pe tema recuperării auditiv – verbale și activități de strângere de fonduri. În colaborare cu o asociație din Germania, am început să organizăm seminarii la Brașov. Anul trecut, în 2014, am organizat, la Târgu-Mureș, un seminar despre ghidul logopezilor. E o diferență între ceea ce era în urmă cu câțiva ani și ce se întâmplă acum”, a precizat Marius Cheteleș, președintele asociației.

Cum se pot rezolva problemele de auz
Luni, 19 octombrie, o echipă de medici specialişti din România şi Ungaria a realizat, la Clinica ORL a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu-Mureş, un implant cohlear bilateral unui sugar de doar 10 luni, o operaţie în premieră în ţara noastră pentru un copil cu o vârstă atât de mică. Intervenția este dovada clară că lucrurile au progresat și în acest domeniu, însă mai sunt multe de făcut. Marius Cheteleș a explicat că e necesar un program național prin care să se rezolve problemele de auz. „În privința screeningului auditiv, anul trecut, în octombrie, mai multe asociații și medici au participat la o întâlnire la Comisia de Sănătate, unde am cerut introducerea obligativității testării auzului la nou-născuți. În Târgu-Mureș, existau puține maternități în care se făcea acest lucru, dar nu e suficient. E un test simplu care arată dacă există o problemă sau nu. Apoi, se continuă investigațiile amănunțite. În urma acestui memoriu, s-a semnat o cartă care prevedea susținerea creării condițiilor necesare. Am primit răspuns că se va face în două tranșe. În prima fază, maternitățile mari, care au peste 600 de nașteri și apoi cele mai mici. Se vor accesa fonduri europene. Un aparat de screening costă în jur de 18.000 de euro și nu e suficient aparatul. Problemele de auz s-ar putea rezolva foarte simplu. Există un program național, unde se prevăd cei 4 pași care rezolvă problema de auz. Primul pas e screeningul auditiv. Al doilea pas este diagnosticarea, iar diagnosticul trebuie făcut într-un cabinet specializat. În momentul de față, sunt puține în țară, iar în Târgu-Mureș nu există. E în dezvoltare. Al treilea pas este pas intervenția chirurgicală, partea cea mai fină și fără de care nu se poate. Apoi, trebuie să înceapă procesul de recuperare, partea logopedică”, a explicat președintele asociației „Lumea sunetelor”.
Cei care doresc să sprijine asociația și astfel să susțină demersurile inițiate de cei doi părinți pot redirecționa 2% din impozitul pe venit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.

De asemenea, verificati

98% dintre pacienții COVID ajunși la Urgență, nevaccinați

Peste 90% dintre pacienții care se prezină la UPU SMURD Târgu Mureș sunt pacienți nevaccinați, …