Doliu în lumea muzicii rock. S-a mai aprins o stea în cer Social
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 134 Vizualizări

Doliu în lumea muzicii rock. S-a mai aprins o stea în cer

471015-david-bowie

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani, lăsându-și povara-n mâinile Celui de Sus, care poate să o care toată. Potrivit contului oficial de Facebook al artistului, în ziua de 10 ianuarie 2016, apropiații artistului au confirmat că ”David Bowie a murit liniştit, astăzi, înconjurat de familia sa, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul”. Tot pe rețelele de socializare, mulți fani au comentat spunând că speră ca acest anunţ să fie o farsă. Cântăreț, compozitor, producător și inginer audio englez, câștigător a mai multe premii BRIT, MTV Music Video și  două premii Grammy, artistul a fost activ pe parcursul a cinci decenii de rock ‘n’ roll, frecvent reinventându-și muzica. Într-un sondaj realizat în 2002, de BBC, David Bowie s-a clasat pe poziția a 29-a în clasamentul celor mai mari 100 artiști britanici din lume, iar doi ani mai târziu revista Rolling Stone l-a clasat pe Bowie pe locul al 39-lea în topul celor mai buni 100 de artiști rock din toate timpurile. De-a lungul carierei sale s-a inspirat dintr-o vastă paletă de artă filozofie și literatură, fiind, de asemenea, un actor de film și teatru, regizor și artist vizual de videoclipuri muzicale. În ziua de 10 ianuarie, lumina reflectoarelor s-a stins pentru David Bowie. Dar, undeva, pe cer s-a aprins o stea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE