La ce trebuie să fie atenți pacienții care urmează tratamentul fără interferon Sanatate
  • teodora.mindru
  • 0 comentarii
  • 261 Vizualizări

La ce trebuie să fie atenți pacienții care urmează tratamentul fără interferon

12628629_779529462179440_3599205278070894187_oPacienți din județele Mureș, Bistrița – Năsăud, Harghita, Arad, Suceava, Galați și Brașov și-au depus, la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Mureș, dosarele pentru a beneficia de tratamentul fără interferon. Tratamentul este destinat pacienţilor cu hepatită cronică virală C şi ciroză hepatică C cu stadiul IV de fibroză sau care au fost supuşi transplantului. Din dosarele depuse la CAS Mureș, până la această dată au fost aprobate 14 dosare cu inițiere din decembrie, 23 cu inițiere din ianuarie și 3 cu inițiere din februarie.

„Acest tratament se acordă în baza contractelor cost – volum – rezultat încheiate de Casa de Asigurări de Sănătate Mureș cu farmaciile din județ. La finalul perioadei de tratament, decontarea tratamentului presupune confirmarea eficienței, adică vindecarea pacientului. În urma confirmării prin analize de laborator (viremie) se decontează farmaciei contravaloarea tratamentului. Prescripția lunară are o valoare de peste 70.000 lei/pacient. La CAS Mureș, au fost depuse dosare din județele: Mureș, Bistrița – Năsăud, Harghita, Arad, Suceava, Galați și Brașov. Din dosarele depuse la CAS Mureș, până la această dată au fost aprobate 14 dosare cu inițiere din decembrie, 23 cu inițiere din ianuarie și 3 cu inițiere din februarie”, a declarat ec. Rodica Biro, președinte – director general CAS Mureș.

Durata tratamentului, între 12 și 24 de săptămâni
Potrivit ec. Rodica Biro, durata tratamentului este cuprinsă între 12 și 24 de săptămâni și ea diferă de la un pacient la altul. „Fiecare pacient în parte este monitorizat de medicul prescriptor, astfel schema de tratament diferă de la o persoană la alta, durata acestuia fiind cuprinsă între 12 și 24 de săptămâni. Prin consimțământul informat al pacientului, acesta își asumă urmarea cu strictețe a tratamentului, fiind conștient că utilizarea altor medicamente, ceaiuri sau tratamente naturiste pot avea influențe negative asupra organismului, ducând la vicierea rezultatului acestuia”, a precizat ec. Rodica Biro. „Pentru reuşita tratamentului este foarte important ca pacientul să urmeze o conduită strictă în administrarea tratamentului, astfel că medicamentele trebuie să fie luate zilnic, obligatoriu la oră fixă şi în cursul mesei. Dacă într-o singură zi nu se iau medicamentele se compromite definitiv reuşita tratamentului, existând riscul să apară tulpini rezistente şi pacientul să nu se vindece, iar contravaloarea tratamentului va fi irosită. În cazul în care pacientul constată că apar stări de oboseală, greaţă, dureri de cap etc (aceste stări pot fi reacţii adverse la tratamentul antiviral) va trebui să le raporteze imediat medicului curant (prescriptor). În niciun caz nu va fi întrerupt tratamentul şi nu vor fi administrate medicamente care să combată aceste reacţii din proprie iniţiativă. Medicul curant (prescriptor) care a iniţiat terapia antivirală are obligaţia de a-l informa pe pacient că există medicamente care combat eficient aceste reacţii şi că le va prescrie la nevoie. Reiterăm ideea că pacientul nu va lua alte medicamente/ceaiuri/remedii naturiste concomitent cu medicamentele împotriva virusului hepatitic C fără aprobarea medicului curant (prescriptor) deoarece există riscul unor efecte adverse grave sau eficienţa medicamentelor antivirale poate fi diminuată. Pacientul va declara pe propria răspundere că se va prezenta la medicul curant pentru urmărirea tratamentului (monitorizare) sau ori de câte ori acesta consideră că este necesar precum şi la sfârşitul tratamentului şi la 12 săptămâni de la terminarea acestuia pentru a efectua viremiile. La controlul lunar şi la sfârşitul tratamentului, se obligă să aducă medicului curant (prescriptor) cutiile goale ale medicamentelor, pentru ca acesta să poată confirma că pacientul a luat în proportie de 100% medicamentele prescrise”, a recomandat ec. Rodica Biro.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE